ICCJ. Decizia nr. 381/2009. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 381/2009
Dosar nr. 2908/2/2007
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 25 aprilie 2007, S.P.R.D. a solicitat ca în contradictoriu cu M.I.R.A. şi Guvernul României să se constate nelegalitatea Ordinului nr. 400/2004 emis de primul pârât şi actelor care au stat la baza emiterii ordinului.
De asemenea, a cerut să se dispună publicarea hotărârii judecătoreşti ce urmează a fi pronunţată în cauză, conform art. 23 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în emiterea actului administrativ contestat nu a fost respectată procedura instituită de Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.
Mai precis nu a fost îndeplinită obligaţia autorităţii publice de a informa şi supune dezbaterii publice proiectul de act normativ, precum şi obligaţia de a permite accesul cetăţenilor la adoptarea deciziilor administrative.
Reclamantul a precizat că ordinul contestat nu a constituit, la data emiterii sale, un document clasificat, având natura unui act normativ în înţelesul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 52/2003, întrucât reglementează procedura de cercetare disciplinară aplicabilă tuturor poliţiştilor din structura M.I.R.A.
În sfârşit, reclamantul a menţionat faptul că actul administrativ nu a fost publicat în M. Of., deşi această cerinţă de formă constituie, la rândul său, o obligaţie legală a autorităţii publice emitente, a cărei încălcare este de natură a lipsi actul de efecte juridice şi caracter obligatoriu.
Prin sentinţa civilă nr. 672 din 27 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a luat act de renunţarea reclamantului la judecata celui de al doilea capăt de cerere.
Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea formulată în cadrul primului capăt al acţiunii, reţinând că reclamantul, ca reprezentant al membrilor săi de sindicat nu a învederat care anume au fost consecinţele vătămătoare ale actului normativ pentru acei membrii, despre care susţine că trebuiau consultaţi înainte de emiterea actului. Că, din afirmaţiile reclamantului nu a rezultat nici împrejurarea că într-o eventuală dezbatere prealabilă a ordinului ministerial, membrii de sindicat ar fi solicitat o altă formulare a normelor sau a anumitor reglementări necuprinse în ordin.
În sfârşit, curtea de apel a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 27 alin. (3) din HG nr. 555/2001, pârâtul M.I.R.A. nu avea obligaţia de publicare a actului administrativ normativ deoarece obiectul reglementării vizează sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu recurs de către reclamantul S.P.R.D.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a soluţionat cauza fără a observa contradicţia care există între dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 555/2001 şi normele conţinute în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, care au o forţă juridică superioară şi trebuie aplicate cu prioritate.
De asemenea, curtea de apel a interpretat greşit normele regulamentare, considerând că ele au caracter derogatoriu faţă de reglementarea legală mai sus menţionată, ale cărei norme imperative nu pot fi ignorate.
Criticile formulate în cadrul celor două motive de recurs nu sunt întemeiate.
Cum deja s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a conţinutului acţiunii, prima obiecţie a reclamantului cu privire la Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din cadrul M.I.R.A. se referă la o pretinsă nerespectare a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.
Admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ este însă, condiţionată în toate cazurile de dovada vătămării reclamantului într-un drept subiectiv sau interes legitim prin emiterea actului administrativ supus controlului jurisdicţional sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri.
Or, în speţă, reclamantul în calitate de reprezentant legal al membrilor de sindicat nu a indicat care anume au fost consecinţele vătămătoare ale ordinului contestat, ce reglementează în detaliu regimul disciplinar aplicabil personalului din structurile M.I.R.A.
Nu s-a demonstrat câtuşi de puţin nici faptul că prin omisiunea autorităţii publice emitente de a supune dezbaterii publice proiectul de act normativ s-a adoptat o reglementare prin care ar fi lezate drepturi sau interese legitime ale poliţiştilor.
Indiscutabil, ordinul M.A.I. nr. 400/2004, face parte din categoria actelor normative care, potrivit art. 27 alin. (3) din HG nr. 555/2001 nu sunt supuse regimului general de publicare în M. Of. al României, Partea I. El nu este primul act normativ care reglementează regimul disciplinar al personalului din cadrul M.I.R.A. şi oricum, potrivit art. 26 alin. (3) din Regulamentul privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de acte normative în M.I.R.A., aprobat prin Ordinul nr. 533/2003 emis de acelaşi minister, actele normative interne, nesecrete, nebroşate, se multiplică şi se difuzează unităţilor din subordine de către comandamentele de armă, inspectoratele şi direcţiile generale, direcţiile Aparatului Central (similare).
În condiţiile în care până în prezent, nu s-a constatat pe cale de excepţie, nelegalitatea dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din HG nr. 555, instanţa de fond nu le putea ignora în soluţionarea litigiului de faţă.
Adăugând la aceste argumente, faptul că raţiunea nepublicării ordinului M.A.I. nr. 400/2004 este legată de domeniul său de reglementare limitat, aplicabil doar unei categorii profesionale (personalului M.I.R.A.), Înalta Curte apreciază că în mod corect curtea de apel a respins primul capăt de cerere din acţiunea reclamantului ca neîntemeiat.
În consecinţă şi în lipsa unor motive de casare de ordine publică, care potrivit art. 306 alin. (2) din C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.P.R.D. împotriva sentinţei civile nr. 672 din 27 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 379/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 386/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
