ICCJ. Decizia nr. 406/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 406/2009
Dosar nr. 1560/59/200.
Şedinţa publică din 27 ianuarie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC T.P.R. SRL Arad a chemat în judecată Autoritatea Naţională a Vămilor, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Deciziei nr. 25931 din 18 mai 2007 de respingere a cererii privind eliberarea certificatului de amânare de la plata TVA în vamă şi a Răspunsului nr. 34772 din 27 iunie 2007 dat de Autoritatea Naţională a Vămilor la plângerea prealabilă a societăţii, formulată împotriva deciziei nr. 25931 din 18 mai 2007, cu consecinţa obligării pârâtei să emită pe numele reclamantei certificatul de amânare la plata în vamă a TVA.
Prin plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei nr. 25931 din 18 mai 2007, reclamanta a dovedit că îndeplineşte condiţia impusă de lit. b) a art. 2 din Ordinul 500 din 2007, deoarece nu înregistrează debite faţă de autoritatea vamală şi că în anul calendaristic precedent a realizat importuri din teritorii şi state terţe în valoare de 173.674.530 lei, deci peste limita inferioară de 150 milioane de lei.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 35 din 13 februarie 2008 a admis acţiunea formulată de reclamantă, anulând adresele nr. 25931 din 18 mai 2007 şi nr. 34772 din 27 iunie 2007 emise de pârâtă şi obligând-o pe aceasta din urmă să-i elibereze reclamantei Certificat de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoare adăugată, în condiţiile Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 500/2007.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că „faptul că bunurile plasate după intrarea lor în ţară în regimuri vamale suspensive nu se cuprind în sfera de aplicare a TVA, nu se răsfrânge asupra cerinţei art. 2 lit. c) din Normele de aprobare a Ordinului nr. 500/2007 care vorbeşte doar de importuri".
A mai reţinut că, sub aspectul cuantificării valorii importurilor pentru acordarea certificatului de amânare, distincţia dintre bunurile importate cărora li se aplică TVA şi cele temporar exceptate, nu are relevanţă.
Împotriva acestei sentinţei considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara.
Recurenta a susţinut în esenţă că instanţa de fond pune semnul de egalitate între regimul vamal de import şi regimurile suspensive, ignorând prevederea care diferenţiază cele două categorii aceea de „punere în liberă circulaţie a mărfurilor".
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Reclamanta a solicitat autorităţii pârâte să-i elibereze Certificat de amânare la plata în vamă a taxei pe valoare adăugată, conform prevederilor art. 2 din Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 500 din 3 aprilie 2007, de aprobare a Normelor privind procedura de acordare a unor astfel de certificate, cerere respinsă de către pârâtă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din susmenţionatele Norme „Certificatul de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată se eliberează la solicitarea persoanelor prevăzute la art. 1, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) nu au obligaţii bugetare restante reprezentând impozite, taxe contribuţii…cu excepţia celor eşalonate şi/sau reeşalonate la plată, precum şi a celor suspendate în condiţiile legii;
b) nu înregistrează debite faţă de autoritatea vamală;
c) au realizat în anul calendaristic precedent importuri din teritorii şi state terţe, astfel cum sunt definite la art. 1252 C. fiscal, exclusiv Bulgaria, a căror valoare cumulată este de cel puţin 150 milioane lei. În această valoare nu se cuprind importurile de produse supuse accizelor armonizate.
Pârâta i-a imputat reclamantei faptul că nu îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 2 lit. c) din Norme în sensul că nu a realizat în anul calendaristic precedent importuri în valoare de 150 milioane lei, întrucât importurile prevăzute la lit. c) din art. 2 ar fi doar importuri definitive şi că în această categorie nu ar intra operaţiunile vamale suspensive, folosind drept argument conţinutul tipizatului certificatului de amânare la plata TVA.
Din analiza textului însă, se poate lesne observa că acesta, nu distinge între importuri definitive şi importuri sub regim suspensiv, aşa cum susţine recurenta. Ca urmare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
Se impune aşadar a se avea în vedere toate importurile realizate de reclamantă în anul 2006, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Referirea recurentei la formularul tipizat, ca argument al faptului că se au în vedere numai importurile definitive, nu poate fi reţinută pentru că menţiunea în discuţie (privind împrejurarea că certificatul este valabil pentru operaţiunile de import cu punere în liberă circulaţie de bunuri) are în vedere o condiţie de utilizare a certificatului şi nu o condiţie de obţinere a acestuia.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa vreunui motiv de casare recursul declarat în cază urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 35 din 13 februarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 380/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 407/2009. Contencios → |
|---|
