ICCJ. Decizia nr. 3184/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3184/2009
Dosar nr. 726/42/2008
Şedinţa publică din 9 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 229 din 3 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantului C.E.M., formulată în contradictoriu cu M.C.C., având ca obiect anularea Ordinului nr. 99/2008 emis de pârât şi repunerea sa imediată în funcţia de director executiv al D.C.C.p. a judeţului Buzău.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în fapt: că reclamantul, cercetător ştiinţific gr. I, îşi desfăşoară activitatea de bază la M.J. Buzău într-un raport de muncă întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 128/1997; că la 1 martie 2006 a fost numit, prin cumul de funcţii, director executiv la D.C.C.P. Buzău; că, prin ordinul atacat, s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu, în temeiul Legii nr. 188/1999.
În drept, instanţa a reţinut că ordinul atacat este legal, având în vedere dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 şi pe cele ale art. 41 alin. (2), (3) şi (5) din Legea nr. 19/2000, întrucât reclamantul îndeplinea, cumulativ, condiţiile de pensionare: vârsta standard şi stagiul minim de cotizare.
A considerat instanţa că, în luarea măsurii, nu are nicio relevanţă dacă reclamantul a făcut sau nu demersuri pentru a fi pensionat.
A apreciat instanţa că e lipsită de relevanţă şi situaţia că reclamantul îşi continuă activitatea de bază, întrucât acel raport e întemeiat pe Lega nr. 128/1997 şi întrucât are acordul angajatorului, acesta nefiind însă valabil pentru funcţia publică de conducere exercitată în baza altei legi şi pentru a cărei menţinere pârâtul nu şi-a dat acordul.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recursul de faţă reclamantul, cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii, recurentul susţine:
- Că instanţa a reţinut, în mod greşit, că reclamantul nu ar fi avut acordul angajatorului pentru a rămâne în funcţie (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Arată recurentul că, în realitate, există o aprobare a M.C.C., la cererea lui din 18 octombrie 2007, exprimată public, oral şi cu martori de către ministrul culturii la 11 noiembrie 2007, în comuna Cătina din judeţul Buzău, la ceremonia de resfinţire a bisericii din satul Valea Cătinii.
Susţine recurentul că, şi dacă s-ar trece peste această situaţie de fapt, cererea sa de menţinere în funcţie a fost înregistrată la minister, iar dacă nu a primit un răspuns negativ în termen de 30 de zile, cererea trebuie considerată aprobată, conform dispoziţiilor Legii nr. 233/2003.
Arată recurentul, ca argument suplimentar, că afirmaţia pârâtului din întâmpinare privind îndeplinirea condiţiilor de pensionare de către reclamant, încă de la 1 aprilie 2006, e contrazisă, ca relevanţă juridică, de faptul că la 1 martie 2006 el a fost numit în funcţia publică de director executiv.
- Că instanţa a făcut aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), întrucât nu a ţinut cont că a existat acordul angajatorului, dovedit prin înscrisul depus la dosar şi prin precizările pe care le-a făcut în legătură cu el, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000.
- Că sentinţa pronunţată încalcă un drept câştigat al reclamantului, acela de a-şi continua activitatea în funcţia de director executiv pe care a ocupat-o prin concurs.
Consideră recurentul că nu s-a ţinut seama de dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 188/1999, iar dispoziţiile legale în baza cărora i-a fost aprobată continuarea activităţii în funcţia de cercetător ştiinţific la M.J. nu contravin dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, ci le completează.
- Că sentinţa a consemnat în mod greşit că pârâtul ar fi depus documentaţia care a stat la baza emiterii ordinului, în realitate fiind menţionate actele depuse de reclamant la dosar, situaţie care dovedeşte netemeinicia soluţiei pronunţate.
Recursul nu se fondează.
1. Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei sentinţe se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Hotărârea atacată este motivată în fapt şi în drept şi conţine toate elementele prevăzute de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 1 – pct. 8.
Instanţa a reţinut în mod corect situaţia de fapt că pârâtul nu şi-a dat acordatul pentru continuarea activităţii reclamantului, pe baza poziţiei sale exprimate în proces prin întâmpinare, dar şi având în vedere adresa nr. 301 din 16 aprilie 2008. Or, acest din urmă înscris este răspunsul reclamantului la solicitarea ministerului (adresa nr. 2447 din 14 aprilie 2008) ca el să se pensioneze şi să comunice acest lucru.
Aşadar, instanţa a dedus în mod corect că nu exista în cauză acordul ministerului ca reclamantul să-şi continue activitatea ca director executiv.
De altfel, împrejurările de fapt descrise de recurent, privind acordul verbal al ministrului nu au nicio relevanţă juridică, de vreme ce există un ordin scris, al aceluiaşi ministru, care dispune încetarea raporturilor de serviciu.
Nu se poate reţine în speţă nici incidenţa Legii nr. 233/2003, întrucât dispoziţiile acesteia nu se aplică în materia executării şi încetării raporturilor de serviciu, supuse legii speciale a funcţionarului public, Legea nr. 188/1999.
2. În speţă, obiectul cererii dedus judecăţii este legalitatea unui ordin prin care se constată încetarea de drept a unor raporturi de serviciu.
Ca urmare, existenţa însăşi a ordinului, semnat de ministru, aşadar de persoana competentă conform legii, face inutilă orice discuţie cu privire la „acordul angajatorului".
În speţă e relevant că ordinul de încetare a fost emis de persoana cu atribuţii legale şi că actul se întemeiază pe lege: Legea nr. 188/1999 cu raportare la art. 41 din Legea nr. 19/2000.
3. În speţă, raportul juridic al recurentului cu Muzeul Judeţean, în calitatea sa de cercetător ştiinţific, nu are nicio legătură cu raportul de serviciu existent în baza Legii nr. 188/1999. Ca urmare, acordul dat de conducerea muzeului pentru continuarea activităţii, nu are nicio valoare juridică pentru continuarea raportului de serviciu ca director executiv, nefiind incidente dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 188/1999.
4. Pârâtul a depus în cauză documentaţia care a stat la baza emiterii ordinului, cu adresa nr. 1191 din 29 octombrie 2008, înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti la 3 noiembrie 2008.
Sunt aceleaşi acte pe care le-a depus şi reclamantul, iar instanţa le-a analizat, făcând, pe baza lor, o corectă evaluare a situaţiei de fapt, astfel încât nici ultima critică din recurs nu este fondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.E.M. împotriva sentinţei civile nr. 229 din 3 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3148/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3264/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
