ICCJ. Decizia nr. 407/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 407/2009
Dosar nr.10610/2/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2451 din 10 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.V.D. în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F., S.B., ş.a., a obligat pârâta A.N.A.F. la plata sumei de 3917 lei cu titlu de stimulente aferente perioadei octombrie 2005-martie 2006 şi a respins capetele de cerere privind daune morale şi acţiunea faţă de pârâţii persoane fizice, ca neîntemeiate.
În motivarea sentinţei se reţine că autoritatea publică pârâtă a diminuat în mod nejustificat cuantumul stimulentelor propuse de şeful ierarhic al reclamantului, rezultând din adresa nr. 426842 din 12 iulie 2006 a Comisiei de Disciplină din cadrul A.N.A.F. că sesizarea făcută de preşedintele A.N.A.F., prin directorul Direcţiei de audit Public Intern, C.V., cu privire la fapte presupus săvârşite de reclamant a fost clasată, iar în certificatul de cazier administrativ nu este menţionată vreo sancţiune disciplinară.
În drept au fost menţionate prevederile art. II pct. 4 din HG nr. 154/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice privind constituirea şi utilizarea fondurilor destinate stimulării personalului din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor şi din unităţile subordonate acestuia, potrivit cărora aprobarea stimulentelor nominale se face la propunerea directorilor generali şi directorilor cu acordul secretarilor de stat coordonatori.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta A.N.A.F., invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii, în baza pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta arată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii prin respingerea excepţiilor lipsei procedurii administrative prealabile şi a prematurităţii acţiunii. Astfel, se susţine că adresele nr. 918062 din 20 martie 2006 şi nr. 756306 din 21 aprilie 2006 invocate de reclamant ca fiind plângeri prealabile, au un alt obiect decât acţiunea formulată în instanţă, prin acele adrese solicitându-se doar eliberarea unor adeverinţe privind veniturile realizate în anumite perioade. Totodată, au fost încălcate şi prevederile art. 31 alin. (2) din OG nr. 2/1996 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, care reglementează obligaţia formulării unei contestaţii în termen de 5 zile de la data comunicării actului de stabilire a drepturilor salariale sau a altor drepturi ale funcţionarului public.
În ceea ce priveşte fondul hotărârii atacate, recurenta arată că în mod greşit acţiunea reclamantului a fost admisă, deşi din probele administrate rezultă că petentul a beneficiat de stimulente în lunile respective, în raport de numărul de zile lucrate şi de celelalte criterii prevăzute de HG nr.154/1997 şi O.M.F.P. nr. 212/ 2004.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepţiile lipsei procedurii administrative prealabile şi prematurităţii acţiunii, Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii l-a constituit refuzul nejustificat al autorităţii administrative de rezolvare a cererii reclamantului-intimat privind acordarea stimulentelor cuvenite în perioada octombrie 2005-martie 2006, astfel că în mod corect instanţa de fond a calificat acţiunea ca fiind întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004, care nu prevede procedura prealabilă în cazul actului administrativ asimilat (refuzul de soluţionare a unei cereri), art. 12 din lege prevăzând doar condiţia înregistrării cererii la autoritatea administrativă.
Totodată, OG nr. 2/2006 nu îşi găseşte aplicabilitatea în speţă, astfel cum susţine recurenta, deoarece nu este vorba de contestarea unui act de stabilire a drepturilor salariale sau a altor drepturi ale funcţionarului public, ci de refuzul de rezolvare a unei cereri privitoare la un drept.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a stabilit în mod corect existenţa dreptului reclamantului-intimat de a primi stimulente în perioadele octombrie-decembrie 2005 şi ianuarie-februarie 2006, în conformitate cu propunerile făcute de şeful ierarhic al acestuia, P.I., iar autoritatea pârâtă nu a justificat refuzul acordării acestor stimulente în perioada menţionată, astfel că în baza HG nr. 154/1997 acţiunea a fost admisă, fiind îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de acest act normativ.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 2451 din 10 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 406/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 446/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
