ICCJ. Decizia nr. 3519/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3519/2009
Dosar nr. 1494/57/2008
Şedinţa publică din 24 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 25/ F/CA din 3 februarie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca rămasă fără obiect acţiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul B.G. prin curator F.P., împotriva pârâtei C.C.S.D. şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 595 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin acţiunea astfel cum a fost precizată reclamantul B.G., prin curator F.P., a chemat în judecată pârâta C.C.S.D. solicitând obligarea acesteia să emită Decizia privind titlu de despăgubire pentru suma de 75.306,0465 lei, stabilită prin sentinţa civilă nr. 1111/2004 a Tribunalului Alba, reprezentând valoarea de circulaţie a unui imobil teren în suprafaţă 29.040 m.p. şi a unei construcţii în suprafaţă de 33,50 m.p. aflate actualmente sub apele lacului de acumulare O.C., judeţul Alba, pentru care entitatea deţinătoare SC H. SA Bucureşti a emis Decizia privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent nr. 30 din 15 ianuarie 2007, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 1.000 lei/zi întârziere, începând cu data pronunţării sentinţei.
Ulterior, pârâta a comunicat instanţei că a emis Decizia nr. 4184 din 10 noiembrie 2008, situaţie în care acţiunea reclamantului a rămas fără obiect.
Instanţa de fond, având în vedere faptul că reclamantul a făcut dovada că a trimis din timp hotărârile judecătoreşti pârâtei, iar aceasta a emis titlul numai după acţionarea în judecată şi solicitarea de daune cominatorii, a considerat că pârâta este în culpă şi a obligat-o la cheltuieli de judecată în cuantum de 595 lei reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri pârâta C.C.S.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond în mod neîntemeiat a reţinut faptul că, reclamantul a făcut dovada trimiterii din timp a hotărârilor judecătoreşti fără a preciza cum a fost făcută această dovadă.
Recurenta mai susţine că reclamantul s-a adresat instituţiei cu o serie de memorii prin care solicita acordarea de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dar niciodată nu a ataşat sentinţa civilă nr. 1111/2004 a Tribunalului Alba.
Totodată, recurenta învederează faptul că, la dosarul de despăgubire al reclamantului exista Sentinţa civilă nr. 1111 din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului Alba fără să conţină menţiunea definitivă şi irevocabilă.
Faţă de aspectele mai sus precizate s-a revenit cu adresă, în data de 17 decembrie 2008, iar prin răspunsul din data de 15 ianuarie 2009 Tribunalul Alba a comunicat sentinţa cu menţiunile solicitate.
Deasemenea, recurenta menţionează că pentru soluţionarea cauzei au fost necesare două termene de judecată, din care primul a fost acordat pentru luarea la cunoştinţă a întâmpinării formulată de pârâtă, iar la ultimul termen de judecată nu s-au administrat alte probe, onorariul avocaţial fiind nepotrivit de mare faţă de munca depusă în soluţionarea cauzei.
Prin urmare, recurenta precizează că, faţă de obiectul pricinii şi a muncii îndeplinite de avocat, cheltuielile de judecată sunt nejustificat de mari, motiv pentru care solicită respingerea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată".
Astfel, partea care a câştigat procesul va dovedi că a făcut aceste cheltuieli.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate.
La dosarul cauzei nu există contractul de asistenţă juridică şi nici împuternicirea avocaţială a avocatului pentru asistare şi reprezentare în faţa Curţii de Apel Alba Iulia.
Împuternicirea avocaţială şi chitanţa aflate la dosarul de fond sunt pentru redactare şi motivare acţiune în faţa Tribunalului Alba.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată în parte, în sensul că se va respinge cererea privind plata cheltuielilor de judecată, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.C.S.D., împotriva sentinţei civile nr.25/ F/CA din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa atacată în sensul că respinge cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3510/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3558/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
