ICCJ. Decizia nr. 4017/2009. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4017/2009
Dosar nr. 1105/35/2008
Şedinţa publică din 1 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.N.P.V. P.L. Satu Mare, a chemat în judecată pârâtul M.A.I. – D.G.J., solicitând anularea art. 5 din Anexa nr. 13 din Dispoziţia Directorului D.M.R.U. nr. II/960 din 20 octombrie 2004, avansarea în condiţiile art. 16 din Legea nr. 360/2002 şi acordarea tuturor drepturilor aferente avansării următorilor poliţişti de frontieră din cadrul I.J.P.F. Satu Mare: N.V., M.C.M., C.D.S. şi N.E.M.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că un număr de patru poliţişti, membri ai sindicatului P.L., au demarat proceduri în vederea admiterii cererilor de avansare în grad, la termen, aceştia îndeplinind condiţiile prevăzute de Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului pentru a fi avansaţi în grad. S-a arătat că avansarea celor patru poliţişti de frontieră nu s-a făcut la termen, motivaţia I.P.J. Satu Mare fiind întemeiată pe prevederile art. 5 din Anexa nr. 13 din Dispoziţia Directorului D.M.R.U. nr. II/960 din 20 octombrie 2004 care arată că poliţiştii puşi la dispoziţie sau suspendaţi din funcţie ca urmare a începerii urmăririi penale, vor fi avansaţi în grad după scoaterea lor de sub urmărire penală ori după achitare, precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal.
Reclamantul a criticat prevederile art. 5 din Anexa nr. 13 din dispoziţia menţionată pentru neîndeplinirea cerinţelor minime de legalitate: emitentul nu avea competenţa materială să emită un astfel de act administrativ; actul administrativ atacat nu este conform cu legea în baza căreia a fost emis; actul administrativ nu corespunde scopului urmărit de legea pe care o pune în executare; dreptul la avansarea în grad prevăzut de lege nu poate fi restricţionat prin dispoziţii nelegale; dispoziţia în discuţie încalcă prezumţia de nevinovăţie prevăzută de Constituţia României şi de C.E.D.O.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1 şi următoarele din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 16 şi urm. din Legea nr. 360/2002.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepţie respinsă de prima instanţă prin încheierea din 16 martie 2009.
Pe fond, pârâtul a cerut respingerea acţiunii ca neîntemeiată, motivând că potrivit Legii nr. 360/2002, poliţiştii puşi la dispoziţie vor fi avansaţi după soluţionarea definitivă a cauzei.
Prin sentinţa nr. 56/CA/2009-PI din 23 martie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului, a dispus anularea art. 5 din Anexa nr. 13 din Dispoziţia Directorului D.M.R.U. nr. II/960 din 20 octombrie 2004 şi, pe cale de consecinţă, avansarea la termen, în condiţiile art. 16 din Legea nr. 360/2002 a poliţiştilor de frontieră N.V., M.C., C.D.S. şi N.E.M. şi acordarea tuturor drepturilor aferente avansării iar pârâtul a fost obligat la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Un număr de patru poliţişti de frontieră din cadrul I.J.P. Satu Mare au solicitat avansarea în gradul următor la termen, apreciind că îndeplinesc condiţiile legale pentru avansarea la termen.
I.P.J. Satu Mare a refuzat avansarea acestora, motivând că poliţiştilor în discuţie li se aplică prevederile art. 5 din Anexa nr. 13 din Dispoziţia Directorului D.M.R.U. nr. II/960 din 20 octombrie 2004, potrivit cărora poliţiştii puşi la dispoziţie sau cei suspendaţi din funcţie ca urmare a începerii urmăririi penale, vor face obiectul acordării gradului profesional următor după scoaterea de sub urmărire penală ori achitare, precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal.
Prima instanţă a considerat că Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului nu cuprinde nicio prevedere prin care dreptul la avansare la termen a poliţiştilor de frontieră aflaţi la dispoziţie să fie amânat până la soluţionarea definitivă a cauzei penale. A mai apreciat că dreptul la avansare al poliţiştilor nu este enumerat în rândul drepturilor de care sunt privaţi subiecţii ca urmare a punerii lor la dispoziţie, potrivit art. 65 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 360/2002 şi că Ordinul nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile M.I.R.A. nu conţine nicio prevedere care să interzică avansarea la termen a poliţiştilor puşi la dispoziţie.
S-a considerat că actul administrativ contestat a fost emis cu încălcarea competenţei materiale a emitentului, dispoziţia atacată neputând să modifice sau să completeze Legea privind Statutul poliţistului pe care o pune în executare şi că actul administrativ a încălcat prezumţia de nevinovăţie consacrată de Constituţia României şi de C.E.D.O.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat recurs pârâtul M.A.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul-pârât susţine, în esenţă, că în mod greşit a fost anulat art. 5 din Anexa nr. 13 din Dispoziţia directorului Direcţiei Generale M.R.U. nr. II/960/2004 pornindu-se de la ipoteza falsă şi anume aceea că poliţiştii puşi la dispoziţie ar ocupa în continuare funcţiile în care erau numiţi, fiind astfel îndreptăţiţi la avansare în gradul profesional următor.
Se precizează că prevederile menţionate nu contravin, nu modifică şi nu completează dispoziţiile Legii nr. 360/2002, pentru că din interpretarea coroborată a art. 65 alin. (2), art. 22, art. 16 şi 19 din această lege, rezultă că poliţiştii puşi la dispoziţia unităţii vor fi avansaţi, sub rezerva îndeplinirii anumitor criterii, după soluţionarea definitivă a procesului penal.
De asemenea, potrivit art. 45 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, poliţiştii puşi la dispoziţie sunt remuneraţi în raport cu coeficienţii de ierarhizare minimi ai salariului pentru funcţia corespunzătoare gradului pe care îl au, salariul pentru gradul profesional deţinut, gradaţiile la care au dreptul, precum şi de sporul pentru misiune permanentă până la definitivarea situaţiei. Se conchide în sensul că dispoziţiile anulate corespund scopului urmărit de legislaţia specifică incidentă în cauză şi nu încalcă prezumţia de nevinovăţie.
Înalta Curte, analizând recursul formulat în raport de cele susţinute, de înscrisurile care există în dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente cât şi de art. 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat, având în vedere considerentele ce urmează a fi expuse:
În art. 5 din Anexa nr. 13 a Dispoziţiei Directorului D.M.R.U. Nr. II/960 din 20 octombrie 2004 privind procedurile şi formularele utilizate în activitatea de management resurse umane în unităţile M.A.I. se prevede că „poliţiştii puşi la dispoziţie sau cei suspendaţi din funcţie ca urmare a începerii urmării penale, vor face obiectul acordării gradului profesional următor după scoaterea de sub urmărire penală ori achitare, precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal; se ia retroactiv în calcul perioada cât au fost suspendaţi".
Problema care se impune a fi elucidată, pentru a fi analizată cauza dedusă judecăţii este aceea dacă poliţiştii care sunt puşi la dispoziţie pot beneficia de acordarea gradelor profesionale următoare, în condiţiile legii speciale privind Statutul poliţistului, respectiv Legea nr. 360/2002.
În raport de rezolvarea acestei probleme, se va stabili dacă prevederile art. 5 contravin, modifică sau adaugă dispoziţiilor din Legea privind Statutul poliţistului, cu referire expresă la acordarea gradului profesional următor poliţiştilor puşi la dispoziţie.
Potrivit art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, „poliţistul pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturi băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are la nivelul de bază.".
În raport de art. 22 alin. (1) din aceeaşi lege, funcţiile poliţiştilor se diferenţiază prin categorie, grad profesional şi coeficient de ierarhizare, iar fiecare poliţist încadrat într-o funcţie îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei pe care o îndeplineşte.
Prin urmare, la momentul punerii la dispoziţie, poliţistul nu mai ocupă funcţia deţinută anterior acestui moment şi implicit nu mai îndeplineşte nici atribuţiile acelei funcţii, ci va îndeplini doar acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite de conducerea unităţii, respectiv de şeful unităţii de poliţie.
Dispoziţiile legale referitoare la obţinerea gradelor profesionale şi încadrarea poliţiştilor în categorii şi grade profesionale se regăsesc în secţiunea a doua, Cap. II din Legea nr. 360/2002.
Art. 16 alin. (1) din legea menţionată, face referire la condiţiile cumulative ce trebuie îndeplinite pentru obţinerea gradului profesional următor.
Conform art. 19 alin. (1) din aceeaşi lege, „acordarea gradelor profesionale următoare în cadrul aceleiaşi categorii se face în ordinea ierarhică a gradelor.".
Rezultă din aceste prevederi că pentru a fi avansaţi, în condiţiile art. 16 din Legea nr. 360/2002, poliţiştii trebuie să fie încadraţi într-o funcţie prevăzută cu gradul profesional următor în care urmează să fie avansaţi.
Cum poliţiştii puşi la dispoziţie nu mai ocupă funcţiile în care au fost numiţi, aceştia nu au dreptul de a fi avansaţi în gradul profesional următor în condiţiile art. 16 din Legea nr. 360/2002.
În concluzie, prevederile art. 5 a căror anulare se solicită, nu contravin dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi nici altor dispoziţii referitoare la acordarea gradelor profesionale următoare corespunzătoare, întrucât, aşa cum s-a reţinut, dreptul de a fi avansat este strâns legat de funcţia deţinută, astfel că aceste dispoziţii sunt conforme cu legislaţia specifică incidentă.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că poliţiştilor pentru care reclamantul a formulat acţiune nu le-a fost vătămat un drept legitim prin dispoziţiile art. 5 menţionate, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, prezumţia de nevinovăţie este strâns legată de măsura punerii la dispoziţie, ori această măsură nu constituie obiectul cauzei deduse judecăţii.
Ţinând seama de cele reţinute, se impune admiterea recursului, în raport de situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se va admite recursul, se va casa sentinţa recurată şi se va respinge acţiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M.A.I. împotriva sentinţei nr. 56/CA/2009-PI din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge acţiunea formulată de reclamantul S.N.P.V. P.L. împotriva pârâtului M.A.I., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4002/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4029/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
