ICCJ. Decizia nr. 4002/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4002/2009
Dosar nr. 472/2/2008
Şedinţa publică din 1 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii M.O. şi C.L.M.O., au chemat în judecată pe pârâţii M.C.C.P.N. şi G.R. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul M.C.C.P.N. la iniţierea unei hotărâri de Guvern prin care imobilul C.F. şi G.V.F. din municipiul Olteniţa să fie trecut în administrarea C.L.O. şi proprietatea publică a municipiului Olteniţa fiind transferată în proprietatea privată a statului şi administrarea R.A.D.E.F. R.F., iar pârâtul G.R. la emiterea hotărârii mai sus amintite.
Prin sentinţa civilă nr. 2034 din 8 iulie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de prematuritate şi acţiunea reclamanţilor, ca neîntemeiate.
În motivarea hotărârii, prima instanţă a reţinut că excepţia de prematuritate este neîntemeiată, dreptul reclamanţilor fiind născut şi actual, şi că OUG nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea OG nr. 39/2005 şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 a intrat în vigoare ulterior introducerii acţiunii.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că obiectul cererii este constatarea refuzului nejustificat al pârâţilor de a soluţia cererea reclamanţilor.
Instanţa de fond a statuat că deşi autoritatea pârâtă nu a arătat considerentele pentru care a apreciat ca fiind neoportună cererea reclamanţilor, din analiza probatoriului administrat în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente se poate reţine că în speţă nu este vorba de un refuz nejustificat.
S-a reţinut că pârâtul nu a acţionat cu exces de putere atunci când nu a soluţionat favorabil cererea ce i-a fost adresată, aflându-se în limitele dreptului de apreciere, legea oferindu-i posibilitatea de a da în administrare autorităţilor publice locale imobilele menţionate, neexistând însă un drept al reclamanţilor pe care să-l fi încălcat, ci doar o aptitudine a acestora de a primi în administrare imobile cu destinaţia de cinematograf şi grădină de spectacole cinematografice.
Mai mult, trecerea în administrarea autorităţilor publice locale a cinematografelor se putea face până la reorganizarea R.A.D.E.F. R.F., iar prin HG nr. 1874/2006 a fost aprobată Strategia de privatizare a R.A.D.E.F. R.F. privind vânzarea imobilelor disponibile potrivit căreia, în prima etapă pot fi vândute activele, sălile sau grădinile de spectacol cinematografic, precum şi terenurile aferente acestora, actualilor utilizatori, dacă aceştia îndeplinesc condiţiile legale.
S-a reţinut că în mod corect şi justificat s-a apreciat că este inoportună trecerea celor două active solicitate în administrarea C.L.M.O., cu atât mai mult cu cât proiectul a fost finalizat imediat prin aprobarea Strategiei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii M.O. şi C.L.M.O., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât nu s-a cercetat fondul cauzei.
Prin criticile aduse sentinţei recurate recurenţii susţin că în mod greşit s-a reţinut faptul că trecerea cinematografelor în administrarea autorităţilor locale se putea face până la reorganizarea R.A.D.E.F. R.F. prin HG nr. 1874/2006 pentru că şi ulterior prin OUG nr. 7/2008 s-a prevăzut posibilitatea ca aceste active să fie trecute din domeniu privat al statului şi din administrarea R.A.D.E.F. R.F. în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea autorităţilor publice locale, prin hotărâre de Guvern, cu obligaţia păstrării obiectului de activitate prevăzut în hotărâre.
Se arată şi faptul că pârâtul M.C.C. nu a înaintat colectivului special constituit în conformitate cu prevederile HG nr. 50/2005, cererea formulată în vederea elaborării proiectelor de acte normative, nefiind prezentat la dosar procesul-verbal întocmit cu ocazia soluţionării cestei cereri.
M.C.C.P.N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât instanţa s-a pronunţat pe fondul cauzei.
Se susţine şi faptul că demersul C.L.M.O. privind transferul cu titlu gratuit al imobilelor respective vine contradicţie cu Strategia privind vânzarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic precum şi a terenurilor aferente acestora, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea R.A.D.E.F. R.F., aprobată prin HG nr. 1874/2006.
Mai mult, titularul contractului de locaţie de gestiune nr. 60 din 22 ianuarie 1995 având ca obiect imobilele în litigiu, a solicitat cumpărarea acestora conform adresei nr. 2524 din 28 martie 2008 a R.A.D.E.F. R.F.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., de criticile aduse sentinţei recurate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Nu poate fi reţinută critica potrivit căreia instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei. De altfel, recurenta în mod eronat a susţinut că greşita soluţionare a cauzei în opinia sa echivalează cu o omisiune de a cerceta fondul cauzei, întrucât atât din considerentele cât şi din dispozitivul hotărârii recurate rezultă fără dubiu că prima instanţă a analizat în fond acţiunea reclamanţilor. Prin urmare critica recurentei sub aspectul menţionat este nefondată.
Critica recurentei privind greşita soluţionare a cauzei în raport şi de dispoziţiile art. II pct. 1 din OUG nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea OG nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006, pentru aprobarea OG nr. 39/2005 nu poate fi reţinută întrucât acest act normativ a intrat în vigoare la 15 februarie 2008 ulterior cererii de chemare în judecată din 22 ianuarie 2008, şi cu atât mai mult ulterior cererilor adresate de reclamant pârâtului. Cum cererile se analizează în raport de actele normative în vigoare la momentul formulării acestora, critica formulată este nefondată.
Deci dispoziţiile legale incidente în cauză, în raport de care trebuie stabilit dacă a existat sau nu un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) coroborat cu lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare sunt cele în vigoare la momentul formulării cererilor reclamanţilor către pârât şi implicit de la exprimarea refuzului considerat ca fiind nejustificat.
La momentul primei cereri, din 18 august 2006, erau incidente dispoziţiile art. 67 alin. (3) din OG nr. 39/2005 privind cinematografia, modificată şi completată prin Legea nr. 328/2006 care a intrat în vigoare la 30 iulie 2006, potrivit cărora „în perioada prevăzută la art. II din Legea de aprobare a prezentei ordonanţe, prin hotărâre a Guvernului, cinematografele prevăzute în anexa 1 pot fi trecute în administrarea autorităţilor publice locale".
Art. II din Legea nr. 328/2006 prevedea: „în termen de 45 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, M.C.C. elaborează strategiile prevăzute la art. 67 alin. (1) din OG nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările aduse prin prezenta lege, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului şi se publică în M. Of. al României, Partea I".
Ulterior, art. II din Legea nr. 328/2006 a fost modificat şi completat prin OUG nr. 97/2006, astfel că în art. II al acesteia, se stipula la pct. 1 ca: „până la 20 decembrie 2006, cinematografele prevăzute la anexa nr. 1 din OG nr. 39/2005, pot fi trecute din domeniul privat al statului şi din administrarea R.A.D.E.F. R.F. în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea autorităţilor publice locale prin hotărâre a Guvernului, cu obligaţia păstrării obiectului prevăzut în hotărâre" iar la pct. 2 se prevede că: „după art. II se introduce un nou art. III, cu următorul cuprins: până la 20 decembrie 2006, M.C.C. va elabora strategiile specifice prevăzute la art. 67 alin. (1) din OG nr. 39/2005, …. care se aprobă prin hotărâre a Guvernului".
În raport de această modificare a fost formulată o nouă cerere a reclamantului către pârâţi.
În acest context legislativ a fost emisă şi HG nr. 1874/2006 pentru aprobarea Strategiei privind vânzarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, precum şi a terenurilor aferente acestora, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea R.A.D.E.F. R.F.
În anexa nr. 2 a acestui act normativ figurează C.F. şi G.V.F., din municipiul Olteniţa, la poziţia 107 şi 108.
Conform art. 7 alin. (1) lit. a) din HG nr. 1874/2006, strategia privind vânzarea activelor cuprinde două etape. În etapa I va avea loc vânzarea activelor către utilizatorii actuali, în condiţiile existenţei unui temei legal care să permită acest lucru, cu respectarea clauzelor contractuale şi a prevederilor art. 14.
Este necontestat de părţi faptul că, pentru imobilele în litigiu SC N.C. SRL deţine un contract de locaţie de gestiune precum şi faptul că a solicitat cumpărarea acestora.
Prin urmare, în raport de dispoziţiile legale menţionate în mod corect prima instanţă a reţinut că reclamantul nu dispune de un drept exclusiv de trecere a acestor imobile în administrarea C.L.M.O. şi în domeniul public al acestei unităţi administrativ-teritoriale, legea conferindu-i doar o posibilitate în acest sens, astfel că nu poate fi reţinut faptul că pârâtul a acţionat cu exces de putere când şi-a exprimat refuzul cu privire la soluţionarea favorabilă a cererilor reclamanţilor.
Mai mult, solicitarea reclamanţilor vine în contradicţie cu Strategia aprobată prin HG nr. 1874/2006, care prevede vânzarea acestor imobile către actualii utilizatori.
În concluzie, având în vedere aceste considerente, în mod corect instanţa de fond a reţinut că în cauză nu poate fi constatat refuzul nejustificat al pârâţilor în ceea ce priveşte cererile formulate de reclamanţi.
În ceea ce priveşte critica privind încălcarea dispoziţiilor HG nr. 50/2005, respectiv art. 5 alin. (1), instanţa de recurs apreciază că aceasta este nefondată din perspectiva faptului că aceste dispoziţii se impun a fi respectate doar în situaţia în care se elaborează proiecte de acte normative ori, în cauza de faţă nu se regăseşte o astfel de situaţie.
Date fiind considerentele expuse, cât şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza II-a C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii M.O. prin P., M.C. şi C.L.M.O. prin P. împotriva sentinţei civile nr. 2034 din 8 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3998/2009. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4017/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
