ICCJ. Decizia nr. 5773/2009. Contencios. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5773/2009
Dosar nr. 3389/121/2007
Şedinţa publică din 15 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, sub nr. 76/233/2006 contestatoarea SC F. SRL Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.F.P. Galaţi, în temeiul dispoziţiilor art. 399 C. proc. civ. anularea formelor de executare silită pornită prin adresa din 15 iunie 2006.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că dreptul de a cere executarea silită s-a născut la data întocmirii procesului-verbal nr. 5364 din 11 martie 1998, care constituie titlu executoriu şi, întrucât executarea silită a fost suspendată prin încheierea din 12 mai 1998 a Tribunalului Galaţi, până la 22 noiembrie 1998, când Curtea de Apel Galaţi a soluţionat contestaţia la executare, potrivit dispoziţiilor art. 128 alin. (1) C. proCod Fiscal, s-a prescris dreptul intimatei de a cere executarea silită.
Prin sentinţa civilă nr. 5994 din 25 septembrie 2006 Judecătoria Galaţi a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită formulată de contestatoare şi, totodată, a respins, ca nefondată contestaţia la executare, cu motivarea, în esenţă, că prin plăţile efectuate de către contestatoare a fost întrerupt termenul de prescripţie, organul fiscal determinând stingerea obligaţiilor fiscale în funcţie de termenul de scadenţă. S-a considerat că termenul de prescripţie urmează a se împlini la data de 1 ianuarie 2009.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea, iar prin Decizia civilă nr. 202 din 13 februarie 2007 Tribunalul Galaţi l-a respins ca nefondat.
La data de 13 aprilie 2007, contestatoarea a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestaţie în anulare împotriva deciziei menţionate, arătând că atât sentinţa Judecătoriei Galaţi, cât şi Decizia Tribunalului Galaţi au fost pronunţate cu încălcarea competenţei materiale absolute.
Prin Decizia nr. 715 din 19 iunie 2007 tribunalul a admis contestaţia în anulare şi a casat cele două hotărâri, trimiţând cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă la Curtea de Apel Galaţi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub Dosar nr. 3389/121/2007.
Autorităţile pârâte au reiterat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii.
La solicitarea reclamantei a fost încuviinţată proba cu expertiză contabilă.
Prin sentinţa nr. 100 din 19 septembrie 2008, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC F. SRL Galaţi şi a constatat prescris dreptul pârâtei de a executa titlul executoriu nr. 259 din 2 august 2000 emis în temeiul procesului-verbal de control nr. 5364 din 11 martie 1998.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia necompetenţei materiale, prima instanţă a apreciat că este neîntemeiată, deoarece în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 105/1997 privitoare la soluţionarea obiecţiunilor, contestaţiilor şi plângerilor asupra sumelor contestate şi aplicate prin actele de control sau impunere ale organelor M.F.P. şi, oricum, problema instanţei competente material să soluţioneze cauza a fost tranşată în urma admiterii contestaţiei în anulare şi a casării soluţiei pronunţate de Judecătoria Galaţi.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, instanţa de fond a reţinut că este neîntemeiată, deoarece din actele dosarului rezultă că titlul executoriu nr. 259 din 2 august 2000 i-a fost comunicat reclamantei abia la data de 12 iulie 2006, adică, cu 15 zile înainte de data înregistrării contestaţiei de faţă.
Pe fondul acţiunii, a reţinut Curtea de Apel Galaţi că executarea silită pornită împotriva reclamantei a avut ca obiect sumele menţionate în titlul executoriu nr. 259 din 2 august 2000, care a avut ca titlu de creanţă procesul-verbal de control nr. 5364 din 11 martie 1998.
A mai reţinut instanţa de fond că autoritatea pârâtă, în temeiul aceluiaşi proces-verbal de control a început executarea silită, iniţial, prin somaţia nr. 8716 din 06 mai 1998, executarea fiind suspendată prin încheierea din 12 mai 1998 a Tribunalului Galaţi până la soluţionarea contestaţiei reclamantei, asupra acestei contestaţii pronunţându-se Curtea de Apel Galaţi prin sentinţa nr. 212 din 22 noiembrie 1999.
În acest context, instanţa de fond a apreciat că pârâta a emis un nou titlu executoriu - înregistrat sub nr. 259 din 2 august 2000, contrar dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din OG nr. 11/1996, modificată prin Legea nr. 108/1996, potrivit cărora titlul de creanţă devine executoriu la data la care creanţa bugetară este scadentă, respectiv 11 martie 1998 - data efectuării controlului şi individualizării debitului.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 128 C. proCod Fiscal, care prevăd că dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere creanţa, prima instanţă a constatat că raportat la data efectuării ultimului act de executare, adică 2 august 2000 termenul de prescripţie a dreptului pârâtei de cere executarea silită a început să curgă la data de 01 ianuarie 2001 şi s-a împlinit la data de 01 ianuarie 2006, adresa din 15 iunie 2006 pentru pornirea executării silite situându-se înafara termenului de 5 ani.
A concluzionat Curtea de Apel Galaţi că apărarea autorităţii pârâte, în sensul întreruperii cursului prescripţiei nu poate fi primită, deoarece plăţile voluntare făcute de societatea reclamantă au fost efectuate pentru stingerea unor datorii fiscale constatate printr-un alt proces-verbal de control, încheiat la data de 8 aprilie 2003.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.F.P. a Municipiului Galaţi, solicitând, în principal, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Galaţi, iar în subsidiar, modificarea ei în tot, în sensul respingerii acţiunii introductive ca nefondată.
În motivarea recursului a fost reiterată excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi, în considerarea Deciziei nr. XIV din 5 februarie 2007, pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra unui recurs în interesul legii, precizând că actul contestat – titlul executoriu nr. 259 din 2 august 2000 – este un act de executare, astfel încât competenţa materială în soluţionarea cauzei revine Judecătoriei Galaţi, ca instanţă de executare, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru ipoteza în care această excepţie va fi respinsă, recurenta a înţeles să invoce excepţia tardivităţii acţiunii, în raport cu data comunicării titlului executoriu – 2 august 2000, precum şi excepţia inadmisibilităţii acesteia pentru lipsa plângerii prealabile.
S-a susţinut că reclamanta a încercat şi a reuşit să forţeze instanţa de contencios să se pronunţe asupra fondului litigiului, într-o contestaţie la executare, în sensul de a contesta împrejurări de natură a diminua sau stinge o datorie fiscală stabilită în sarcina sa printr-un titlu cert, lichid şi exigibil.
În ceea ce priveşte obiectul prezentei acţiuni, s-a solicitat să se conteste că acesta nu poate fi altul decât contestaţie la executare, cunoscut fiind că prescripţia dreptului de a cere executarea silită este un incident procedural specific executării silite, având ca efect stingerea acesteia.
Printr-un memoriu separat depus la 4 decembrie 2007 la instanţa de fond, conform rezoluţiei aplicate pe acesta, A.F.P. Galaţi a declarat recurs şi împotriva Încheierii din data de 27 noiembrie 2007, prin care a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi.
Reclamanta-intimată SC F. SRL Galaţi a formulat întâmpinare, solicitând respingerea excepţiilor invocate de recurentă şi, în principal, constatarea nulităţii recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.
S-a apreciat că excepţiile invocate sunt neîntemeiate, cea a tardivităţii şi cea a inadmisibilităţii fiind invocate, de altfel, numai în recurs, iar sub aspectul fondului cauzei, în absenţa oricărei critici cu privire la modalitatea în care a fost soluţionată excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, se poate concluziona că pârâta-recurentă a recunoscut legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate.
Analizând actele dosarului, hotărârea atacată şi susţinerile părţilor, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Întrucât aspectele invocate prin cererea de recurs pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., în considerarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de reclamanta-intimată nu poate fi primită.
S-a constatat, totodată, că hotărârea prin care a fost stabilită competenţa materială pentru soluţionarea în fond a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, a fost pronunţată de o instanţă de recurs şi a intrat în puterea lucrului judecat, anterior publicării în M. Of. şi a Deciziei nr. XIV din 5 februarie 2007, pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra unui recurs în interesul legii (30 octombrie 2007).
În aceste condiţii, în considerarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta – recurentă a fost corect soluţionată.
Ca atare, deşi respectiva soluţie este contrară jurisprudenţei unitare în materie a instanţei supreme, incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi reţinută.
Excepţia tardivităţii acţiunii a fost, de asemenea, soluţionată în mod corect, obiectul acesteia constituindu-l anularea formelor de executare realizate la data de 15 iunie 2006 şi nu a titlului executor nr. 259 din 2 august 2000.
Raportat la acelaşi obiect al acţiunii şi având în vedere condiţiile în care s-a ajuns la înregistrarea cauzei pe rolul Curţii de Apel Galaţi, nu poate fi primită nici excepţia inadmisibilităţii acţiunii grefată pe lipsa plângerii prealabile.
Este greşită însă soluţia adoptată de judecătorul fondului asupra excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, concluzia la care s-a ajuns neavând suportul probator necesar.
În raport cu ansamblul reglementării speciale în materia fiscală, prescripţia dreptului de a cere executarea silită poate fi definită ca fiind stingerea dreptului de executare silită a titlurilor executorii emise de organele fiscale din cauza neexecutării lor în termenul stabilit de lege.
Ca sancţiune procedurală, prescripţia stinge atât dreptul de executare silită al organelor fiscale, cât şi obligaţia corelativă a debitorului de a se supune urmăririi silite, atrăgând încetarea de drept a măsurilor de executare silită.
Potrivit art. 131 C. proCod Fiscal, dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
Termenul astfel stabilit se întrerupe pe data îndeplinirii de către debitor, înainte sau în cursul executării silite, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în alt mod a datoriei, sau pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită, astfel cum se dispune prin art. 133, lit. b) şi c).
În speţă, pe baza probatoriului administrat în cauză, prima instanţă a reţinut în mod greşit că ultimul act de executare a fost îndeplinit la data de 2 august 2000 prin emiterea unui nou titlu executoriu cu nr. 259, ce i-ar fi fost comunicat reclamantei abia la data de 12 iulie 2006, aşa cum s-a precizat în adresa de pornire a executării silite.
S-a omis faptul că, ulterior încetării măsurii de suspendare provizorie a executării măsurilor dispuse prin procesul-verbal nr. 5364/1998, survenită la data de 22 noiembrie 2009, urmare a constatării primării contestaţiei la executare, conform sentinţei nr. 212/1999 a Curţii de Apel Galaţi, s-a continuat executarea silită prin înfiinţarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti din conturile bancare ale debitorului urmărit.
Totodată, în urma măsurilor de executare întreprinse şi deplasării organului de executare la sediul societăţii, la data de 3 iulie 2001 a fost achitată suma de 1.000.000 lei cu chitanţa nr. 0094900, în privinţa căreia susţinerile expertului contabil nu puteau fi reţinute.
Prin urmare, chiar dacă se acceptă teza că celelalte sume indicate de pârâta-recurentă ar reprezenta plăţi voluntare efectuate în contul unor datorii fiscale stabilite şi individualizate printr-un alt act de control, data ultimului act de executare ce se impune a fi luată în calcul este 3 iulie 2001, iar în raport cu aceasta şi în considerarea dispoziţiilor legale anterior redate concluzia că actele de executare întreprinse la 15 iunie 2006 se situează în afara termenului de prescripţie de 5 ani este greşită, acesta împlinindu-se numai la data de 1 ianuarie 2007.
În consecinţă, reţinând incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. numai sub acest aspect şi având în vedere faptul că demersul judicios al contestatoarei s-a grefat în exclusivitate pe inexistenţa debitorului şi prescripţia dreptului de a cere executarea silită, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 100 din 19 septembrie 2008 şi va dispune modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă.
Admite recursul declarat de A.F.P. a Municipiului Galaţi, împotriva sentinţei civile nr. 100 din 19 septembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta SC F. S.R.L. Galaţi ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de A.F.P. a Municipiului Galaţi, împotriva Încheierii din 27 noiembrie 2007 a aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5652/2009. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3571/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
