ICCJ. Decizia nr. 3991/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3991/2009
Dosar nr. 139/64/2009
Şedinţa publică din 30 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată în contencios administrativ, reclamanta SC M. SRL Braşov a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.F.M., să se dispună anularea deciziei nr. 69 din 18 septembrie 2008, prin care s-a respins contestaţia împotriva deciziei de impunere nr. 110 din 2 iulie 2008 şi a actelor administrativ-fiscale care au stat la baza emiterii deciziei de impunere, raportul de inspecţie fiscală nr. 131 din 2 iulie 2008 şi anularea deciziei de impunere nr. 110 din 2 iulie 2008, precum şi a actelor administrative ce au stat la baza emiterii acestora.
Ulterior, reclamanta a completat acţiunea iniţială, solicitând suspendarea executării deciziei de impunere nr. 110 din 2 iulie 2008 a raportului de inspecţie fiscală nr. 131 din 2 iulie 2008 şi a titlului executoriu nr. 692/2008, până la soluţionarea acţiunii.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că actele administrative atacate sunt emise de pârâta A.F.M. cu încălcarea dispoziţiilor legale. A mai arătat că actele respective prezintă o serie de neregularităţi, motiv pentru care a solicitat anularea acestora, a formulat contestaţie la pârâtă, precum şi acţiune în contencios administrativ, iar împotriva societăţii reclamante pârâta a început executarea silită, care i-ar cauza mari prejudicii.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că suma reţinută cu titlu de impunere de către pârâtă este de 89.793,00 lei plus taxe şi penalităţi şi a achitat cauţiunea stabilită de instanţă, în cuantum de 2.290 lei.
Prin încheierea pronunţată la 25 martie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată, dispunând suspendarea executării deciziei de impunere nr. 110 din 2 iulie 2008 şi a Raportului fiscal nr. 131/2008 emise de pârâtă, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ.
Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă cererea de suspendare a executării titlului executoriu din dosarul execuţional.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a îndeplinit condiţiile prealabile introducerii cererii de suspendare, prin formularea contestaţiei administrative, respinsă de pârâtă şi prin depunerea cauţiunii stabilită de instanţă.
De asemenea, instanţa fondului a reţinut ca fiind îndeplinite cele două condiţii cumulative, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi anume, existenţa unui caz bine justificat, precum şi producerea unei pagube iminente în cazul punerii în executare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
Astfel, s-a reţinut că reclamanta a fost de bună credinţă, onorându-şi obligaţiile faţă de buget, faţă de fondul de mediu şi în raport cu obiectul său de activitate, apreciindu-se existenţa unui caz bine justificat.
Cu privire la cea de-a doua condiţie cerută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut că punerea în executare a actelor administrative şi fiscale ar crea reclamantei o pagubă în patrimoniu, paralizându-i activitatea prin neonorarea contractelor comerciale şi a obligaţiilor asumate faţă de partenerii de afaceri, putându-se ajunge la suspendarea activităţii sau la faliment, cu disponibilizarea celor 29 de angajaţi ai societăţii.
Instanţa fondului a reţinut existenţa unei puternice îndoieli asupra legalităţii emiterii actelor atacate, precum şi a cuantumului valoric efectiv stabilit ca obligaţie în sarcina pârâtei, apreciind că se justifică cererea de suspendare formulată.
Referitor la solicitarea de suspendare a titlului executoriu din dosarul execuţional, s-a reţinut că acest act poate fi contestat pe calea contestaţiei la executare, instanţa de contencios administrativ neavând competenţe în acest sens.
S-a concluzionat că reclamanta a probat cererea de suspendare, dovedind îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii legale pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrative contestate.
Împotriva încheierii din 25 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov a declarat recurs pârâta A.F.M.
Recurenta solicită examinarea cauzei sub toate aspectele, în temeiul dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. şi apreciază ca nelegală hotărârea pronunţată de instanţa de fond, întrucât a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe şi aplicarea greşită a legii, prin interpretarea eronată a actelor normative aplicabile.
Consideră că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia necompetenţei materiale, întrucât, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale. Cum acţiunea formulată are ca obiect suspendarea unor acte administrative referitoare la obligaţii în sumă de 89.793 lei, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Braşov.
Totodată, recurenta invocă şi alte aspecte în legătură cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, după cum urmează:
- prezumarea existenţei cazului bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube, fără a se argumenta juridic motivarea şi a se dovedi îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii;
- prezentarea în faţa primei instanţe a unor apărări de fond care nu pot fi susţinute la judecarea cererii de suspendare a actului administrativ criticat;
- susţinerea greşită de către reclamantă şi acceptarea de către instanţă, ca temei legal, că punerea în executare a unui act administrativ va produce prin ea însăşi o pagubă în dauna persoanei respective;
- existenţa unui caz bine justificat presupune o puternică îndoială asupra prezumţiilor de legalitate, autenticitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ fiscal, care este emis în baza legii şi pentru executarea acesteia, aspecte asupra cărora nu s-au prezentat dovezi concludente.
Recurenta solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi modificarea încheierii din 25 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în sensul respingerii acţiunii.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs, susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Având în vedere că în cauză se solicită suspendarea executării unor acte administrativ-fiscale, care privesc obligaţii de plată la Fondul pentru mediu în cuantum de 89.793,0 lei, competenţa de soluţionare aparţine tribunalului, neavând relevanţă dacă actul administrativ este emis de o autoritate publică centrală sau locală.
Prin urmare, se va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre soluţionare Tribunalului Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.F.M. împotriva încheierii din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3990/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3998/2009. Contencios. Conflict de... → |
|---|
