ICCJ. Decizia nr. 4508/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4508/2009
Dosar nr. 317/45/2008
Şedinţa publică din 21 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 mai 2008, reclamanta Asociaţia Familială R.I. - comuna Ştefan cel Mare, judeţul Vaslui a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi M.A.P.D.R., solicitând obligarea acestora să-i recunoască dreptul de a beneficia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002, de despăgubiri pentru prejudiciile materiale suferite ca urmare a secetei din primăvara - vara anului 2007, iar M.A.P.D.R. să fie obligat să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor de soia, porumb şi livadă din anul 2007 în judeţul Vaslui şi să îndeplinească formalităţile administrative legale în vederea acordării despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în anul agricol 2007 a cultivat 19 ha de soia în localitatea Vultureşti, judeţul Vaslui şi alte 35 ha de soia în localitatea Ştefan cel Mare, judeţul Vaslui şi că a îndeplinit procedura legală pentru obţinerea despăgubirilor pentru calamităţile naturale, însă pârâtul nu a îndeplinit obligaţia precizată de lege de a verifica documentele şi de a aproba sumele necesare despăgubirile producătorilor agricoli.
Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale deoarece reclamanta nu a formulat împotriva lui nici o pretenţie, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile şi a solicitat, în subsidiar respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
La rândul său, pârâtul M.A.P.D.R., prin întâmpinarea formulată, a formulat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de primul capăt de cerere şi teza finală al celui de-al doilea capăt de cerere, excepţia inadmisibilităţii şi pe cea a tardivităţii acţiunii, în raport cu prevederile art. 7 alin. (1) şi ale art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la fondul cauzei, acest pârât a susţinut că acţiunea este neîntemeiată, întrucât nu erau întrunite condiţiile prevăzute în Legea nr. 381/2002 pentru acordarea despăgubirilor pretinse nefiind urmată procedura prevăzută de acest act normativ şi de Normele sale de aplicare.
Prin încheierea pronunţată la termenul din 13 octombrie 2008, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi tardivităţii acţiunii şi a unit cu fondul celelalte excepţii.
Aceeaşi instanţă, prin sentinţa nr. 3/ CA din 12 ianuarie 2009, - a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului şi a respins acţiunea faţă de acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; - a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind recunoaşterea dreptului reclamantei de a beneficia de despăgubiri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002 pentru prejudiciile suferite ca urmare a secetei excesive din primăvara – vara anului 2007 şi a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil;
- a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul M.A.P.D.R. să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate a culturilor de porumb pentru livadă din anul 2007, în judeţul Vaslui să îndeplinească formalităţile administrativ legale în vederea acordării despăgubirilor pentru porumb şi livadă şi să-i plătească reclamantei suma de 4,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, instanţa a reţinut că soluţia se impune în raport cu prevederile art. 1, art. 14 şi art. 13 din Legea nr. 381/2002 şi cu faptul că în sarcina acestei autorităţi nu se poate stabili vreo obligaţie rezultată dintr-un raport de drept material, care să-i atragă angajarea răspunderii.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind recunoaşterea dreptului reclamantei de a beneficia de despăgubiri conform Legii nr. 381/2002, prima instanţă a calificat această cerere ca fiind în constatare şi a apreciat că, potrivit art. 111 C. proc. civ. o astfel de cerere nu poate fi primită, dacă putea cere realizarea dreptului.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a precizat că reclamanta a respectat dispoziţiile legale în materie, privind informarea factorilor abilitaţi să verifice şi să dispună măsurile necesare pentru rezolvarea favorabilă a cererii sale, făcând dovada că producţia de soia a fost calamitată şi că a întocmit documentaţia necesară, de constatare şi evaluare, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 381/2002.
S-a mai menţionat că reclamanta a dovedit respectarea condiţiilor tehnologice pentru a cultiva soia, nefiind necesar să realizeze această cultură în sistem irigat, din cauza lipsei precipitaţiilor.
Privind culturile de porumb şi livadă s-a reţinut că nu au fost îndeplinite condiţiile legale privind înregistrarea şi asigurarea lor.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.A.P.D.R. susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică întrucât în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 381/2002 cu privire la starea de calamitate a culturilor de soia din anul 2007, în judeţul Iaşi.
În dezvoltarea motivului de recurs recurentul arată că legea menţionată prevede două etape pentru acordarea despăgubirilor pentru calamităţi în agricultură, respectiv etapa de emitere a hotărârii de guvern pentru recunoaşterea stării de calamitate şi etapa acordării efective a despăgubirilor pentru calamităţile suferite. Rezultă astfel că legiuitorul condiţionează acordarea despăgubirilor nu numai de existenţa temeiului legal (hotărârea de guvern), ci şi de existenţa dovezii îndeplinirii procedurii prealabile reglementate de legea specială şi de Ordinul nr. 419/2002.
Se precizează că nu a fost îndeplinită condiţia de „areal extins" impusă de legiuitor pentru etapa care vizează sesizarea Guvernului.
Totodată, se susţine că nu s-a făcut dovada respectării tehnologiei, potrivit devizelor – cadru şi tehnologiilor specifice pentru fiecare cultură agricolă, elaborate de Institutul de Economie Agrară", astfel cum prevăd art. 19 lit. b) din lege şi art. 6, 7, 9 şi 10 din normele metodologice de aplicare. De asemenea, nu a fost efectuată înştiinţarea primăriei, în termenul de 48 de ore de la data producerii evenimentului, conform art. 19 şi 20 din lege coroborate cu art. 10 din Ordinul nr. 419/2002.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivul de recurs invocat, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 M.A.P.D.R. elaborează proiecte de hotărâri pentru declararea stării de calamitate în agricultură în baza informaţiilor primite de la A.N.M. privind aria de răspândire şi intensitatea formelor naturale care au provocat calamitarea culturilor şi a informaţiilor primite de D.A.D.R. judeţene. În acest sens, în anul 2007 a fost adoptată HG nr. 636/2007 prin care s-a declarat stare de calamitate naturală pentru culturile de secară, triticale, orz, orzoaică, rapiţă, porumb boabe şi floarea soarelui, iar în cauză nu a fost administrată nici o probă din care să reiasă că fenomenul seceta excesivă a afectat cultura de soia pe areal extins (pe zone largi de răspândire) astfel cum condiţionează legea. Totodată, la emiterea hotărârii s-a avut în vedere faptul că „soia" din punct de vedere tehnologic, se înfiinţează doar dacă terenul este amenajat la irigat – condiţie ce rezultă din art. 19 lit. b) din Legea nr. 381/2002, care se referă la respectarea tehnologiei.
Aşadar, întrucât nu s-a făcut dovada existenţei sesizării A.N.M. privind existenţa arealului extins al calamităţii de secetă excesivă pentru cultura de soia şi nici dovada respectării tehnologiei, rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă netemeinică şi nelegală prin obligarea M.A.D.R. la sesizarea Guvernului.
De asemenea, potrivit art. 19 şi 20 din Legea nr. 381/2002, coroborate cu art. 10 din Ordinul nr. 419/2002, pentru a putea beneficia de despăgubiri, printre altele, producătorul agricol afectat are obligaţia, în prealabil, de a depune o înştiinţare, în scris, cel mai târziu în 48 de ore de la data evenimentului, în cazul vătămării culturilor agricole, la primăria pe raza teritorială unde s-au produs fenomenele, conform modelului prezentat în anexa 1 la Ordinul nr. 419/2002. Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta nu a îndeplinit această condiţie legală, deoarece a transmis înştiinţarea la Primăria Vultureşti la data de 27 iulie 2007, însă nu în forma cerută de lege pentru a se putea verifica dacă a fost respectat termenul imperativ de 48 de ore prevăzut de lege; înştiinţarea depusă nu arată data la care s-au produs calamităţile. De asemenea, nu s-a făcut constatarea definitivă a pretinselor pagube, conform art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 381/2002 şi art. 7 din Ordinul nr. 419/2002.
În consecinţă, în mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a considerat admisibil capătul de cerere privind obligarea M.A.P.D.R. la efectuarea demersurilor pentru plata despăgubirilor către reclamantă.
Pentru considerentele menţionate în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, modificând sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M.A.P.D.R. împotriva încheierii de şedinţă de la 13 octombrie 2008 şi a sentinţei civile nr. 3/ CA din 12 ianuarie 2009 ale Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu M.A.P.D.R., ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale instanţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4248/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4554/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
