ICCJ. Decizia nr. 4554/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4554/2009
Dosar nr. 1187/36/2008
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, la data de 23 iunie 2008, reclamantul G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C., anularea deciziei emise de acesta din urmă şi comunicată cu adresa din 23 mai 2008 prin care i-a fost respinsă cererea formulată în calitate de soţ supravieţuitor al defunctei G.M., privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al OUG nr. 214/1999.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 866/ CA din 5 noiembrie 2008 a admis acţiunea, a anulat Decizia contestată şi a constatat calitatea defunctei G.M. de luptător în rezistenţa anticomunistă, dispunând emiterea unei decizii în acest sens.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 761/2005 emisă de Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Constanţa, în baza sentinţei civile nr. 133/CA/2004 a Curţii de Apel Constanţa i s-a recunoscut lui G.M., soţia reclamantului, calitatea de beneficiară a Decretului-Lege nr. 118/1990, cu modificările ulterioare, constatându-se că, în perioada 13 martie 1949 – 01 iunie 1950, aceasta a fost strămutată din comuna Independenţa, în oraşul Constanţa.
S-a mai reţinut că potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, familia defunctei G.M., născută B., fiind considerată o familie de chiaburi, a fost ridicată de la domiciliul său de către organele de miliţie şi dusă pentru cercetări, în mai multe rânduri, în oraşul Constanţa, unde o perioadă de timp a avut şi domiciliu forţat.
Instanţa a constatat că aceeaşi situaţie de fapt rezultă şi din înscrisurile depuse la dosar, respectiv procesul verbal din 13 martie 1949 privind inventarul bunurilor aparţinând lui G.B., expropriat în baza Decretului-Lege nr. 83/1949, declaraţia autentificată sub nr. 4519/1961 dată de B.I., proces-verbal de percheziţie domiciliară din data de 6 septembrie 1957, carnet de muncă al părinţilor defunctei şi contract de închiriere nr. 23877/1970 privind locuinţa din Constanţa.
În raport de cele reţinute, instanţa de fond a apreciat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 1 şi 3 din OUG nr. 214/1999 şi, prin urmare, reclamantul a dovedit împrejurarea că G.M., defuncta lui soţie, a fost supusă, împreună cu familia, unor măsuri politice, constând în privarea de libertate pentru efectuarea de cercetări şi strămutarea în altă localitate.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul M.J.L.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs recurentul-pârât aduce, în esenţă, critici sentinţei atacate cu referire la următoarele aspecte.
Considerentele reţinute de instanţa de fond în sensul admiterii cererii nu sunt întemeiate şi au determinat aplicarea greşită a prevederilor OUG nr. 214/1999, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 173/2006.
Se menţionează că Decizia nr. 761/2005 emisă reclamantului de Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Constanţa şi Decizia nr. 133/CA/2004 a Curţii de Apel Constanţa nu sunt opozabile comisiei ce urmează să emită Decizia conform dispoziţiilor OUG nr. 214/1999 cu modificările şi completările ulterioare.
Acestea nu sunt suficient de concludente în ceea ce priveşte strămutarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu al soţiei reclamantului în condiţiile OUG nr. 214/1999 şi nu pot fi luate în considerare pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, deoarece au fost emise cu posibilitatea administrării oricărui mijloc de probă prevăzut de Decretul - Lege nr. 118/1990.
Spre deosebire de Decretul - Lege nr. 118/1990, care a acordat drepturi persoanelor persecutate din motive politice şi urmaşilor acestora în baza oricăror mijloace de probă, OUG nr. 214/1999 acordă calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive doar potrivit dovezilor scrise emise de autorităţile cu care M.J. a încheiat protocoale de colaborare şi care pot deţine date sau informaţii referitoare la aceste aspecte.
Prin urmare, recurentul-pârât susţine că în ceea ce o priveşte pe soţia reclamantului nu există date certe că aceasta a fost strămutată împreună cu familia, în sensul prevederilor OUG nr. 214/1999.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că sentinţa recurată este rezultatul unei juste aprecieri a întregului probatoriu administrat în cauză, fiind dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor OUG nr. 214/1999, modificată şi completată prin Legea nr. 173/2006.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul formulat în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente şi prin prisma art. 3041 din C. proc. civ., apreciază recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Intimatul-reclamant, în calitate de soţ al defunctei G.M. (fostă B.) a solicitat, în temeiul art. 5 alin. (1), constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă având în vedere dispoziţiile art. 3 lit. a) şi d) din OUG nr. 214/1999 modificată şi completată prin Legea nr. 173/2006, însă cererea sa a fost respinsă prin Decizia din şedinţa de la 22 mai 2008, reţinându-se că nu s-a dovedit prin înscrisuri că soţia reclamantului ar fi fost supusă unor restricţii domiciliare sau strămutată într-o altă localitate din motive politice.
Este adevărat faptul că, urmare a demersurilor efectuate de recurentul-pârât la instituţiile menţionate în art. 5 alin. (4) din actul normativ menţionat, nu au fost furnizate documente care să ateste că G.M. a suferit măsura administrativă abuzivă a strămutării într-o altă localitate.
Însă lipsa acestor documente nu este de natură să conducă la concluzia că nu pot fi administrate şi alte probe care să facă dovada că soţia reclamantului G.M. îndeplineşte condiţiile prevăzute de OUG nr. 214/1999, modificată şi completată prin Legea nr. 173/2006, pentru a i se constata calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Înscrisurile depuse de reclamant nu pot fi excluse ca probe în dovedirea cererii formulate întrucât dispoziţiile legale menţionate de recurentul-pârât sunt enunţiative şi nu limitative.
Faptul că legiuitorul nu a exclus ca probe înscrisurile considerate doveditoare ce sunt ataşate cererii reclamantului rezultă chiar dispoziţiile art. 5 alin. (5) din OUG nr. 214/1999 care prevăd că aceste acte sau, după caz, documentele, datele ori informaţiile prevăzute la alin. (3) al acestui articol vor fi luate în considerare la pronunţarea asupra cererii adresate Comisiei pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Mai mult, interpretarea restrictivă în ceea ce priveşte acceptarea probelor reclamantul în dovedirea cererii, susţinută de recurent, nu poate fi reţinută pentru că aceasta încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta a fost definit în art. 6 din C.E.D.O., sub aspectul principiului egalităţii armelor. În virtutea acestui principiu trebuie să le fie admise părţilor probele care tind să dovedească cererea formulată, astfel ca fiecare parte să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expuse cauza în faţa instanţei în condiţii care să nu o defavorizeze în mod semnificativ vis-à-vis de partea adversă.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe fondul cauzei, aceasta este corectă, criticile recurentului-pârât fiind nefondate.
Potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 modificată şi completată prin Legea nr. 173/2006 „se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanele condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989".
În art. 2 lit. e) din acelaşi act normativ sunt prevăzute în sfera infracţiunilor politice infracţiunile care au avut drept scop „înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenenţă sau opinie publică, de avere ori de origine socială".
Legiuitorul, în art. 3 alin. (1) lit. d) din actul normativ menţionat a prevăzut că prin măsuri administrative abuzive se înţelege orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi ori de alte organe ca urmare a săvârşirii unei fapte în scopurile menţionate la art. 2 alin. (1) şi a enumerat la lit. d) măsura strămutării într-o altă localitate ca fiind o astfel de măsură administrativă.
În raport de aceste dispoziţii rezultă că se poate constata calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive în perioada menţionată de legiuitor în art. 1 alin. (1).
Cum în cauză toate înscrisurile depuse de reclamant şi menţionate de prima instanţă în considerentele sentinţei atacate demonstrează că măsura administrativă abuzivă a strămutării a fost determinată de averea şi originea socială a familiei din care făcea parte şi G.M., rezultă că sunt îndeplinite cerinţele art. 3 alin. (1) lit. d) coroborate cu art. 2 lit. e) din OUG nr. 214/1999, modificată şi completată prin Legea nr. 173/2006.
De asemenea, este în puterea lucrului judecat faptul că prin Decizia nr. 133/CA/2004 a Curţii de Apel Constanţa s-a statuat că defuncta G.M. a fost privată de libertate pentru cercetări de către organele de represiune şi a fost strămutată într-o altă localitate în perioada13 martie 1949 - 01 iunie 1950, iar ulterior, urmare acestei hotărâri judecătoreşti, prin Decizia nr. 761/2005 emisă de Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Constanţa i-a fost recunoscută reclamantului, ca urmaş al acesteia, calitatea de beneficiar al prevederilor Decretului - Legea nr. 118/1990 cu modificările ulterioare.
În consecinţă, hotărârea primei instanţei este temeinică şi legală, fiind pronunţată cu aplicare corectă a legii, astfel că nu poate fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 312 alin. (1) teza II din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinţei civile nr. 866/ CA din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4508/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4566/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
