ICCJ. Decizia nr. 341/2009. Contencios. La revizuire (anulare certificat de atestare a dreptului de prorpietate). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 341/2009
Dosar nr. 508/1/2000
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 114/CA pronunţată la 27 septembrie 2000, Curtea de Apel Iaşi a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de SNP P. SA Bucureşti, sucursala P.E.C.O. Iaşi, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. împotriva sentinţei civile nr. 9/1999 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că în cauză s-a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 9 din 28 ianuarie 1999 a Curţii de Apel Iaşi, care era supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie, iar pentru a se solicita revizuirea în baza dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cele două hotărâri considerate a fi potrivnice trebuie să fie definitive.
Or, Decizia civilă nr. 331/1999 a Tribunalului Iaşi este rămasă definitivă şi irevocabilă, iar sentinţa civilă nr. 9/1999 a Curţii de Apel Iaşi era supusă recursului, nefiind definitivă şi irevocabilă.
Se mai reţine că partea ar avea deschisă calea revizuirii împotriva Deciziei civile nr. 1127 din 28 martie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie prin care s-a respins recursul împotriva hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal revizuenta, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, susţinând că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare formulată în temeiul art. 244 C. proc. civ., pentru care a rămas în pronunţare şi că nu a judecat fondul cererii de revizuire.
Recurenta susţine că soluţia primei instanţe este greşită întrucât porneşte de la premisa că la data promovării cererii de revizuire Decizia civilă nr. 9/1999 nu era definitivă.
În realitate, arată revizuenta hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat era rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 1127 din 28 martie 2000 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie.
Referitor la aprecierea instanţei că revizuenta avea deschisă calea revizuirii împotriva Deciziei civile nr. 1127/2000, se susţine că această decizie nu poate face obiectul unei cereri de revizuire pentru că este dată de Curtea Supremă de Justiţie, în activitatea de supraveghere şi control fără a casa hotărârea instanţei de fond, deci fără a judeca fondul cauzei.
Prin întâmpinarea formulată intimaţii S.G., S.C. şi S.T. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei recurate şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În recurs, cauza a fost suspendată prin Încheierea din 23 iunie 2004 în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. 3521/2004 al Tribunalului Iaşi, respectiv până la soluţionarea cererii de restituire formulată de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001.
Cauza a fost repusă pe rol la solicitarea părţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 397/2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a dispus admiterea în parte a contestaţiei formulată de reclamanţii S.T., S.C. şi S.G., anularea Deciziei nr. 294 din 4 iulie 2005 emisă de SC P. SA şi a fost obligată intimata să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Iaşi, compus din teren în suprafaţă de 154 mp şi construcţie în suprafaţă de 21,67 mp.
Prin cererea depusă la data de 21 ianuarie 2009, revizuenta SC P. SA (zona P.E.C.O. Iaşi) a depus copia titlului executoriu, arătând că în raport de situaţia rezolvării irevocabile a cererii de restituire, inclusiv pentru terenul în suprafaţa de 154 mp, pentru care s-a dispus anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, solicită să se ia act că recursul a rămas fără obiect.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate a întâmpinării şi sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente.
Recurenta-revizuentă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect revizuirea în baza dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a sentinţei civile nr. 9 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 883/1998 la data de 28 ianuarie1999 rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1127 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie la data de 28 martie 2000.
Prin sentinţa civilă nr. 9/1999 rămasă irevocabilă prin respingerea recursului s-a dispus de Curtea de Apel Iaşi anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M-03 nr. 1347 din 8 septembrie 1994 pentru suprafaţa de 154 mp situată în Iaşi str. Săulescu prin admiterea cererii formulate de reclamanţii S.G., S.T. şi S.C.
Revizuenta a susţinut că există contrarietate de hotărâri raportat la Decizia civilă nr. 331 din 1 februarie 1999 pronunţată de Tribunalul Iaşi rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 847 din 31 mai 1999 a Curţii de Apel Iaşi, prin care s-a respins cererea reclamanţilor S.G., S.T. şi S.C. având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în Iaşi str. Săulescu, prin anularea Hotărârii nr. 30/1997 a Comisiei Judeţene Iaşi pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. prevede că „se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi exercitată în situaţia în care există hotărâri definitive contradictorii, pronunţate în dosar diferite, în aceeaşi pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect, cauză.
Critica ce vizează nelegalitatea hotărârii în privinţa faptului că a doua hotărâre a cărei revizuire s-a solicitat, era irevocabilă, este într-adevăr justificată, însă instanţa de recurs constată că în cauză nu există contrarietate de hotărâri în sensul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât deşi sunt aceleaşi părţi, obiectul cauzei diferă, astfel cum rezultă din cele expuse anterior.
Sub acest aspect cererea de revizuire era inadmisibilă şi în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond.
Cu privire la cererea de casare a hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare se constată că recurenta nu a mai insistat în judecarea acesteia, solicitând că se ia act că recursul a rămas fără obiect.
Instanţa de fond prin hotărârea recurată s-a pronunţat asupra admisibilităţii cererii de revizuire şi implicit asupra cererii de suspendare formulată de revizuentă în temeiul art. 244 pct. 1 alin. (1) C. proc. civ.
De altfel, astfel cum s-a menţionat, cauza a fost suspendată în recurs pentru acelaşi temei şi litigiul de care a susţinut recurenta că depinde soluţionarea prezentului recurs, a fost soluţionat irevocabil.
Pentru aceste motive, în temeiul art.312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat cu aplicarea art. 274 C. proc. civ. pentru partea căzută în pretenţii ce va fi obligată către intimaţi la plata a 455 lei cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză conform notei depuse la dosar.
În privinţa cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, solicitată de intimaţi, se constată că există un alt titlu executoriu, sentinţa civilă nr. 9/1999, ce putea fi pus în executare sau solicitate pentru executare pe cale separată în termenul legal, neputând fi acordate de prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SNP P. S.A., sucursala P.E.C.O. Iaşi împotriva sentinţei nr. 114/CA din 27 septembrie 2000 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimaţii-pârâţi S.G., S.T. şi S.C. a sumei de 455 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 338/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 349/2009. Contencios → |
|---|
