ICCJ. Decizia nr. 3622/2009. Contencios. Anulare proces verbal de contravenţie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3622/2009

Dosar nr. 5612/120/2008

Şedinţa publică din 26 iunie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea formulată pe rolul Judecătoriei Târgovişte petentul C.C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.J.P. Dâmboviţa anularea procesului – verbal de contravenţie seria din 31 mai 2008 precum şi exonerarea de la plata amenzii.

Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa nr. 3396 din 14 iulie 2008, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari având în vedere dispoziţiile art. 32 alin. (2) din OG nr. 2/2001.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că fapta a fost săvârşită pe raza localităţii Mircea Vodă, comuna Sălcioara, situaţie care atrage competenţa de soluţionare a Judecătoriei Răcari.

Tribunalul Dâmboviţa, soluţionând recursul declarat de petentul C.C.A. împotriva sentinţei nr. 3396 din 14 iulie 2008 a Judecătoriei Târgovişte, prin Decizia nr. 863 din 22 octombrie 2008 a respins recursul declarat de petent arătând că potrivit art. 32 alin. (2) din OG nr. 2/2001 instanţa competentă să soluţioneze plângerile contravenţionale în fond este judecătoria în a cărei circumscripţie s-a săvârşit contravenţia.

La data de 31 octombrie 2008 petentul C.C.A. a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 863 din 22 octombrie 2008 a Tribunalului Dâmboviţa, arătând că la termenul soluţionării recursului a fost în imposibilitate de prezentare din motive medicale, neputând să-şi susţină motivele de recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 322 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Totodată, a solicitat ca instanţa să se pronunţe pe excepţia de neconstituţionalitate a art. 322 alin. (1) şi art. 322 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 1006 din 26 noiembrie 2008 Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea de revizuire a Deciziei nr. 863 din 22 octombrie 2008, reţinând că potrivit art. 322 teza a II-a C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cerere în situaţiile arătate expres în textul enunţat.

A mai reţinut instanţa că, prin Decizia pronunţată asupra recursului nu s-a evocat fondul.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată de revizuent instanţa a arătat că urmează a fi soluţionată de instanţa de fond, Judecătoria Răcari.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, revizuentul C.C.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a detalia motivele pe care-şi întemeiază cererea.

Prin Decizia nr. 94 din 22 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca inadmisibil recursul formulat de C.C.A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa, a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 299 C. proc. civ., „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului".

Concluzionează instanţa, arătând că hotărârea recurată este irevocabilă astfel că recursul este inadmisibil.

Revizuentul C.C.A. a formulat recurs şi împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.

Motivează recurentul că în mod greşit a fost respins recursul ca inadmisibil, deşi instanţa de judecată avea obligaţia să aplice direct normele privind drepturile omului cuprinse în C.E.D.O., art. 6 şi 13.

Recursul formulat în cauză este inadmisibil şi a fost respins pentru următoarele considerente:

Dreptul de recurs există numai în ce priveşte hotărârile de fond, neexistând posibilitatea să se declare recurs şi împotriva unei hotărâri date în recurs.

În conformitate cu prevederile art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

Cum în cauză s-a formulat recurs împotriva unei decizii date în recurs prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii invocată din oficiu, conform art. 137 C. proc. civ., Curtea va respinge cererea de recurs, ca fiind inadmisibilă.

Totodată, observând întregul ciclu procesual pornit de la plângerea contravenţională cu care a fost investită de petent Judecătoria Târgovişte şi în faţa căreia a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, declinarea de competenţă şi Decizia dată în recursul formulat tot de petent, inclusiv căile extraordinare de atac de revizuire la Decizia dată în recurs, recurs la hotărârea pronunţată în revizuire şi inclusiv recurs la recurs şi alte contestaţii, respectiv cereri de revizuire, fără ca plângerea contravenţională si fie soluţionată, urmează să facă aplicarea prevederilor art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, dacă legea nu prevede astfel, instanţa, potrivit prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul astfel:

a) introducerea, cu rea-credinţă a unor cereri vădit netemeinice…".

Este adevărat că părţile au numeroase drepturi procedurale, dintre care menţionăm: dreptul de a adresa cereri instanţei şi dreptul de a exercita căile de atac, dar totodată are şi obligaţia de a îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele prevăzute de lege şi de a exercita drepturile procedurale cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute.

Având în vedere faptul că recurentul a formulat mai multe căi de atac inadmisibile, instanţa constată că în acest fel a fost deturnat dreptul procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut, fiind exercitat cu rea - credinţă, motiv pentru care acest abuz procedural este sancţionat de lege cu amendă judiciară.

Este de observat că petentul este cel care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, tot el la hotărârea prin care instanţa s-a dezinvestit a formulat recurs, iar ulterior a exercitat mai multe căi de atac extraordinare, inclusiv prezentul recurs care este inadmisibil în condiţiile legale menţionate, fiind respins cu aplicarea prevederilor art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.C.A. împotriva Deciziei nr. 94 din 22 ianuarie2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

În temeiul art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. aplică recurentului o amendă judiciară în cuantum de 200 lei.

Irevocabilă pentru recurs.

Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare cu privire la sancţiunea aplicată.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3622/2009. Contencios. Anulare proces verbal de contravenţie. Recurs