ICCJ. Decizia nr. 469/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 469/2009
Dosar nr. 999/54/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 159 pronunţată la 20 iunie 2008, Curtea de Apel craiova a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul T.I. prin care a solicitat anularea Deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 2924 emisă la 19 martie 2008 de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu handicap.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că reclamantul este pensionat pentru limită de vârstă, iar în conformitate cu criteriile medico - sociale de încadrare în grad de Handicap din O.M.M. şi M.S. nr. 762/1992/2997, afecţiunile de care suferă reclamantul se înscriu în gradul de handicap 2, acesta nefăcând dovada cu alte acte medicale că ar suferi şi de alte afecţiuni corespunzătore gradului de handicap accentuat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul invocând prevederile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ.
Se motivează că instanţa de fond nu a analizat toate actele de la dosar şi menţinând Decizia nr. 2924/2008 emisă de pârâta - intimată a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică.
Recurentul arată că nu a cunoscut faptul că putea solicita un termen pentru probe,, astfel că în recurs conform art. 305 C. proc. civ., a depus buletine de analize medicale, referate medicale de la medici specialişti oftalmolog, neurolog şi de boli nutriţie.
Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că în conformitate cu noile criterii medico-psihosociale dispuse prin Legea nr. 448/2006 reclamantul nu mai este încadrat în grad de handicap, cu cod de boală E11. G99. H36 (din C.I.M.), cu diagnosticul - diabet zaharat tip II, complicat cu polineuropatie senzitivo-motorie şi retinopatie neproliferativă.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, precum şi conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Recurentul-reclamant este înregistrat în evidenţa medicală cu diabet zaharat din anul 1988, înregistrând şi complicaţii specifice acestei boli:
- polineuropatia senzitivo-motorie
- retinopatie neproliferativă cu vederea la ochiul drept după corecţie 1/2, iar la ochiul stâng, tot după corecţie 2/3.
Actul medical emis de medicul primar oftalmolog V.I. la examenele oftalmologice din 2005 şi 2008 relevă aceste complicaţii şi au fost avute în vedere de intimată, astfel cum se arată prin întâmpinare.
De asemenea, examenul neurologic relevă aceste complicaţii ale bolii diabetice din punct de vedere neurologic.
Instanţa constată că actele medicale de care se prevalează recurentul nu conduc la schimbarea situaţiei de fapt potrivit căreia recurentul-reclamant nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi încadrat în grad accentuat de handicap întrucât prezintă o retinopatie neproliferativă, dar cu acuitatea vizuală după corecţie, ½ la ochiul drept şi 2/3 la ochiul stâng; polineuropatie senzitivo-motorie; - complicaţii care determină cel mult o deficienţă funcţională medie si justifica încadrarea în grad mediu de handicap.
Potrivit noile criterii medico-psihosociale aprobate prin Ordinul comun nr. 762 al M.M.F.E.S. si nr. 1992 al M.S.P., publicat în M. Of. al României cu nr. 885 bis din 27 decembrie 2007- criterii avizate de Comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, persoanele cu diabet zaharat de maturitate au acces la protecţia specială prevăzută pentru persoanele cu dizabilităţi în raport de intensitatea tulburărilor funcţionale generate de complicaţiile specifice ale bolii diabetice (complicaţii microangiopatice), determinate de afectarea funcţiei oculare, renale şi neuromotorii.
Este adevărat că recurentul - reclamant mai prezintă şi alte boli şi anume: hepatită cronică activă, hipertensiune arterială stadiul 2, cardiopatie ischemică cronică, care nu au fost luate în considerare la evaluarea gradului de handicap, însă aceste afecţiuni nu sunt reţinute ca structuri şi anomalii handicapante în criteriile medico-psihosociale, care au intrat în vigoare la 01 ianuarie 2008 şi nu au fost prevăzute nici în criteriile aprobate prin Ordinul 726/1992.
Pentru toate aceste considerente, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul T.I. împotriva sentinţei nr. 159 din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 467/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 473/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
---|