ICCJ. Decizia nr. 2884/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2884/2009
Dosar nr. 240/35/2009
Şedinţa publică din 27 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, se află Dosarul nr. 240/35/2009 având ca obiect recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Bihor împotriva sentinţei nr. 394 din 29 septembrie 2008 a Tribunalului Bihor prin care a fost obligat la plata unor drepturi băneşti către unii funcţionari publici.
Prin încheierea din 26 februarie 2009 instanţa a dispus sesizarea Curţii de Apel Oradea – prima instanţă – cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 496/2003 emis de M.A.I.
Excepţia de nelegalitate a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa nr. 59 din 30 martie 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, poate fi cercetată pe cale de excepţie doar legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, neputând fi invocată excepţia de nelegalitate pentru un act administrativ normativ, pentru care legiuitorul a prevăzut doar calea acţiunii directe, ce poate fi promovată oricând.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Consiliul Judeţean Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta, invocând dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, a susţinut că pot fi atacate pe calea excepţiei de nelegalitate toate actele administrative unilaterale, atât cele cu caracter individual, cât şi cele cu caracter normativ.
Examinând cauza în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
Astfel, Curtea constată că susţinerea instanţei de fond privind inadmisibilitatea atacării pe calea excepţiei de nelegalitate a actelor administrative cu caracter normativ nu are suport legal, ambele categorii de acte administrative, individuale sau normative aparţinând sferei largi a actelor administrative unilaterale, sens în care sunt şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Din interpretarea prevederilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ nu se poate susţine că legiuitorul a avut în vedere posibilitatea atacării conform procedurii reglementate de acest text, exclusiv a actelor administrative individuale, dispoziţiile alin. (2) nemaifăcând distincţie înăuntrul categoriei actelor administrative unilaterale. Astfel, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a legii, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la prevederile legale în vigoare la momentul emiterii actelor administrative.
Curtea va avea în vedere şi prevederile art. 11 alin. (4) din acelaşi act normativ, potrivit cărora actele administrative cu caracter normativ care se consideră nelegale pot fi atacate oricând, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 554/2004, conform cărora prevederile referitoare la excepţia de nelegalitate se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii, excepţia putând fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea admiţând recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea excepţiei de nelegalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J. Bihor împotriva sentinţei civile nr. 59/CA/2009 – PI din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2877/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2895/2009. Contencios. Anulare act... → |
---|