ICCJ. Decizia nr. 3611/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3611/2009
Dosar nr. 1316/2/2008
Şedinţa publică din 26 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul E.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Subcomisia pentru Acordarea Indemnizaţiei de Merit - Domeniul Arte Cinematografie, obligarea acesteia din urmă la emiterea avizului pentru acordarea indemnizaţiei de merit şi trimiterea dosarului la Comisia Naţională pentru Acordarea Indemnizaţiei de Merit precum şi obligarea la plata de despăgubiri materiale şi morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a depus dosarul la M.C.C. pentru obţinerea indemnizaţiei de merit iar acest minister a înaintat dosarul Subcomisiei pârâte pentru avizare, urmând ca indemnizaţia să fie acordată începând cu anul 2004 – 2005 însă dosarul nu a putut fi aprobat de Comisia Naţională pentru Acordarea Indemnizaţiei de Merit din cauza lipsei avizului Subcomisiei.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Subcomisia pentru Acordarea Indemnizaţiei de Merit a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi a mai susţinut că este prematur formulată în condiţiile în care există o listă de priorităţi întocmită de Asociaţia Regizorilor de film.
Totodată, a formulat cerere de chemare în garanţie a Biroului Asociaţiei Regizorilor întrucât avizul nu a fost emis fiindcă reclamantul se află pe locul 6 pe lista de priorităţi întocmită de acest birou.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2867 din 28 octombrie 2008 a respins acţiunea formulată de reclamantul E.V., în contradictoriu, cu pârâta Subcomisia pentru Acordarea Indemnizaţiei de Merit - Domeniul Arte Cinematografie, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, aşa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii şi prematurităţii acţiunii, instanţa a constatat că aceste excepţii privesc fondul acţiunii, mai ales că reclamantul pretinde că era îndreptăţit la plata indemnizaţiei încă din anul 2004.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că acele criterii pentru acordarea indemnizaţiei de merit în domeniul cinematografiei sunt prevăzute de art. 12 anexa I din Hotărârea nr. 859 din 17 iulie 2003 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 118/2002.
A mai arătat, pe de o parte, că normele nu fac vorbire de vreo listă de priorităţi elaborată de uniunile de creaţie astfel încât lista invocată de autoritatea publică pârâtă nu poate fi avută în vedere iar, pe de altă parte, instanţa a constatat că reclamantul îndeplineşte criteriile prevăzute de lege pentru acordarea indemnizaţiei însă nu a făcut nici o probă în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs reclamantul E.V., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, fără a indica motivele de modificare sau casare prevăzută de art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivării recursului se arată că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată pe motivul că reclamantul nu îndeplineşte criteriile pentru acordarea indemnizaţiei de merit şi că nu a furnizat probe în acest sens, în condiţiile în care nu a fost investită cu verificarea acestor criterii ci cu obligarea pârâtei la îndeplinirea unei obligaţii legale în sensul emiterii avizului necesar acordării indemnizaţiei de merit conform art. 6 şi 7 din Normele de aplicare ale Legii nr. 118/2002.
Apreciază recurentul că soluţia recurată este netemeinică în condiţiile în care inclusiv autoritatea pârâtă a recunoscut că îndeplineşte criteriile prevăzute de lege, iar prin respingerea cererii cu motivarea că nu îndeplineşte cerinţele legale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, prima instanţă şi-a depăşit în mod evident atribuţiile.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate şi cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Reclamantul E.V. a chemat în judecată Subcomisia pentru Acordarea Indemnizaţiei de Merit, domeniul arte-cinematografie pentru a fi obligată să emită avizul pentru acordarea indemnizaţiei de merit conform Legii nr. 118/2002 şi a normelor de aplicare ale legii.
Indemnizaţia de merit se acordă personalităţilor române de prestigiu ale ştiinţei, culturii şi sportului pentru realizări deosebite şi pentru recompensarea unei activităţi de notorietate în domeniul culturii, ştiinţei şi sportului.
Într-adevăr, recurentul-reclamant este îndreptăţit să primească indemnizaţia de merit pentru cinematografie conform criteriilor prevăzute de art. 12 anexa I la Hotărârea nr. 859 din 17 iulie 2003, instanţa constată însă că nu ţine de subcomisia din domeniul arte - cinematografie ca să fie plătită această indemnizaţie şi implicit să fie acordat avizul pentru plata indemnizaţiei de merit.
Din actele speţei nu rezultă că dreptul de apreciere al subcomisiei de specialitate chemată în judecată ar fi fost exercitat în mod abuziv prin exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. 1) şi 2) din Legea nr. 554/2004, pentru a configura un refuz nejustificat de acordare a avizului pentru indemnizaţia de merit consacrată prin Legea nr. 118/2002.
Din răspunsurile date de pârâtă rezultă că în speţă nu există refuz nejustificat de soluţionare, respectiv „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane", ci dimpotrivă propunerea a fost făcută, însă acordarea acestei indemnizaţii nu mai ţine de comisie ci de buget, respectiv numărul limitat de locuri acordat anual la această secţiune.
De altfel, chiar recurentul-reclamant recunoaşte în precizările la acţiune că indemnizaţiile de merit se includ potrivit legii în bugetul de stat pentru anul în curs, buget care prevede un număr limitat de locuri alocat domeniului în care activează acesta, respectiv cinematografie.
Constatând că nu sunt elemente din care să rezulte că dreptul de apreciere al pârâtei chemate în judecată a fost exercitat abuziv şi ca în cauza de faţă nu există voinţa de a nu rezolva cererea, ci dimpotrivă, s-a probat că nu ţine de comisie rezolvarea solicitării recurentului - reclamant, în condiţiile date recursul este nefondat urmând ca în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul E.V. împotriva sentinţei civile nr. 2867 din 28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3588/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3622/2009. Contencios. Anulare proces verbal... → |
|---|
