ICCJ. Decizia nr. 264/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 264/2009
Dosar nr. 98/32/2008
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 11 februarie 2008, reclamantul C.C. a chemat în judecată A.N.P.h.A., M.M.F.P.S. şi B.R.D., solicitând obligarea pârâţilor să respecte şi să aplice prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, în sensul acordării unui credit bancar, cu plata dobânzii din bugetul de stat.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că este persoană cu deficienţă funcţională accentuată, potrivit deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 4445/2005, pârâţii refuzând în mod nejustificat acordarea creditului pentru achiziţionarea unui mijloc de transport şi pentru adaptarea unei locuinţe.
Prin sentinţa nr. 38 din 7 aprilie 2008, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a stabilit că nu se poate reţine refuzul nejustificat al A.N.P.H.A., această instituţie manifestându-şi acordul ca în condiţiile obţinerii creditului, să încheie angajamentul de plată a dobânzii.
Referitor la poziţia B.R.D. de respingere a cererii de creditare, instanţa a constatat că reclamantul are posibilitatea de a formula o acţiune de drept comun având posibilitatea de a se adresa şi C.N.C.D.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul C.C., invocând refuzul nejustificat al B.R.D. cu privire la un drept recunoscut de lege, cel de a beneficia de acordarea unui credit potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia persoanelor cu handicap.
Examinând cauza în raport de motivul invocat şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 86/2008, persoanele adulte cu handicap grav şi accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap pentru achiziţionarea unui singur mijloc de transport şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului.
În cauză, autoritatea publică a comunicat reclamantului acordul cu privire la plata dobânzii, după obţinerea creditului de la banca finanţatoare.
În aceste împrejurări, nu se poate reţine refuzul nejustificat al autorităţii publice de a-i soluţiona cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, nefiind întrunite condiţiile art. 1 alin. (1) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte refuzul Băncii Române de Dezvoltare de a acorda creditul, acesta nu poate fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ, nefiind vorba de un act administrativ în sensul art. 2 din lege, reclamantul având la îndemână calea acţiunii de drept comun.
De menţionat şi împrejurarea că prin Hotărârea nr. 628 din 22 octombrie 2008, C.N.C.D., sesizat de reclamant, a constatat că Legea nr. 448/2006 conferă doar o vocaţie şi nu un drept la beneficiul dobânzii ce se suportă din bugetul de stat, faptele prezentate neîntrunind elementele constitutive ale art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare.
În raport de cele expuse mai sus, criticile aduse sentinţei fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C.C. împotriva sentinţei civile nr. 38 din 7 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2009
← ICCJ. Decizia nr. 261/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 266/2009. Contencios. Anulare certificat de... → |
---|