ICCJ. Decizia nr. 4000/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4000/2009
Dosar nr. 528/45/2009
Şedinţa publică din 30 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi, reclamantele R.L. şi C.I.E. au solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ emis sub nr. 76602 din 03 iulie 2009 de către pârâtul M.J.L.C.
Motivându-şi cererea, reclamantele au arătat că, prin actul administrativ menţionat, s-a dispus ca drepturile salariate aferente lunii iulie 2009, precum şi cele ce se vor plăti în viitor, să fie achitate fără a include sporul de 50% pentru risc şi solicitare neuropsihică. De asemenea, prin actul administrativ menţionat, s-a solicitat ordonatorilor de credite secundari şi terţiari să adopte măsurile care se impun pentru respectarea acestei dispoziţii.
Totodată, reclamantele au arătat că actul administrativ a cărui suspendare se solicită este nelegal, deoarece:
- încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. S-a arătat că reclamantele au prestat deja munca pentru luna iunie 2009, în cadrul instanţei unde îşi desfăşoară activitatea;
- nu respectă prevederile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, referitor la posibilitatea diminuării ori suspendării drepturilor salariate decât în cazurile prevăzute de legea menţionată;
- neplata sporului de 50% arătat reprezintă o diminuare a drepturilor salariate în condiţiile în care acestea fuseseră plătite în lunile anterioare lunii iunie 2009, conform ordinului nr. 1165/C/2009 al ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti;
- încalcă dispoziţiile art. 164 C. muncii cu privire la reţinerea din salariu ori suspendarea plăţii acestuia, precum şi în ceea ce priveşte obligaţia de plată a salariului, ca principală obligaţie a angajatorului;
- este fundamentat pe dispoziţii date de primul-ministru, precum şi de ministrul finanţelor publice, care nu pot încălca prevederile legii, având o forţă juridică inferioară;
- încalcă prevederile art. 8 alin. (1) din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind protecţia salariatului - nr. 95/1949, convenţie ratificată de România;
- C.E.D.O. s-a pronunţat în mod constant, în sensul că neplata drepturilor salariate constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
S-a mai învederat că, deşi prin actul a cărui suspendare se solicită s-a prevăzut că plata sporului de 50% se va face eşalonat, potrivit OUG nr. 71/2009, schimbarea modalităţii de plată a salariului fără acordul salariatului contravine principiilor C. muncii, potrivit cărora plata salariului se face cel puţin odată pe lună.
Reclamantele au apreciat că puternica aparenţă de neconcordanţă a actului administrativ vizat cu prevederile Constituţiei României, Legii nr. 303/2004, C.E.D.O. şi a celorlalte documente internaţionale invocate, precum şi efectele grave pe care le produce asupra reclamantelor constituie un caz bine justificat, în sensul prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De asemenea reclamantele au apreciat ca fiind îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzută de Legea contenciosului administrativ, măsura suspendării fiind necesară pentru prevenirea unei pagube iminente pentru reclamante şi familiile acestora, în condiţiile în care, prin lege, acestora le este interzisă desfăşurarea altor activităţi care să le permită obţinerea unor venituri de natură salariată.
Prin sentinţa nr. 157/ CA din 27 iulie 2009 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantele R.L. şi C.I.E., dispunându-se suspendarea executării actului administrativ emis de pârâtul M.J.L.C., sub nr. 76602 din 03 iulie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond.
Curtea de Apel Iaşi a reţinut că reclamantele s-au adresat, anterior formulării acţiunii, organului emitent pentru revocarea actului.
Cu privire la existenţa cazului bine justificat s-a reţinut că, în cauză, refuzul plăţii sporului de 50% pentru risc şi solicitare neuropsihică, în condiţiile în care anterior acest spor fusese inclus în salariu, conturează grave încălcări ale legii speciale de salarizare a magistraţilor şi personalului asimilat, iar în ceea ce priveşte necesitatea prevenirii unei pagube iminente s-a apreciat că susţinerile reclamantelor sunt pe deplin justificate.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi a declarat recurs pârâtul M.J.L.C.
În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că adresa contestată nu constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o simplă operaţiune de încunoştinţare a ordonatorilor secundari şi terţiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009 coroborată cu Legea nr. 18/2009 şi Legea nr. 500/2002, prin care se aduce la cunoştinţă situaţia bugetului şi noua formă de plată a sporului de 50%.
A fost invocată în acest sens practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la actele emise de organele fiscale în cadrul activităţii de îndrumare a contribuabililor, în aplicarea legislaţiei fiscale şi cea privind adresa prin care se comunică personalului didactic rezultatul evaluării activităţii profesionale.
Analizând sentinţa atacată în raport de motivul de recurs formulat, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă suspendarea măsurii dispuse cu privire la plata drepturilor salariale, ce a fost comunicată cu adresa din 3 iulie 2009 emisă de recurentul M.J.L.C.
Prin această măsură, emitentul a dispus ca la data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include şi sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică. În plus, aceeaşi autoritate publică a arătat că această modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra şi pentru viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze conform eşalonării prevăzute de OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/ 2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Rezultă că o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din legea mai sus citată, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În speţa de faţă, nu poate fi primită critica recurentului, în sensul negării caracterului de act administrativ, deoarece în mod evident, prin adresa în discuţie a fost comunicată o măsură prin care se modifică un element esenţial al raporturilor de serviciu existente între judecători şi stat: modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009.
În plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a OUG nr. 71/2009.
Aşadar, nu se poate afirma că suntem în prezenţa unei simple operaţiuni administrative de comunicare către ordonatorii secundari şi terţiari de credite, după cum susţine în mod eronat recurentul.
În ceea ce priveşte condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a reţinut în mod corect că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute de art. 14 alin. (1) din lege, atât sub aspectul cazului bine justificat concretizat în îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului a cărei suspendare se solicită, cât şi în ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciu material viitor şi previzibil, constând în reducerea cu 50% a veniturilor intimaţilor.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinţei nr. 157/ CA din 27 iulie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3981/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4182/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
