ICCJ. Decizia nr. 3148/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3148/2009
Dosar nr. 782/59/2008
Şedinţa publică din 5 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată, la data de 24 iulie 2008, şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, de contencios administrativ, reclamantul B.I.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi A.N.R.P., obligarea acestora la plata în numerar a sumei de 101.100,81 lei, reprezentând 60 % din suma totală de 168.501,34 lei, stabilită cu titlu de despăgubiri, prin Hotărârea nr. 152/2006 şi a sumei de 264.598,96 lei, reprezentând 40 % din suma totală de 661.497,40 lei, stabilită cu titlu de despăgubire prin Hotărârea nr. 155/2006 a I.P.J. Timiş - C.J.A.P. a Legii nr. 290/2003.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat faptul că pârâta C.J.A.P. a Legii nr. 290/2003 a emis Hotărârile nr. 152 şi nr. 155, prin care a acordat despăgubiri pentru reclamant şi tatălui său, B.A. care, în prezent, este decedat, reclamantul B.I.C. fiind unicul moştenitor.
Reclamantul a mai arătat că, în vederea efectuării plăţilor, a întocmit toată documentaţia necesară, conform art. 18 alin. (1), (2) şi (3) din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006 şi completată prin HG nr. 57/2008.
Reclamantul a precizat că în data de 19 aprilie 2007 i-a fost achitată suma de 67.400,53 lei, reprezentând 40 % din suma de 168.501, 34 lei, stabilită prin Hotărârea nr. 152, conform extrasului de cont anexat, însă, în ce priveşte suma de 168,501, 34 lei, conform Hotărârii nr. 152/2006, termenul limită a fost data de 19 aprilie 2008, iar în ceea ce priveşte plata a 40 % din suma 661.497,40 lei, stabilită prin Hotărârea nr. 155/2006, termenul limită al plăţii era la 24 octombrie 2008, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003.
În plus, reclamantul a arătat că nici până în prezent nu a primit aceste sume de la A.N.R.P., în pofida multor demersuri făcute în acest sens. Ca atare, reclamantul consideră că pârâta A.N.R.P. l-a prejudiciat în drepturile sale de a primi plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile menţionate.
Pârâtele, prin întâmpinările formulate, au solicitat:
- D.G.F.P. Timiş, în numele Ministerului Economiei şi Finanţelor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
- A.N.R.P. a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 297 din 10 noiembrie 2008, a admis, în parte acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâta A.N.R.P. la plata către reclamant a sumei de 264,598,96 lei, reprezentând despăgubiri în cuantum de 40 % din suma totală de 661.497,40 lei, stabilită prin Hotărârea nr. 155/2006 emisă de I.P.J. Timiş şi a respins acţiunea reclamantului împotriva pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin D.G.F.P. Timiş, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 18 alin. (5) lit. c) din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 290/2003 „Compensaţiile băneşti […] se achită beneficiarilor […] eşalonat din 2 tranşe, pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel:
- 40 % în primul an şi 60 % în anul următor dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei şi, conform art. 18 alin. (6) din Normele Metodologice menţionate anterior, „Suma […] în cea de-a doua tranşă se actualizează în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună […]".
Prima instanţă a arătat faptul că termenul limită pentru plata a 60 % din suma 168.501,34 lei, conform Hotărârii nr. 152/2006, a fost 19 aprilie 2008, iar termenul limită pentru plata a 40 % din suma de 661.497,40, stabilită în Hotărârea nr. 155/2006, a fost 24 octombrie 2007.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, instanţa a constatat că este întemeiată, întrucât plata sumelor solicitate de reclamant se face numai de A.N.R.P.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.R.P., care a solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii acţiunii.
În dezvoltarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a făcut o prezentare a istoricului litigiului dedus judecăţii şi a normelor legale aplicabile în materie şi a concluzionat în sensul că dreptul intimatului la plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 155/2006 este afectat de o condiţie, respectiv, cea de alocare a sumelor cu această destinaţie.
Analizând sentinţa atacată, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 264.598,96 lei, cuvenită intimatului-reclamant cu titlu de despăgubiri, în baza Hotărârii nr. 155/2006 emisă de Instituţia Prefectului Timiş.
Ca atare, este vorba despre o acţiune în pretenţii, datorată neplăţii în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003.
Înalta Curte apreciază că, pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În plus, alin. (4) al aceluiaşi articol, prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui A.N.R.P. care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. (5) din articolul în discuţie, precizează că hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Totodată, conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
De asemenea, art. 17 alin. (6) din HG nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006, menţionează faptul că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba de o competenţă exclusivă a tribunalului.
Ca atare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel.
Nu există nici o îndoială că, întotdeauna, competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
În litigiul de faţă, putem afirma că suntem în prezenţa unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.
Prin urmare, instanţa de control judiciar reţine că nu sunt incidente în speţă normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.
În consecinţă, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul şi în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.N.R.P. împotriva sentinţei civile nr. 297 din 10 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3084/2009. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3184/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
