ICCJ. Decizia nr. 2902/2009. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2902/2009
Dosar nr. 3158/107/2008
Şedinţa publică din 27 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 25 iunie 2008, reclamantul C.C. a chemat în judecată M.I.R.A. – C.P. solicitând obligarea la recalcularea pensiei de serviciu anticipată începând cu 30 iunie 2005 şi cu luarea în considerare a vechimii în muncă de peste 25 de ani; obligarea la restituirea actualizată a acestei sume de la data naşterii dreptului şi până la data depunerii acţiunii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost poliţist în cadrul I.P.J. Alba în perioada 1 martie 1976- 30 aprilie 2005, iar la data când a ieşit la pensie nu i s-a luat în calcul vechimea de 25 ani 4 luni şi 9 zile. În plus deşi avea această vechime nu i-a fost acordat semnul onorific „În Serviciul Patriei", decât în februarie 2008, astfel încât se consideră îndreptăţit la recalcularea pentru plata retroactivă a drepturilor de care nu a beneficiat pentru intervalul 2005 – 2008.
Prin sentinţa civilă ne. 182/F din 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, căreia i-a revenit spre soluţionare prin declinare de la Tribunalul Alba, secţia contencios administrativ, a respins acţiunea, reţinând pentru aceasta că Decizia depusă, nr. 141099 din 29 august 2005 prin care reclamantului i s-a stabilit pensia de serviciu anticipată începând cu 1 iulie 2005 având în vedere o vechime în muncă de 41 ani şi semnul onorific „În Serviciul Armatei" pentru 20 de ani, nu a fost contestată.
Pentru că ulterior reclamantul a completat dosarul de pensii cu brevetul prin care i s-a acordat semnul onorific„În Serviciul Armatei" pentru 25 de ani, au fost revizuite drepturile sale de pensie fiind emisă în acest sens Decizia nr. 141099 din 17 aprilie 2008, de asemenea necontestată şi prin care i s-a stabilit dreptul la pensie majorată începând cu 1 aprilie 2008.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.C. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut astfel că în mod greşit nu s-a ţinut cont că la data pensionării avea deja o vechime în cadrul poliţiei de 25 ani, 4 luni şi 9 zile, iar conform legislaţiei în vigoare ar fi trebuit să beneficieze din acel moment de semnul onorific „În Serviciul Armatei" pentru 25 de ani şi nu din 2008.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerente ce vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, „jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel", iar potrivit dispoziţiilor art. 155 lit. e) şi f) şi art. 156 din acelaşi act normativ sunt de competenţa Tribunalului de la domiciliul reclamantului, în primă instanţă, acţiunile introduse împotriva C.N.P.A.D.A.S. ori a caselor teritoriale de pensii, indiferent dacă drepturile de pensie sunt constituite în cadrul sistemului public de pensii sau în cadrul sistemelor integrate.
Rezultă astfel cu evidenţă intenţia legiuitorului de a institui o competenţă specială în beneficiul reclamanţilor pensionari – categorie socială distinctă, drepturile de asigurări sociale pe care aceştia le solicită având o natură specială prin faptul că de ele depinde existenţa lor zilnică.
Astfel fiind şi cum în cauză obiectul cererii reclamantului vizează tocmai recalcularea drepturilor de pensie se reţine că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe – astfel încât recursul declarat de reclamantul recurent C.C. urmează a fi admis, casată sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia şi trimisă cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Alba, secţia asigurări sociale şi litigii de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.C. împotriva sentinţei nr. 182/F/CA/2008 din 3 decembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Alba Iulia, secţia asigurări sociale şi litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2898/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2911/2009. Contencios. Conflict de... → |
---|