ICCJ. Decizia nr. 3510/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3510/2009
Dosar nr. 4968/2/2008
Şedinţa publică din 24 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul V.C. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi C.D., M.I.R.A., anularea ordinului nr. II/3432 din 11 august 2008, precum şi obligarea pârâţilor la plata de daune morale de 100.000 euro, la cursul B.N.R. din data plăţii.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că ordinul a cărui anulare o solicită constituie un abuz şi o imixtiune gravă în activitatea autonomă a C.N.P., al cărui preşedinte a fost, prin aceea că a dispus încetarea detaşării sale, cu toate că urmau să aibă loc alegeri, iar o atare măsură nu s-a dispus decât pentru el.
A mai arătat că actul administrativ contestat este ilegal şi prin faptul că deşi este transmis şi prezentat ca exemplarul nr. 2, nu este semnat de ministru şi nici ştampilat cu parafa corespunzătoare, ceea ce contravine uzanţelor interne şi internaţionale la care România este parte semnatară.
Reclamantul a solicitat, totodată, anularea actului şi pentru imposibilitatea de punere în executare a acestuia, considerând că o executare forţată şi ilegală se va putea realiza doar cu producerea de consecinţe juridice negative atât lui, cât şi „instituţiei" pe care o reprezintă şi conduce. Măsura adoptată este în contradicţie cu aprobarea verbală exprimată cu ocazia celor trei întâlniri desfăşurate cu reprezentanţii C.N.P., recomandarea ministrului fiind în sensul ca amânarea datei alegerilor să se facă prin limitarea la minimul prevăzut de HG nr. 1305/2002.
Mandatul acordat unui terţ, a mai arătat reclamantul, nu expiră din oficiu, el trebuie retras sau denunţat de mandatar (în cazul de faţă C.C.N.P.) şi nu printr-o sesizare ori constatare din oficiu. Termenul de 4 ani este unul de recomandare, nu de decădere.
Prin întâmpinare, pârâtul M.I.R.A. a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, arătând că mandatul este prevăzut de lege la 4 ani, doar pe această durată poliţiştii aleşi în organele de conducere fiind detaşaţi, urmând ca la încetarea detaşării să fie numiţi într-o funcţie echivalentă celei din care a fost detaşat, dacă este vacantă, sau în altă funcţie corespunzătoare gradului profesional deţinut, în condiţiile legii.
Pârâtul a mai susţinut că încetarea mandatului reclamantului s-a produs prin expirarea termenului de 4 ani, astfel că nu încetarea detaşării a determinat încetarea mandatului, ci încetarea de drept a mandatului a determinat încetarea detaşării.
Prin sentinţa civilă nr. 116 din 14 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată reclamantului V.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin ordinul nr. II/3432 din 11 august 2008 s-a încetat detaşarea reclamantului la C.N.P., ca urmare a expirării mandatului, urmând să fie numit la P.R., D.G.P.M. Bucureşti într-o funcţie echivalentă celei din care a fost detaşat, dacă este vacantă, sau în altă funcţie corespunzătoare gradului profesional deţinut, potrivit competenţei.
Durata mandatului unei funcţii publice nu poate fi decât imperativă, nefiind nici termen de recomandare, nici termen de decădere, pentru simplul fapt că nu este un termen procesual.
Orice neajunsuri în activitatea conducerii C.N.P., organizarea defectuoasă şi lipsa de prevedere pentru preîntâmpinarea unei astfel de situaţii nu pot fi imputate pârâtului.
Împrejurarea că, înainte de expirarea duratei mandatului, a fost adoptată Hotărârea nr. 85/2008 a Consiliului Naţional, nu dovedeşte diligenta conducerii Corpului, din care făcea parte şi reclamantul, cât timp data fixată pentru ţinerea congresului a fost data de 19 septembrie 2008.
Instanţa de fond a mai apreciat că nimic nu împiedica conducerea C.N.P. să dispună convocarea Congresului cu mult înainte de expirarea duratei mandatului, având în vedere că oricum data acestuia urma a fi fixată la cel puţin trei luni de la convocare, în respectarea prevederilor art. 32 alin. (2) din HG nr. 1305/2002.
Un alt motiv de nelegalitate invocat de reclamant ar fi acela că exemplarul 2 al ordinului, comunicat C.N.P., nu este semnat de ministru şi ştampilat corespunzător, fără a indica temeiul de nelegalitate.
Reclamantul susţine doar că aceasta „contravine uzanţelor interne şi internaţionale la care România este parte semnatară", fără a preciza despre ce uzanţe este vorba şi cum poate deveni (sau a devenit) România semnatară a unor uzanţe (interne şi internaţionale).
Instanţa de fond a constatat că nu există nici un text de lege care să prevadă o atare condiţie de validitate a unui ordin.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul V.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşita a legii, în speţă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţia Românie, art. 49 alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului Legea nr. 188/1999 republicată, art. 32, 33, 42 din HG 1305/2002 modificată, privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.P. şi art. 261 alin (1) pct. 5 C. proc. civ.
Recurentul mai arată că deşi a precizat, atât în cererea de chemare în judecată cât şi în concluziile scrise, că nu trebuie confundat actul administrativ, a cărui anulare a solicitat-o şi care ministerul îl intitulează ordin, cu ordinul, ca act normativ secundar, cerut de dispoziţiile Legii nr. 360/2002, instanţa de fond nu s-a pronunţat în nici un fel cu privire la acest act normativ secundar şi nici nu a motivat soluţia din punct de vedere al nesocotirii acestor dispoziţii legale.
Instanţa de fond, chiar dacă nu motivează şi nu precizează în mod concret, consideră aplicabile dispoziţiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, modificată, referitoare la încetarea detaşării, însă, fără a constata că legea nu instituie obligativitatea numirii la aceeaşi unitate din care s-a făcut detaşarea şi mai ales fără a se ţine seama de funcţia de pe care se face încetarea detaşării şi cea pe care se dispune revenirea. Statutul poliţistului nu conţine şi nu a instituit această obligativitate tocmai pentru respectarea carierei profesionale a funcţionarului public cu statut special (poliţistul).
Recurentul mai precizează că la dosar se află Hotărârea nr. 83/2008, a C.N.C.N.P., organ central de conducere, care legal constituit şi cu atribuţiuni statutare, în şedinţă ordinară, a prelungit mandatul preşedintelui şi a celorlalţi poliţişti detaşaţi cu funcţii în cadrul Corpului, până la Congres, făcând şi precizarea că alegerile vor avea loc cel mai târziu la finele anului 2008.
Recurentul mai apreciază că abuzul şi intenţia vădită rezultă şi din faptul că s-a pus în discuţie numai persoana sa şi nu a tuturor poliţiştilor detaşaţi.
Instanţa de fond a criticat activitatea C.N.C.N.P. în ceea ce priveşte convocarea congresului ca atribuţie statutară, dar nu i-a recunoscut şi nu i-a respectat hotărârea de prelungire a mandatului, tot ca o atribuţie statutară.
Recurentul mai arată că instanţa de fond, în mod nejustificat i-a respins încuviinţarea probei cu înscrisuri.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin ordinul contestat s-a luat act de faptul că a încetat detaşarea recurentului la C.N.P. ca urmare a expirării mandatului de preşedinte al acestei organizaţii profesionale, urmând să fie numit într-o funcţie echivalentă celei din care a fost detaşat, dacă este vacantă, sau în altă funcţie corespunzătoare gradului profesional deţinut, la P.R. – D.G.P.M. Bucureşti.
Potrivit prevederilor art. 49 alin. (5) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare, „Organele de conducere ale Corpului vor fi alese din 4 în 4 ani şi vor reprezenta, în mod proporţional, toate categoriile de poliţişti. Pe durata mandatului, poliţiştii aleşi în organele de conducere vor fi detaşaţi, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor."
Conform art. 47 alin. (3) din acelaşi act normativ, „La încetarea detaşării, poliţistul va fi numit într-o funcţie echivalentă celei din care a fost detaşat, dacă este vacantă, sau în altă funcţie corespunzătoare gradului profesional deţinut, în condiţiile prezentei legi."
Detaşarea recurentului a avut loc pe o perioadă de 4 ani, termen care curge de la data dobândirii calităţii de preşedinte al C.N.P., respectiv 19 martie 2004, dată la care au fost alese şi validate organele de conducere ale C.N.P.
Încetarea mandatului de preşedinte al C.N.P. s-a produs prin expirarea termenului de 4 ani prevăzut de lege, şi nu ca urmare a încetării detaşării.
Prin urmare, nu încetarea detaşării a determinat încetarea mandatului, ci încetarea de drept a mandatului a determinat încetarea detaşării, fapt constatat prin emiterea O.M.I.R.A. nr. 11/3432 din 11 august 2008.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că încetarea mandatului şi implicit a detaşării după expirarea termenului de 4 ani sunt efecte reglementate prin actele normative incidente, şi nu reprezintă efectul unei manifestări de voinţă discreţionară a intimatului.
Susţinerea potrivit căreia nu există un ordin al ministrului, emis în aplicarea dispoziţiilor art. 49 alin. (5) din Legea nr. 360/2002, care stabilesc faptul că detaşarea poliţiştilor la C.N.P. se face în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului, este neîntemeiată, nefiind necesară emiterea unui ordin doar pentru a reglementa detaşarea poliţiştilor.
În cazul în care încetarea detaşării ar fi considerată nelegală pentru inexistenţa unui astfel de ordin, nelegalitatea s-ar răsfrânge şi asupra actului administrativ prin care s-a dispus detaşarea recurentului la C.N.P.
Datorită faptului că nu a luat măsurile necesare pentru organizarea Congresului Naţional în timp util, înainte de expirarea mandatului, recurentul nu poate invoca propria culpă pentru a obţine prelungirea detaşării.
Nici susţinerea potrivit căreia mandatul recurentului a fost acordat de C.C.N.P. iar acesta încetează doar prin renunţare sau denunţare exprimată de mandatar nu este întemeiată în condiţiile în care dispoziţiile art. 49 alin. (5) din Legea nr. 360/2002 stabilesc faptul că organele de conducere ale Corpului vor fi alese din 4 în 4 ani.
Durata mandatului unei funcţii publice este imperativă, nefiind nici termen de recomandare aşa cum în mod greşit susţine recurentul.
Deasemenea, Înalta Curte constată că şi critica potrivit căreia instanţa de fond în mod nejustificat a respins cererea de încuviinţare a probei cu înscrisuri este nefondată şi nu poate fi primită, deoarece din actele dosarului rezultă că instanţa de fond prin încheierea din 15 octombrie 2008 a încuviinţat probele pe care le-a considerat necesare şi utile soluţionării cauzei.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că toate motivele recurentului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legale pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilorart. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.C., împotriva sentinţei civile nr. 116 din 14 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3435/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3519/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
