ICCJ. Decizia nr. 387/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 387/2009
Dosar nr. 7594/2/2008
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la nr. 7594 din 31 octombrie 2007, C.M. a solicitat anularea Deciziei de imputare nr. A/ 1396 din 17 mai 2007, emisă de şeful U.M. Bucureşti, precum şi a Deciziei administrativ - jurisdicţională nr. 46/CJ/198 din 3 octombrie 2007, emisă de C.J.I. ca nelegale, cu consecinţa exonerării lui de la plata cheltuielilor de şcolarizare în sumă de 21.513,60 lei, iar în subsidiar, recalcularea acestor cheltuieli.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în raport de data la care a fost trecut în rezervă (prin Ordinul M.P. 990/2006), Decizia de imputare contestată a fost emisă cu depăşirea termenului legal de 60 de zile prevăzut în art. 23 alin. (1) din OG nr. 121/1999 privind răspunderea materială a militarilor.
Pe de altă parte, în mod eronat au fost incluse în calcul, cheltuielile aferente primului an de studiu la Academia Tehnică Militară, precum şi cele ulterioare datei de 16 august 2002, când a devenit cadru militar în activitate, cu gradul de sublocotenent, conform art. 36 pct. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Prin sentinţa civilă nr. 1593 din 22 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia de tardivitate a emiterii deciziei de imputare ridicată de reclamantul C.M. este neîntemeiată, deoarece termenul de 60 de zile a început să curgă de la data constatării existenţei pagubei – 10 mai 2007 – înscrisă în ordinul de zi al şefului unităţii militare, emis pe baza procesului-verbal de cercetare administrativă încheiat în aceeaşi zi. Prin urmare, la data respectivă şi nu la data trecerii în rezervă a reclamantului, prejudiciul reprezentând cuantumul concret al cheltuielilor de şcolarizare a fost determinat atât cantitativ cât şi valoric.
Referitor la acest cuantum, curtea a apreciat că el este corect stabilit, întrucât în baza de calcul trebuie incluse şi cheltuielile din primul an de studii, ţinând seama de calitatea de student militar a reclamantului şi care nu poate fi echivalată cu aceea de militar în termen.
În al doilea rând, acordarea gradului militar şi dobândirea statutului de cadru militar în activitate la data de 16 august 2002, nu determină exonerarea reclamantului de plata cheltuielilor de şcolarizare corespunzătoare anului 4 de studiu, în condiţiile în care el nu şi-a respectat angajamentul de a îndeplini după absolvire, serviciul ca ofiţer activ în armată o perioadă de cel puţin 10 ani.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul C.M. a declarat recurs.
Recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 precum şi cele cuprinse în art. 312 C. proc. civ., reiterând apărările dezvoltate amplu în cuprinsul acţiunii şi concluziile scrise depuse în dosarul de fond al cauzei.
În opinia sa, deşi răspunderea patrimonială este rezultatul nerespectării obligaţiilor asumate prin contract, această formă de răspundere juridică nu se prescrie în termenul general de 3 ani, ci în termenul maxim de 120 de zile (60 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu încă 60 de zile) de la data producerii prejudiciului.
Recurentul a mai susţinut că se consideră îndreptăţit la recalcularea cheltuielilor de şcolarizare pentru primul an de studii, întrucât în dispoziţiile Legii nr. 446/2006 nu se face nici o distincţie în ceea ce priveşte persoanele, calitatea acestora şi cheltuielile suportate de stat pe durata satisfacerii stagiului militar.
În sfârşit, faţă de reglementarea instituită prin Legea nr. 80/1995 (art. 9 şi 36 pct. b), în mod greşit au fost incluse în calculul cheltuielilor de şcolarizare, sumele de bani aferente perioadei ulterioare datei de 16 august 2002, când recurentul a absolvit anul 4 de studiu.
Criticile formulate nu sunt întemeiate.
Aşa cum rezultă din probele cu înscrisuri administrate în cauză, prin Ordinul ministrului apărării nr. MP/990 din 3 august 2006, pe data de 10 august 2006, locotenentul inginer C.M. a fost trecut în rezervă conform art. 85 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 80/1995, cu suportarea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării.
Răspunderea lui materială a fost angajată în temeiul dispoziţiilor cuprinse în OG nr. 121/1990 privind răspunderea materială a militarilor.
Contrar afirmaţiilor din recurs, data trecerii în rezervă a recurentului nu poate fi şi data producerii pagubei, deoarece schimbarea poziţiei profesionale, din situaţia „în activitate", când acesta ocupa o funcţie militară, „în rezervă", în sensul art. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, nu presupune neapărat şi producerea unei pagube.
Potrivit art. 22 alin. (1) din OG nr. 121/1998, comandantul sau şeful unităţii militare care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative.
În conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din acelaşi act normativ, termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul unităţii a constatat sau luat cunoştinţă de producerea pagubei.
Prin norma conţinută în alineatul 2 al articolului s-a prevăzut că pentru motive temeinic justificate, la cerere comandantul sau şeful eşalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris.
Aplicaţiunea textelor legale precitate a fost făcută în speţă, în mod corect, atât de către autorităţile militare care au stabilit răspunderea materială a reclamantului C.M., cât şi de prima instanţă cu soluţionarea pricinii.
Cum deja s-a arătat, şeful unităţii militare 02499 Bucureşti a emis Decizia de imputare nr. A/1396 din 17 mai 2006 pentru recuperarea cheltuielilor de şcolarizare în sumă totală de 23.514,20 lei (fila nr. 17) având în vedere constatările comisiei de cercetare administrativă, consemnate în procesul – verbal din 11 mai 2007 (fila 16), precum şi măsurile menţionate nr. O.Z.U. nr. 95 din 17 mai 2007.
Rezultă aşadar, fără echivoc, că Decizia de imputare a fost emisă în termenul stabilit de art. 23 din OG nr. 121/1998 şi că, excepţia de tardivitate invocată de reclamant nu putea fi admisă.
Nici celelalte susţineri ale recurentului privind recalcularea cuantumului cheltuielilor de şcolarizare nu sunt întemeiate, devreme ce în adevăr, primul an de studii la facultate al reclamantului nu poate fi asimilat stagiului militar efectuat ca militar în termen.
Există deosebiri evidente între calitatea de student militar şi militarul în termen, nu doar sub aspectul terminologic, cât mai ales, în privinţa alocaţiilor pentru întreţinere, instruire, asigurarea materialelor de intendenţă, a documentelor de transport şi a nivelului de pregătire.
Compensarea dintre aceste forme de pregătire era posibilă în ipoteza în care reclamantul nu ar fi obţinut la absolvirea studiilor, gradul de ofiţer şi statutul de cadru militar în rezervă (locotenent în rezervă).
Pe de altă parte, acordarea gradului de militar (sublocotenent) la data de 16 august 2002, nu este de natură să-l exonereze pe reclamant de obligaţiile asumate prin contractul privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, din 4 decembrie 2001 (filele nr. 11 - 12), precum şi prin clauzele angajamentului semnat la data de 20 septembrie 1998 (fila nr. 10).
Obligaţia de restituire a cheltuielilor de şcolarizare are atât un suport legal, în dispoziţiile HG nr. 612/1992 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Tehnice Militare, cât şi un caracter convenţional, reprezentat de înţelegerea părţilor şi respectiv, angajamentul menţionat mai sus.
Ţinând seama de considerentele expuse în cele ce preced şi apreciind că reclamantul C.M., trecut în rezervă ca urmare a unei cereri de demisie, datorează suma de 21.513,60 lei calculată cu titlu de cheltuieli de şcolarizare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinţei civile nr. 1593 din 22 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 386/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 388/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
