ICCJ. Decizia nr. 3957/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3957/2009
Dosar nr. 60/45/2009
Şedinţa publică din 29 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. 3094/89/2008, reclamantul P.C.M. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 172 din 16 iunie 2008 a Şefului I.P.J. Vaslui şi a dispoziţiei nr. 21 din 13 iunie 2008 a Ş.P.M. Bârlad, prin care a fost sancţionat disciplinar.
În încheierea de şedinţă din 12 ianuarie 2009, Tribunalul Vaslui a dispus sesizarea Curţii de Apel Iaşi pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) lit. a) şi art. 23 alin. (4) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, excepţie care a fost invocată de reclamantul P.C.M., cu motivarea că au fost încălcate prevederile Legii nr. 24/2000 privind sistematizarea actelor normative.
Reclamantul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a aceluiaşi ordin, susţinând că este în contradicţie cu prevederile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 108 alin. (4) şi art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 89/ CA din 27 mai 2009, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Ordinului nr. 400/2004 emis de M.A.I. şi a respins, ca nefondată, excepţia de nelegalitate invocată cu privire la acelaşi ordin.
Excepţia de neconstituţionalitate invocată în privinţa unui act administrativ a fost respinsă, ca inadmisibilă, cu motivarea că, potrivit Legii nr. 47/1992, Curtea Constituţională exercită controlul de constituţionalitate numai în cazul legilor şi ordonanţelor emise de guvern.
Instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 400/2004, reţinând că nu au fost încălcate normele de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000.
Astfel, în raport de prevederile art. 101 din Legea nr. 24/2000, instanţa de fond a constatat că nu este obligatorie publicarea în M. Of. a actelor administrative clasificate, iar la data emiterii ordinului în litigiu, erau în vigoare şi dispoziţiile art. 27 alin. (3) din HG nr. 5545/2001 care exceptau de la publicare reglementările din sectorul de ordine publică.
Cât priveşte principiul unicităţii reglementării, instituit prin aceeaşi Lege nr. 24/2000 şi pretins a fi fost încălcat prin Ordinul nr. 400/2004, instanţa de fond a constatat că sunt nefondate susţinerile reclamantului, întrucât răspunderea disciplinară a fost reglementată diferit de răspunderea penală şi contravenţională, care pot fi angajate în cazul funcţionarilor publici.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul şi a solicitat casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a lămurit natura juridică a actului juridic dedus judecăţii, care nu poate fi atât administrativ, cât şi normativ şi nici nu a analizat motivele de nelegalitate invocate faţă de reglementarea care prevede posibilitatea aplicării a două sancţiuni pentru aceeaşi faptă.
Recurentul a mai arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra caracterului discriminatoriu al răspunderii disciplinare în cazul poliţiştilor, care nu răspund potrivit dreptului comun, ci în baza unui act normativ nelegal nepublicat în M. Of.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În exercitarea controlului de legalitate, pe calea excepţiei de nelegalitate conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a stabilit judicios natura juridică a Ordinului nr. 400/2004 emis de M.A.I. privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I.
Prin conţinutul prevederilor sale, acest ordin este un act administrativ cu caracter normativ, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece produce efecte generale şi impersonale, fiind emis de o autoritate publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Nelegalitatea acestui ordin a fost neîntemeiat invocată de recurentul-reclamant în raport de prevederile Legii nr. 24/2000 şi instanţa de fond a constatat corect respectarea normelor de tehnică legislativă, atât sub aspectul publicării actului administrativ, cât şi în privinţa principiului unicităţii reglementării.
Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I. întruneşte condiţiile de legalitate instituite de prevederile art. 75 teza 1 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece are ca temei juridic Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi se limitează la cadrul stabilit de art. 59 alin. (2) din acest act normativ.
Susţinerea recurentului - reclamant privind instituirea unei duble sancţiuni pentru aceeaşi faptă este lipsită de temei şi se dovedeşte a fi rezultatul unei confuzii cu privire la natura răspunderii angajate pentru fapta respectivă.
Astfel, răspunderea disciplinară poate fi angajată distinct de răspunderea penală sau contravenţională, ceea ce nu încalcă însă principiul unicităţii sancţiunii prevăzut expres de dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. f) din Ordinul nr. 400/2004, conform cărora, pentru o abatere disciplinară nu se poate aplica decât o sancţiune disciplinară.
Existenţa unei reglementări speciale în materia răspunderii disciplinare a poliţiştilor nu are un caracter discriminatoriu cum neîntemeiat s-a susţinut în recurs, întrucât dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 400/2004 şi art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 au prevăzut că acestora li se aplică Legea nr. 188/1998 şi alte acte normative incidente în cazul funcţionarilor publici, numai în situaţia în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislaţia specifică poliţistului.
În consecinţă, normele derogatorii de la dreptul comun au fost reglementate în considerarea statutului special al poliţistului, ca funcţionar public civil investit cu exerciţiul autorităţii publice şi au fost prevăzute în Lege nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, actul normativ superior în executarea căruia a fost emis actul administrativ contestat în cauză pe calea excepţiei de nelegalitate.
Pentru considerentele expuse, se constată că este legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond prin care a fost respinsă, ca nefondată, excepţia de nelegalitate, astfel că recursul declarat de reclamant va fi respins.
Recursul formulat de reclamant şi împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate va fi, de asemenea, respins, constatându-se că nu a fost respectat termenul legal de declarare şi de motivare a recursului.
Conform art. 29 alin. final din Legea nr. 47/1992, republicată, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate poate fi atacată cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
În cauză, se constată că recursul a fost declarat la 4 iunie 2009 (conform datei de expediere prin poştă), după expirarea termenului de 48 de ore care, potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate, se calculează de la data de 27 mai 2009, când a fost pronunţată hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.C.M. împotriva sentinţei civile nr. 89/ CA din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3916/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3966/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
