ICCJ. Decizia nr. 4075/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4075/2009
Dosar nr. 8297/2/2008
Şedinţa publică din 6 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii I.G., C.M., ş.a. au solicitat obligarea pârâtei A.N.A.R.Z. Prof. Dr. G.K. C. la plata drepturilor băneşti reprezentând suplimentul postului, suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25 %, fiecare din salariul de bază, începând cu data de 1 ianuarie 2004 şi până la data pronunţării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data efectuării plăţii efective, pentru fiecare dintre reclamanţi în raport cu data angajării, şi contravaloarea tichetelor de masă, pentru o perioadă de 3 ani anteriori introducerii acţiunii, respectiv începând cu luna decembrie 2005 şi până la data pronunţării, calculate la valoarea din ziua acordării, conform perioadei de încadrare a fiecăruia dintre reclamanţi.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că aplicarea prevederilor din Legea nr. 188/1999, care reglementează suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, a fost abuziv suspendată prin OUG nr. 92/2004 şi OUG nr. 2/2006 şi mai mult, deşi potrivit dispoziţiilor art. XIII din Legea nr. 251/2006 aceste prevederi au reintrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2007, pârâta nu le-a acordat nici până în prezent drepturile prevăzute de acestea.
Referitor la pretenţiile privind contravaloarea tichetelor de masă, reclamanţii au invocat prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă susţinând că lipsa unei prevederi exprese în lege privind obligativitatea acordării acestora, nu înseamnă că reclamanţii nu au dreptul la astfel de tichete deoarece acordarea lor trebuie să ţină seama de caracterul şi natura lor, ca măsuri de protecţie a salariaţilor, pentru asigurarea securităţii muncii şi a unor condiţii optime la locul de muncă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 556 din 11 februarie 2009, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Cu privire la suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, instanţa a reţinut, în esenţă, faptul că soluţia se impune, întrucât deşi aceste drepturi au fost recunoscute de lege, totuşi nu au fost stabilite, prin vreun act normativ, cuantumul sau modalitatea de calcul a acestor drepturi, astfel încât nu există suficiente elemente pentru stabilirea lor.
Referitor la tichetele de masă, s-a reţinut că, din cuprinsul art. 1 din Legea nr. 142/1998, în acord şi cu interpretarea dată acestor dispoziţii prin Decizia nr. 14/2008 pronunţată în interesul legii de către Înalta Curte, rezultă că alocaţiile de hrană nu se acordă deloc funcţionarilor publici iar personalului contractual, acestea se acordă doar în măsura în care s-au prevăzut în buget astfel de sume şi dacă ele au fost negociate prin contractele colective de muncă. Prin urmare instanţa a reţinut că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la acordarea de tichete de masă, prin urmare nici la contravaloarea tichetelor de masă neacordate.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe reclamanţii, în termenul legal au declarat recurs, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii lor, astfel cum a fost formulată.
Recurenţii au susţinut că, în calitate de funcţionari publici, sunt îndreptăţiţi la acordarea suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în temeiul art. 31 din Legea nr. 188/1999 şi art. 37 din OG nr. 6/2007.
Că, deşi acordarea acestor drepturi a fost suspendată în perioada 2004 - 2006 prin mai multe acte normative, suspendarea nu poate echivala cu anularea drepturilor, astfel încât acestea trebuiau acordate retroactiv, în considerarea art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la C.A.D.O.L.F., art. 11, art. 20 din Constituţia României şi art. 38 şi art. 39 alin. (1) C. muncii.
Recurenţii au criticat invocarea de către prima instanţă a împrejurării că nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului şi suplimentului treptei de salarizare, arătând că aceste drepturi trebuie privit prin analogie cu celălalt spor prevăzut la art. 31 lit. b) din Legea nr. 188/1999, respectiv cel de vechime, care este de până la 25 %, potrivit dispoziţiilor art. 11 din OG nr. 6/2007 cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte contravaloarea tichetelor de masă, recurentele au menţionat că soluţia primei instanţe este greşită, întrucât acordarea acestor drepturi în funcţie de voinţa angajatorului constituie o restrângere a dreptului la protecţia socială a petenţilor, în raport cu alţi salariaţi din sectorul bugetar şi creează o situaţie discriminatorie între diferitele categorii de salariaţi.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurente, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
Astfel, potrivit art. 31 alin. (l) din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare (M. Of. nr. 365/29.05.2007), pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acelaşi articol prevede în alineatul 3 că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
Prin OG nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut, în art. 3, că gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
În raport cu aceste dispoziţii legale şi în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcţionarilor publici, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că nu există bază legală pentru cuantificarea şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcţionarilor publici este necesară, fie adoptarea unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie promovarea unei hotărâri de guvern date în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată.
În condiţiile în care nu este încă reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezenţa unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi băneşti ar însemna obligarea autorităţii ori a instituţiei publice angajatoare, în speţă, A.N.A.R.Z. Prof. Dr. G.K. C., la plata unor sume imposibil de calculat şi, în consecinţă, pronunţarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere din acţiune, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă; invocate de reclamanţi ca temei de drept al cererii formulate, prevăd faptul că salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, iar dispoziţiile alin. (2) din acelaşi articol, precizează că tichetele de masă se acordă în limita bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Este evident că dispoziţia legală invocată cuprinde limitări şi condiţii ce trebuie avute în vedere la stabilirea acestor drepturi.
Curtea Constituţională, în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, a reţinut, în considerentele deciziei nr. 297/2008, faptul că textul de lege instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi alocaţie individuală de hrană, acordată, în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligaţie legală a angajatorilor.
Înalta Curte urmează să respingă şi critica cu privire la existenţa unei discriminări, întrucât dispoziţiile C.A.D.O.L.F. referitoare la interzicerea discriminării, se referă la exercitarea unor drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie, astfel cum prevede chiar textul, nefiind vorba de situaţii de genul celei ce face obiectul acţiunii de fată.
Se constată nefondată şi critica relativă la încălcarea prevederilor din Constituţia României, întrucât, pe de o parte, acestea vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar, pe de altă parte, în ce priveşte art. 41 din Legea Fundamentală, acordarea tichetelor de masă nu constituie o măsură de protecţie socială în sensul celor prevăzute de această normă.
Este elocventă în acest sens, practica unitară a Curţii Constituţionale, dar şi a C.E.D.O. care au statuat faptul că principiul constituţional al egalităţii în drepturi se traduce prin reglementarea şi aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situaţii juridice similare.
Analizând textul de lege invocat de recurente, respectiv dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 142/1998, Înalta Curte constată că recurentele nu se încadrează în categoria persoanelor beneficiare ale acestor dispoziţii, întrucât se află în raporturi de serviciu cu angajatorul, iar dispoziţia normei se aplică numai celor care au contract de muncă, deci se află în raport de munca cu angajatorul.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că pârâtul a nu a restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale recurenţilor; prin dispoziţiile art. 1 din actul normativ arătat s-a instituit doar posibilitatea luării de către angajator, în anumite limite, a unor măsuri specifice.
Soluţia este în concordanţă cu jurisprudenţa unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precum şi cu soluţia pronunţată în materie de cătreSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, admiţând recursul în interesul legii, a statuat că dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 142/1998, se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza numai în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Pentru toate aceste motive, întrucât nu există motive de casare ori modificare a sentinţei atacate, Înalta Curte urmează să menţină hotărârea instanţei de fond şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a Ii-a C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.G., C.M., L.B.S.S., J.C.E., R.G., C.C.A., D.C., E.M., M.L., C.V., B.M.C., D.E.A., M.R., P.C., S.E., C.M., O.M., R.A., P.G., H.I., P.Şt., N.A.R., B.M., C.L., D.A., M.E., C.M., R.A., M.I., B.Şt., D.L.I., B.C.C., V.L.A., l.l., T.I., D.E., M.M., P.V., B.F.M., S.F.D., F.A., Ş.D.N., C.D.C., I.F., M.L., B.I., D.A., B.A., S.E.V., G.A., P.D., S.V., V.M., l.G., T.C., A.J., S.M., D.I. şi C.M. împotriva sentinţei civile nr. 556 din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4074/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4087/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
