ICCJ. Decizia nr. 3019/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3019/2009
Dosar nr. 14621/3/2008
Şedinţa publică din 2 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 16 aprilie 2008, SC L.T. SRL Bucureşti a solicitat ca în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P. şi cu A.N.A.F. să se dispună anularea ordinului de plată din 6 februarie 2007 şi obligarea pârâţilor să-i restituie suma de 9.462 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturism, precum şi dobânda legală aferentă de la data plăţii până la restituirea efectivă a sumei respective.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 6 februarie 2007 a cumpărat un automobil marca M.B., fabricat în anul 2006 şi înmatriculat cu nr. XX pe numele său.
În opinia sa, suma achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare nu era datorată întrucât instituirea unei asemenea obligaţii prin Codul fiscal în vigoare, contravine normelor dreptului comunitar şi o prejudiciază.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1073-1075 C. civ., art. 90 din Tratatul de Constituire al Uniunii Europene.
Prin sentinţa civilă nr. 1702 din 27 mai 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal, şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Această din urmă instanţă a pronunţat apoi, sentinţa civilă nr. 3417 din 9 decembrie 2008 prin care s-a dezinvestit în favoarea instanţei de judecată sesizate iniţial.
Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi a înaintat dosarul pentru soluţionarea acestuia conform dispoziţiilor art. 21 C. proc. civ.
Curtea de apel a reţinut că A.F.P. a sectorului 4 Bucureşti este autoritatea publică care a încasat taxa specială auto şi prin urmare, îi revine obligaţia de soluţionare a cererii de restituire formulată de reclamantă. Că, având în vedere cuantumul sumei ce se solicită a fi restituită, precum şi dispoziţiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ., raportat la art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competenţa materială pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzei aparţine tribunalului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.A.F.
Recurenta a susţinut că în mod eronat curtea de apel a calificat litigiul ca un contencios administrativ - fiscal, deoarece reclamanta SC L.T. SRL Bucureşti nu a contestat un act administrativ vătămător, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În realitate, acţiunea formulată pentru anularea ordinului bancar de plată şi restituirea sumei de 9.462 lei este întemeiată pe dispoziţiile art. 1073 – 1075 C. civ. şi potrivit art. 1 pct. 1) C. proc. civ., trebuie soluţionată de instanţa de drept comun competentă, respectiv Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Motivul de recurs este întemeiat.
Aşa cum s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a actelor şi lucrărilor din dosar, prin acţiunea introdusă, SC L.T. SRL Bucureşti a solicitat anularea ordinului de plată din 6 februarie 2007 emis de B.R.D. – agenţia Berceni şi obligarea pârâţilor să-i restituie suma de 9.462 lei încasată cu titlu de taxe specială pentru autoturismul marca M.B. achiziţionat la aceeaşi dată.
Se constată aşadar, că reclamanta nu contestă legalitatea unui act administrativ vătămător, în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci un ordin de plată emis de o unitate bancară care atestă o simplă operaţiune materială tehnică, efectuată în exercitarea atribuţiilor legale specifice.
Faţă de obiectul acţiunii, Înalta Curte mai reţine că reclamantul a solicitat să fie exonerat de la plata taxei de primă înmatriculare a autovehiculului achiziţionat şi obligarea pârâţilor la restituirea sumei plătite.
Or, conform art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin contencios administrativ se înţelege activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una din părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Prin urmare, cererea reclamantei este o cerere în materie civilă, al cărei obiect îl constituie suma de 9.462 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare printr-un ordin de plată al băncii comerciale care nu are natura unui act administrativ supus controlului jurisdicţional pe calea contenciosului administrativ.
Cu un asemenea obiect, litigiul atrage competenţa materială a judecătoriei, ca instanţă de drept comun cu plenitudine de jurisdicţie, care judecă toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta A.N.A.F., dispunând casarea sentinţei atacate şi în temeiul art. 22 pct. 5) C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4, în a cărei rază teritorială îşi au sediile atât agenţia bancară, cât şi beneficiarul plăţii – A.F.P. a Sectorului 4 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 3417 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 4 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2911/2009. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3027/2009. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
