ICCJ. Decizia nr. 2697/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2697/2009
Dosar nr. 1845/1/2005
Şedinţa publică din 19 mai 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 353 din 6 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţi G.A., P.A., A.V., A.C., P.P., şi P.G. în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A., I.G.P.R. şi cu chematul în garanţie M.E.F.
Pe cale de consecinţă au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor drepturile băneşti reprezentând prima de concediu pe perioada 2003 - 2006 şi sporul de fidelitate pentru anul 2005, corespunzător perioadei lucrate efectiv, actualizate la data plăţii.
De asemenea, a admis cererea de garanţie formulată în cauză de către pârâtul M.I.R.A.
Prin Decizia nr. 3747 din 29 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de M.E.F., modificând în parte sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie a acestuia.
Totodată, a respins recursul declarat de pârâtul M.I.R.A. împotriva aceleiaşi sentinţe ca nefondat.
Instanţa de control judiciar a reţinut că, potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din OG nr. 38/2003, republicată, aprobată prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.
Normele juridice prin care s-a acordat dreptul în discuţie au fost în fiinţă în întreaga perioadă menţionată în acţiune şi ele sunt conforme principiilor înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituţia României.
S-a mai considerat că suspendarea acordării primei de concediu în anii 2001 - 2006, dispusă prin legi bugetare succesive, nu echivalează cu înlăturarea dreptului, în lipsa unei dispoziţii legale în acest sens. Că, efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a aplicării dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.
A considera altfel, ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.
La data de 26 februarie 2009, M.I.R.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva ultimei hotărâri judecătoreşti, invocând prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
Contestatorul a susţinut că instanţa de control judiciar nu a cercetat şi răspuns în vreun fel la motivele sale de recurs.
Această omisiune rezultă şi din faptul că în motivarea deciziei pronunţate, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 188/1999, modificată şi completată, s-a reţinut că suspendarea dreptului salarial reprezentat de prima de concediu a operat în perioada 2001 - 2005, în timp ce solicitarea intimaţilor-reclamaţi se referă, în mod cert, la perioada 2003 - 2006 şi se întemeiază pe prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, modificată şi completată, ca de altfel şi motivele de recurs.
Contestaţia în anulare este neîntemeiată.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Cum deja s-a arătat, M.I.R.A. a invocat ca temei juridic al cererii sale de retractare, norma cuprinsă în teza a II-a a dispoziţiei legale precitată, susţinând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, investită cu soluţionarea recursului nu a examinat motivele de casare formulate.
Justeţea acestei afirmaţii este însă, contrazisă de considerentele care alcătuiesc motivarea soluţiei şi în cadrul cărora au fost analizate toate apărările contradictorii ale părţilor, precum şi textele legale care au prevăzut dreptul reclamanţilor – funcţionari publici în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – aparţinând aparatului central al M.A.I. la plata primelor de concediu pentru perioada 2003 - 2006 şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005, corespunzător perioadei lucrate efectiv de fiecare.
Recursul pârâtului viza exclusiv, prima de concediu pentru anul 2003, în legătură cu care s-a susţinut că ea nu este datorată deoarece anterior datei de 1 ianuarie 2004 nu au existat prevederi legale care să statueze acordarea acestui drept poliţiştilor.
Ori, astfel cum s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a actelor şi lucrărilor din dosar, prin Decizia pronunţată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul pârâtului ca nefondat, apreciind că dreptul pretins a fost doar suspendat, iar nu înlăturat în perioada 2001 - 2005.
Ca atare, nu poate fi vorba în speţă de omisiunea instanţei de recurs de a examina vreun motiv de casare şi care, în sensul dispoziţiei cuprinse în art. 318 din C. proc. civ. să justifice admiterea cererii de retractare a deciziei atacate.
Având în vedere aceste considerente urmează a dispune respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.A.I. împotriva Deciziei civile nr. 3747 din 29 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2696/2009. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 2706/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
