ICCJ. Decizia nr. 2812/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2812/2009

Dosar nr. 788/42/2008

Şedinţa publică din 22 mai 2009

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, în urma declinării de competenţă de la Tribunalul Dâmboviţa, reclamanta I.E. a contestat, în contradictoriu cu pârâta C.S.P.A.H. Dâmboviţa, Decizia nr. 3608 din 11 aprilie 2008, în baza Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin întâmpinare, pârâta C.E.P.H. Dâmboviţa a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Reclamanta a depus la dosar acte medicale, iar instanţa, la termenul din 30.10.2008 a dispus introducerea în cauză a C.S.E.P.H., emitenta deciziei atacate, termen la care reclamanta şi-a precizat acţiunea susţinând oral criticile împotriva deciziei atacate.

Intimata A.N.P.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 268 din 12 decembrie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta I.E. cu consecinţa obligării pârâtelor să reevalueze starea de sănătate a reclamantei pentru a stabili gradul de handicap.

Pentru a pronunţa aceastăhotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta suferă de afecţiuni multiple, care-i lezează mai multe organe, începând cu accidentul vascular cerebral, astm bronşic, disfuncţii, tulburări de personalitate, modificări degenerative vertebrale, osteoporoză, neoplasm col uterin.

Instanţa a mai constatat că o parte din aceste afecţiuni au fost reţinute şi de C.S.E.P.H.A., însă au fost considerate ca nefiind afecţiuni handicapante în baza criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul comun nr. 762 al M.M.F.E.S. şi nr. 1992 al MSP.

S-a mai apreciat că fiecare afecţiune nu este handicapată prin ea însăşi, dar prin cumularea tuturor acestora starea de sănătate a reclamantei este profund afectată.

3. Calea de atac exercitată.

Împotriva acestei hotărâri pârâtele C.S.E.P.H.A. Bucureşti prin A.N.P.H., C.E.P.H. Târgovişte au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şinetemeinicie.

I. În recursul declarat de C.S.E.P.H.A. a fost invocat art. 304 pct. 8 C. proc. civ. ca temei legal pentru că instanţa a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii.

În motivele de recurs se arată că instanţa de fond a pronunţat hotărârea fără a ţine seama de situaţia reală a reclamantei care şi în anul 2005 a solicitat revizuirea gradului de invaliditate şi cererea a fost respinsă.

În anul 2008 reclamanta a solicitat, din nou, încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap, în condiţiileLegii nr. 448/2006 iar C.E.P.H. Dâmboviţa a încadrat-o în gradul mediu de handicap, încadrare care a fost contestată de reclamantă, contestaţie respinsă şi de Comisia Superioară.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii având în vedere că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile pentru a putea fi încadrată în grad accentuat de handicap.

II. În recursul declarat de C.E.P.H. Dâmboviţa se consideră că hotărârea instanţei este lipsită de temei legal pentru că instanţa nu putea să oblige la reevaluarea stării de sănătate a reclamantei şi putea fie să admită acţiunea în sensul schimbării gradului de handicap, fie să o respingă.

O altă critică adusă instanţei de fond se referă lafaptul că recurenta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia dar instanţa de fond nu a analizat-o, deşi recurenta nu esteemitenta actului administrativ contestat şi, deci, se impune admiterea excepţiei invocate.

4. Soluţia instanţei de recurs.

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legaleincidente în cauză, Înalta Curtede Casaţie şi Justiţie va admite recursurile declarate pentru următoarele considerente:

I. Recursul declarat de C.E.P.H. Dâmboviţa este fondat în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Reclamanta a solicitat instanţei de fond anulareaDeciziei nr. 3608 din 11 aprilie 2008 emisă de C.S.E.P.H.A. în baza căreia i s-a stabilit gradul de handicap mediu, cu valabilitate 12 luni, adică până în luna februarie 2009.

Deşi acţiunea a fost formulată şi în contradictoriu cu C.E.P.H. Dâmboviţa se constată că aceasta nu poate avea calitate procesuală pasivă.

Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

În materia contenciosului administrativ poate avea calitate procesuală pasivă, atunci când se solicită anularea unui act administrativ, autoritatea sau instituţia publică care a emis actul contestat şi nu orice instituţie sau autoritate publică ce are atribuţii în acest domeniu.

Este adevărat că, iniţial, reclamanta a fost evaluată de această comisie dar, în faţa instanţei de fond, nu a contestat nici un act administrativ emis de aceasta ci de o altă autoritate.

II. Recursul declarat de C.S.E.P.H.A. va fi admis pentru că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Reclamanta este pensionară pentru limită de vârstă şi muncă depusă, avândvârsta de 56 de ani, iar în anul 2004 a beneficiat de protecţia persoanelor cu dizabilităţi, fiind încadrată în grad accentuat de handicap – cu diagnosticul de Neoplasm col uterin stadiul II B, operat, iradiat, fistula vezico-vaginală post radiere.

În anul 2005 a solicitat încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap, în condiţiile Legii nr. 448/2006 dar încadrarea a fost în gradul mediu de handicap, cu valabilitate 12 luni.

La stabilirea acestui grad, Comisia Superioară a avut în vedere criteriile stabilite prin Ordinul comun nr. 726/M.M.F.E.S. şi 1992/M.S.P. care a intrat în vigoarela 1 ianuarie 2008.

Instanţa de fond nu a ţinut seama de aceste criterii care stabilesc la cap. 6 pct. 1 că „încadrarea în gard accentuat sau grav de handicap se poate face numai pentru persoanele cu neoplasm urogenital operate cu recidive locoregionale sau la distanţă sau inoperabile în faza de generalizare", iar reclamanta nu se află într-o asemenea situaţie.

Nu pot fi reţinute susţinerile instanţei de fondcare a dispus reevaluarea stării de sănătate areclamantei, recunoscând că fiecare afecţiune nu este handicapată prin ea însăşi, dar nu a indicat care ar fi temeiul în baza căruia se poate face reevaluarea.

Mai mult, valabilitatea deciziei contestate a şi expirat până la soluţionarea recursului, iar reclamanta dacă va prezenta acte medicale din care să rezulte încadrarea în grad accentuat sau grav, o va putea face prin prezentarea la aceste comisii.

Apreciind că la momentul emiterii deciziei contestate încadrarea în gradde handicap a fost corectă nu putea fiadmisă acţiunea reclamantei.

De aceea, în baza art. 312 Cod procedură civilă raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, vor fi admise recursurile, va fi modificată sentinţa atacată în sensul că, va fi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.E.P.H. Dâmboviţa şi respinsă acţiunea faţă de aceasta.

Va fi respinsă acţiunea reclamantei împotriva C.S.E.P.H.A. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de C.S.E.P.H.A. Bucureşti prin A.N.P.H. şi de C.E.P.H. Târgovişte, împotriva sentinţei civile nr. 268 din 12 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că admite excepţia lisei calităţii procesuale pasive a C.E.P.H. Târgovişte şi respinge acţiunea formulată împotriva acesteia.

Respinge acţiunea reclamantei I.E. formulată împotriva C.S.E.P.H.A. Bucureşti, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2812/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs