ICCJ. Decizia nr. 3985/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3985/2009
Dosar nr. 48/2/2009
Şedinţa publică din 30 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta G.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.E., să se dispună obligarea pârâtului să stabilească data la care reclamanta va fi invitată să depună cererea şi actele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că, în luna octombrie 2006, s-a prezentat la S.C.A.R. în Republica Moldova pentru a depune cererea şi actele necesare în vederea redobândirii cetăţeniei române, dar i s-a refuzat primirea, comunicându-i-se că este necesar să facă o cerere scrisă de programare, pe care să o expedieze prin poştă, recomandat cu confirmare de primire, pentru a fi invitată să depună cererea de redobândire a cetăţeniei.
Mai arată reclamanta că a formulat o primă cerere de programare la 14 iulie 2008, pe care a adresat-o A.R. la Chişinău, precum şi M.A.E. al României, la care cele două instituţii i-au trimis un răspuns formal. După aceasta, la data de 22 decembrie 2008, a revenit cu o solicitare de programare la ambasadă, care a programat-o să depună cererea după doi ani, termen pe care reclamanta îl consideră exagerat de lung.
Prin întâmpinare, pârâtul M.A.E. a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune privind soluţionarea cererii formulate în luna septembrie 2006, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, motivând că Secţia consulară din cadrul A.R. la Chişinău are de procesat un număr mare de dosare, astfel că persoanele care doresc să depună cereri sunt invitate în ordinea formulării cererilor de intenţie, pentru verificarea documentelor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 408 din 4 februarie 2009, a respins excepţia tardivităţii şi a admis acţiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtul să stabilească o dată de depunere a cererii şi actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia tardivităţii introducerii acţiunii.
S-a reţinut că excepţia este neîntemeiată, deoarece după ce s-a adresat cu prima cerere la 26 septembrie 2006, reclamanta a revenit cu alte cereri, la 14 iulie 2008 şi 22 decembrie 2008, iar acţiunea a fost depusă la 30 decembrie 2008, fiind întrunite cerinţele art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei.
Instanţa de fond a reţinut că, deşi nu este statuat un termen în care autoritatea pârâtă să proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetăţeniei române, trecerea a doi ani de la data la care reclamanta a formulat prima cerere scrisă pentru programarea în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, duce la imposibilitatea ca reclamanta să-şi valorifice drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, mai cu seamă că depunerea cererii reprezintă prima etapă a procedurii prevăzute de lege, cererile fiind ulterior trimise Comisiei pentru cetăţenie din Ministerul Justiţiei, procedură care necesită un timp îndelungat.
Instanţa de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantei, apreciind ca fiind lipsite de relevanţă motivele de ordin managerial invocate.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul M.A.E.
Recurentul consideră că instanţa fondului a interpretat în mod greşit legea atunci când a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, întrucât reclamanta a formulat acţiunea menţionând că aceasta a fost formulată în lipsa unui răspuns la cererea adresată în luna septembrie 2006, fără a preciza faptul că solicitările din lunile iulie şi decembrie ar fi cereri noi.
Solicită să se constate că, potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/ 2004, acţiunea este prescrisă, întrucât s-a împlinit termenul de 6 luni, iar acţiunea a fost introdusă după acest termen.
Totodată, recurentul critică sentinţa pronunţată de instanţa de fond, apreciind că aceasta se bazează pe o greşită aplicare a legii şi anume prin aprecierea că în cauză ar fi vorba de un refuz nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea. În cuprinsul recursului se menţionează că răspunsurile primite de reclamantă nu cuprind un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat.
Recurentul apreciază că nu se poate reţine o culpă administrativă a sa pentru a putea fi obligat, în baza Legii contenciosului administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererile reclamantei.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică.
Referitor la prescripţia dreptului la acţiune, raportat la cererea depusă de reclamantă în luna octombrie 2006, Înalta Curte constată că solicitarea recurentului este neîntemeiată.
În conţinutul Legii nr. 21/1991 nu este prevăzut un termen expres faţă de care petenţii să-şi poată valorifica dreptul la acţiune. Pe de altă parte există culpa pârâtului pentru nerezolvarea petiţiei iar prin invocarea acesteia de către intimat (a propriei culpe), reclamanta nu poate fi sancţionată prin considerarea ca prescrisă a acţiunii pe care a formulat-o în justiţie. De altfel, reclamanta a stăruit în demersul său, revenind cu două cereri similare la datele de 14 iulie 2008 şi 22 decembrie 2008, iar răspunsurile pârâtului în sensul că va fi invitată să depună cererile de redobândire a cetăţeniei române nu reprezintă o rezolvare a petiţiilor formulate.
Prin răspunsurile şi prin atitudinea pârâtului s-a realizat restricţionarea, fără temei legal, a dreptului persoanelor de a înregistra o cerere, pentru considerentele care ţin de organizarea administrativă a serviciului din S.C.A.R. la Chişinău.
În speţă, este vorba de fixarea unui termen pentru înregistrarea cererilor, lucru care i-a fost refuzat reclamantei, prin aceasta fiind vătămată în drepturile sale, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Chiar dacă Legea nr. 21/1991 nu cuprinde prevederi în care să se precizeze un anume termen în intervalul căruia pârâtul să soluţioneze cererea, nu înseamnă că ministerul poate amâna fără o limitare rezonabilă în timp, soluţionarea solicitării reclamantei care tinde să-şi valorifice drepturile conferite de Legea nr. 21/1991.
Prin atitudinea sa, recurentul a încălcat principiul termenului rezonabil prevăzut de art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, care prevede că fiecare stat-parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind redobândirea cetăţeniei.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins, ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinţei civile nr. 408 din 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3984/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3990/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
