ICCJ. Decizia nr. 3568/2009. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3568/2009
Dosar nr. 2393/2/2008
Şedinţa publică din 25 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia formulată în contencios administrativ, reclamantul A.C. a chemat în judecată pârâtul I.G.P.R., contestând Dispoziţia nr. 81 din 14 martie 2008 a Directorului General al D.G.P.M.B. şi Dispoziţia nr. 1108 din 7 aprilie 2008 a I.G.P.R., solicitând reintegrarea în funcţia publică de agent la Secţia 22 poliţie şi obligarea pârâtului la plata salariilor.
Motivându-şi contestaţia, reclamantul a arătat că prin încheierea Consiliului de disciplină din 26 februarie 2008 s-a propus sancţionarea sa cu destituirea din poliţie. S-a reţinut că Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice ale unei grupări infracţionale, constatându-se că una dintre persoanele faţă de care se efectuau acte premergătoare într-un dosar al parchetului a avut două convorbiri telefonice cu reclamantul, în timp ce acesta se afla în concediu, în străinătate. În legătură cu convorbirile interceptate s-a reţinut că reclamantul era rugat să se intereseze de anumite probleme legate de activitatea anterioară a persoanei vizate, iar acesta a răspuns că vor discuta aspectele respective când se va întoarce în ţară.
Reclamantul consideră că actele care servesc la faza de urmărire penală nu pot servi ca probatorii, menţionând că nu s-a întâlnit şi nici nu a avut alte convorbiri telefonice cu persoana respectivă, necunoscând faptul că aceasta ar fi avut probleme cu legea penală.
A mai arătat reclamantul că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, nedându-i-se posibilitatea de a cunoaşte conţinutul dosarului, inclusiv probele care l-ar fi incriminat, precum şi dreptul la apărare.
A apreciat că sancţiunea aplicată este prea aspră, deoarece nu a rezultat o activitate infracţională sau care să încalce deontologia profesională a poliţistului.
Instanţa fondului a dispus introducerea în cauză a D.G.P.M.B. în calitate de pârâtă.
Prin întâmpinări, ambele pârâte au solicitat respingerea acţiunii, apreciind că materialul probator administrat relevă că reclamantul avea cunoştinţă de faptele ilegale săvârşite anterior de persoana cu care a discutat la telefon, i-a dat informaţii referitoare la activitatea poliţiei şi s-a oferit să-l informeze ulterior cu privire la stadiul anchetei.
Prin sentinţa civilă nr. 3038 din 10 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa fondului a reţinut că, în timp ce se afla în concediu de odihnă, reclamantul a purtat discuţii telefonice cu un membru al unei grupări infracţionale, ulterior arestat, referitor la unele activităţi specifice poliţiei.
Totodată, s-a reţinut faptul că materialul probator administrat evidenţiază relaţiile neprincipiale existente între reclamant şi acel membru al grupării infracţionale pe care reclamantul îl cunoştea de mult timp.
Instanţa fondului a mai reţinut că reclamantul a contestat pe cale administrativă cele două dispoziţii atacate, dar contestaţia a fost respinsă de I.G.P.R., prin dispoziţia nr. 1108 din 7 aprilie 2008.
S-a considerat că, prin faptele săvârşite, reclamantul a încălcat principiile integrităţii morale şi loialităţii prevăzute de Codul de etică şi deontologie al poliţistului, precum şi dispoziţiile Legii nr. 360/2002 referitoare la probitatea profesională şi morală, şi la obligaţia poliţistului de a avea o conduită corectă, de a nu abuza de calitatea sa oficială şi de a nu compromite prestigiul funcţiei sau instituţiei din care face parte.
Au fost înlăturate de către prima instanţă susţinerile reclamantului privind lipsirea de posibilitatea de a se apăra, întrucât din actele şi lucrările dosarului rezultă că i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea de a fi asistat în faţa consiliului de disciplină, însă reclamantul nu a dorit acest lucru, fiind asistat de un reprezentant al C.N.P.
Curtea de Apel Bucureşti a înlăturat şi susţinerile reclamantului potrivit cărora interceptările telefonice nu pot constitui mijloace de probă, precizând că acestea au reprezentat doar materialul de sesizare în vederea declanşării procedurii disciplinare.
Instanţa fondului a concluzionat că faptele săvârşite de reclamant constituie abateri disciplinare în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, iar sancţiunea aplicată este proporţională cu gravitatea faptelor şi consecinţele acestora, măsura destituirii din poliţie a reclamantului fiind în mod corect dispusă.
Recurentul solicită reintegrarea în funcţia publică cu obligarea pârâtei la plata salariilor cuvenite, criticând sentinţa atacată şi considerând că aceasta se întemeiază pe probe obţinute nelegal apreciate drept înscrisuri, dar în fapt constituind transcrieri ale unor convorbiri telefonice interceptate, apreciind că acestea nu pot constitui mijloace legale de probă.
Mai arată recurentul că sancţiunea disciplinară nu a fost individualizată în mod corect, presupusele convorbiri telefonice nefiind urmate de acte materiale din care să rezulte activităţi de corupţie sau de favorizare a infractorilor. De asemenea, nu s-a ţinut seama de antecedentele în activitatea desfăşurată.
Se apreciază că atât propunerea cât şi dispoziţiile emite pentru sancţionarea recurentului sunt ilegale, iar sancţionarea cu destituire din poliţie este prea severă în raport cu faptele reţinute în sarcina sa, precum şi cu împrejurarea că împotriva acestuia nu s-a început urmărirea penală.
Reclamantul consideră că în cadrul procedurii disciplinare i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, neavând posibilitatea să cunoască dosarul şi de a-şi formula apărările.
Ambii intimaţi-pârâţi au formulat întâmpinări, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport cu susţinerile părţilor şi actele normative incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul-reclamant A.C. a fost sancţionat cu „destituirea din poliţie", pentru săvârşirea abaterilor prevăzute de art. 57 lit. a) şi k) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului – „comportare necorespunzătoare în societate care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei „şi „încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoririle stabilite de lege pentru poliţişti".
Materialul probator existent la dosar evidenţiază cu claritate că instanţa fondului a analizat în mod obiectiv aspectele contestate, pronunţând o soluţie legală şi temeinică, concluzionând că aplicarea sancţiunii disciplinare ţine seama de activitatea desfăşurată anterior, de împrejurările săvârşirii abaterii disciplinare, de cauzele, gravitatea şi consecinţele acesteia, de gradul de vinovăţie al poliţistului, precum şi de preocuparea pentru înlăturarea faptei comise. În acest sens, instanţa fondului a reţinut că actele administrative contestate sunt legale.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că administrarea probatoriului s-a făcut în condiţii de legalitate, iar recurentului-reclamant i s-au respectat drepturile cu caracter procesual din cadrul procedurii disciplinare.
Instanţa fondului a reţinut în mod corect că interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice purtate de recurent cu un membru al unei grupări infracţionale nu au constituit decât materialul de sesizare pentru declanşarea procedurii disciplinare şi nicidecum probe, materialul probator fiind reprezentat din transcrierile acestor convorbiri, autentificate de procuror.
Cu privire la respectarea dreptului la un „proces echitabil" s-a reţinut că recurentul nu a dorit să fie asistat de un alt poliţist la lucrările consiliului de disciplină participând un reprezentant al C.N.P.
În concluzie, se apreciază că instanţa fondului a stabilit în mod obiectiv că sancţiunea aplicată recurentului-reclamant este proporţională cu gravitatea faptelor săvârşite şi consecinţele acestora, fiind în mod corect aplicată.
Prin urmare se va dispune respingerea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D ECI D E
Respinge recursul declarat de A.C. împotriva sentinţei civile nr. 3038 din 10 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3558/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3572/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
