ICCJ. Decizia nr. 349/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 349/2009
Dosar nr. 8678/2/2007
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 decembrie 2007, reclamantul G.C. a chemat în judecată pe Primul Ministru – C.P.T., reclamând nerezolvarea cererii nr. 9670 din 6 august 2007, prin care i-a solicitat pârâtului să promulge o ordonanţă de guvern prin care să prevadă atribuţiile A.N.R.P., conform Legii nr. 247/20005.
Prin sentinţa nr. 766 din 11 martie 2008, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât prin întâmpinare şi a respins, totodată, acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
În considerentele hotărârii, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că Primul Ministru nu are competenţa de o promulga un act normativ, întrucât potrivit art. 77 din Constituţia României, doar legea este supusă spre promulgare Preşedintelui României.
A mai reţinut că pârâtul nu are nici atribuţia iniţierii unui act normativ, astfel că în mod corect memoriul reclamantului a fost îndreptat către autoritatea competentă în iniţierea unui proiect de act normativ pe tema adusă în discuţie de către reclamant.
Reclamantul a atacat cu recurs sentinţa menţionată, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că soluţia pronunţată de instanţa de fond este contrară prevederilor art. 107 din Constituţia României, ce reglementează actele Guvernului.
A mai arătat că solicitarea sa a fost denaturată, pentru că în realitate a solicitat pârâtului să emită o ordonanţă care să prevadă toate sarcinile A.N.R.P. şi a fost vătămat inclusiv prin nerezolvarea cererii nr. 10975 din 3 septembrie 2007, la care, de asemenea, nu a primit răspuns, deşi M.E.F. l-a informat că Guvernul României va reglementa funcţionarea autorităţii în discuţie.
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Cererea a cărei nerezolvare se invocă trebuie însă circumstanţiată unui raport juridic administrativ care să privească un drept sau un interes legitim al reclamantului, pentru că pe calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorităţii publice o anumită conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, o atare soluţie constituind o imixtiune nepermisă în activitatea executivului, cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României.
În plus faţă de considerentele reţinute de instanţa de fond, se impune menţiunea că ordonanţele Guvernului nu sunt acte administrative, deşi emană de la o autoritate publică, ele având caracterul unor acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative instituite în condiţiile prevăzute de art. 115 din Constituţia României. De aceea, refuzul iniţierii sau adoptării unei ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă a Guvernului nu se încadrează în sfera de reglementare a art. 1 alin. (1) şi a art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) (nesoluţionarea în termenul legal sau refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a făcut referire şi la nerezolvarea unei cereri înregistrate la Guvernul României cu nr. 10975 din 3 septembrie 2007, dar aceasta este o solicitare nouă, care nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil şi în faza procesuală a recursului, în temeiul art. 316 C. proc. civ.
În raport cu toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, menţinând sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică, potrivit art. 312 alin. 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul G.C. împotriva sentinţei nr. 766 din 11 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşt, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 341/2009. Contencios. La revizuire (anulare... | ICCJ. Decizia nr. 353/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
