ICCJ. Decizia nr. 4107/2009. Contencios. Sancţiune pentru neexecutare hotărâre. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4107/2009
Dosar nr. 3325/3/2007
Şedinţa publică din 7 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia Civilă nr. 926 din 6 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.M.A. împotriva Sentinţei Civile nr. 2713 din 25 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi P.M.B. şi P.G.M. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Sentinţa Civilă nr. 182/F/2002 a Tribunalului Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii B.N. si B.M., pârâta P.M.B. fiind obligată, în temeiul art. 9 din Legea nr. 29/1990, să comunice reclamanţilor regimul juridic al imobilului proprietatea autorului acestora, situat în Bucureşti, str. Lugoj, sentinţă rămasă irevocabilă.
A mai reţinut instanţa de recurs că ulterior, în vederea punerii în executare a sentinţei susmenţionate, prin sentinţa civila nr. 607/2004 a Tribunalului Bucureşti, sentinţă rămasă irevocabilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii B.M. şi B.N., pârâta P.M.B. fiind obligată la plata sumei de 1.000.000 de lei cu titlu de despăgubiri pentru fiecare lună de întârziere, de la data de 02 iunie 2003, până la comunicarea situaţiei juridice a imobilului. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor suma de 500.000 de lei cu titlu de despăgubiri, fiind respins pentru autoritate de lucru judecat capătul de cerere privind obligarea pârâtei P.M.B. la comunicarea regimului juridic al imobilului.
S-a constatat că deşi prin sentinţa pronunţată s-au acordat reclamanţilor despăgubiri ca daune compensatorii, reclamanţii nu au procedat nici un moment la executarea efectivă a acestor daune, astfel încât, deşi titlul executoriu este din 2002, efectul cominatoriu al daunelor nu s-a produs niciodată, iar aceasta din culpa exclusivă a reclamantului.
Totodată, instanţa de recurs a apreciat că formularea de acţiuni în instanţă, fără ca acestora să li se asigure vreodată finalitatea, prin recurgerea la executarea silită prin intermediul executorilor judecătoreşti, nu se subsumează fazei procesuale a executării silite.
În raport cu solicitarea recurentului privind aplicarea noii legi, respectiv a Legii nr. 554/2004, în ce priveşte sancţiunile pentru neexecutare, instanţa a reţinut că acesta nu a făcut dovada că ar fi pus în executare daunele acordate şi că efectul cominatoriu ar fi fost neîndestulător.
Cât priveşte cererea de majorare a daunelor acordate, instanţa de recurs a apreciat că, din perspectiva faptului generator de prejudiciu, respectiv necomunicarea regimului juridic al imobilului, majorarea valorii de piaţă a imobilului în speţă nu prezintă relevanţă.
Totodată, s-a apreciat corectă soluţia de respingere a capătului de cerere privind plata sumelor restante pe ultimii 3 ani, reţinându-se că reclamantul deţinea deja o hotărâre judecătorească, în vederea executării efective a acesteia trebuind ca acesta să se adreseze executorului judecătoresc.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs B.M.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivare, recurentul a susţinut, în esenţă, că a depus personal la registratura Curţii de Apel Bucureşti motivele de recurs în două exemplare, astfel încât şi-a îndeplinit toate obligaţiile, iar suspendarea judecării cauzei, fără o comunicare în acest sens, este netemeinică şi nelegală.
A mai precizat recurentul că îşi menţine şi completează toate cele trei solicitări deduse judecăţii, solicitări menţionate şi în cererea de recurs.
Recursul este inadmisibil.
În conformitate cu prevederile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile: hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, nerecurate; hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, nerecurate; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea nu s-a soluţionat fondul pricinii, precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Hotărârea atacată în prezenta cauză este o hotărâre pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în recurs, aşadar o hotărâre irevocabilă, în conformitate cu prevederile art. 377 alin. 2 pct. 4 C. proc. civ.
Din dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi act normativ, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare. Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. Or, recurentul B.M.A. a declarat un nou recurs împotriva unei decizii prin care un alt recurs promovat de acesta a fost respins ca nefondat, Decizia criticată, prin prisma textelor de lege menţionate, nefiind susceptibilă de reformare pe această cale.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.M.A. împotriva Deciziei Civile nr. 926 din 6 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4087/2009. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4108/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
