ICCJ. Decizia nr. 2624/2009. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2624/2009
Dosar nr. 1983/2/2008
Şedinţa publică din 15 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 31 martie 2008, reclamantul S.J., cetăţean american, a chemat în judecată Oficiul Român pentru Imigrări, solicitând anularea refuzului de a-i acorda drept de şedere permanentă în România, comunicat cu adresa din 11 martie 2008 şi obligarea pârâtului să-i aprobe acest drept, fiind îndeplinite condiţiile art. 71 din OUG nr. 194/2002, republicată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că se află în România de peste 15 ani, vorbeşte bine limba română, şi-a întemeiat o familie, este asociat la o societate comercială şi nu posedă antecedente penale, astfel încât refuzul pârâtului de a-i acorda drept de şedere permanentă este nejustificat.
Prin sentinţa civilă nr. 2566 din 7 octombrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că refuzul pârâtului de a acorda dreptul de şedere permanentă este întemeiat, întrucât reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, aflându-se sub incidenţa Legii nr. 51/1991, actele care fac dovada pericolului social fiind materializate prin adresa din 27 decembrie 2007 şi raportul comisiei constituite la nivelul Oficiului Român pentru Imigrări, acte cu caracter secret.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul S.J., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a învederat că instanţa nu a administrat nici o probă pentru a verifica legalitatea şi temeinicia concluziei la care a ajuns pârâtul, respectiv a pericolului social prezentat pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.
De asemenea, reclamantul a criticat măsura prin care instanţa a respins cererea de înfăţişare a acelor care au stat la baza refuzului, nici unul dintre motivele prevăzute de art. 173 C. proc. civ. nefiind invocat în justificarea soluţiei.
S-a mai arătat că instanţa, prin refuzul de a obliga pârâtul la înfăţişarea înscrisurilor, nu a respectat dreptul reclamantului la un proces echitabil.
Prin încheierea din 6 martie 2009, Înalta Curte a admis proba cu acte solicitată de reclamant şi a pus în vedere pârâtului să depună la dosar înscrisurile care au stat la baza neacordării dreptului de şedere permanentă. Actele solicitate au fost depuse la grefa instanţei în condiţiile stabilite de actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţională şi protejarea informaţiilor clasificate.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 70 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/2002 republicată, una din condiţiile aprobării cererii de acordare a dreptului de şedere permanentă în România este şi aceea ca solicitantul să nu prezinte pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.
Respingerea cererii, bazată pe motive de siguranţă naţională, nu trebuie însă lipsită de garanţii împotriva arbitrariului, prin posibilitatea de a cere controlul legalităţii măsurii de către instanţa de judecată, care are obligaţia să verifice dacă persoana în cauză prezintă într-adevăr un pericol în sensul art. 70 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/2002, republicată.
În speţa de faţă, respingând cererea de înfăţişare a înscrisurilor care au stat la baza refuzului autorităţii, instanţa de fond nu a avut un control efectiv asupra măsurii dispuse de pârât, în absenţa elementelor probatorii şi a unor documente concludente care să ateste că nu este îndeplinită condiţia de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.
Întrucât înscrisurile respective au fost prezentate în recurs, fiind depuse la grefa curţii, urmează ca, în fond după casarea cu trimitere să poată fi examinate aceste acte, cu respectarea prevederilor legale privind regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţională şi protejarea informaţiilor clasificate.
Sub acest aspect, Curtea Constituţională a statuat că judecătorul are acces la documentele situate pe diferite niveluri de secretizare potrivit Legii nr. 182/2002, în condiţiile şi cu respectarea procedurilor specifice stabilite prin acest act normativ, normele restrictive vizând exclusiv persoana în cauză.
La analizarea probelor pentru stabilirea unei situaţii de fapt corecte, instanţa de trimitere va trebui să aibă în vedere şi împrejurarea că reclamantului i s-a prelungit succesiv viza de şedere temporară în România, una dintre cerinţele ce trebuie îndeplinite de solicitant fiind şi în această situaţie aceea de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională – art. 50 alin. (2) lit. a) cu referire la art. 6 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/2002, republicată.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat şi va dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.J. împotriva sentinţei nr. 2566 din 7 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2621/2009. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2625/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
