ICCJ. Decizia nr. 4117/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4117/2009
Dosar nr. 36180/3/2008
Şedinţa publică din 7 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa Civilă nr. 323 din 28 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta C.R.L. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti – C.C.C.L.R.A., acţiune având ca obiect repunerea în termen şi plângerea formulată împotriva deciziei emisă de pârâtă prin care a fost respinsă cererea reclamantei întemeiată pe prevederile OUG nr. 214/1999, ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Legea nr. 173/2006 privind modificarea şi completarea OUG nr. 214/1999, s-a instituit un nou termen pentru depunerea cererilor pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, respectiv un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen împlinit la data de 25 noiembrie 2006.
În atare condiţii, a apreciat judecătorul fondului, cererea reclamantei, din data de 1 august 2008, a fost formulată cu mult peste termenul prevăzut de lege, astfel încât soluţia pârâtei de respingere a cererii ca tardiv formulată apare ca fiind legală.
În ce priveşte solicitarea reclamantei de repunere în termen, prima instanţă a reţinut că termenul instituit de OUG nr. 214/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este un termen de decădere, respectiv este intervalul de timp în care titularul unui drept subiectiv este obligat, printr-o dispoziţie imperativă, să-şi exercite dreptul în speţă, sub sancţiunea stingerii acestuia.
Astfel, a apreciat judecătorul fondului, termenul de decădere nu este susceptibil, de regulă, de suspendare, de întrerupere sau de repunere în termen, fiind incompatibil cu toate aceste instituţii, situaţia de faţă neîncadrându-se nici în prevederile art. 103 C. proc. civ., text de lege ce vizează termenele procedurale în faţa instanţei de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.R., solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei atacate, susţinând că deşi prima instanţă a analizat cererea sa numai sub aspectul tardivităţii, a procedat la respingerea acesteia ca nefondată.
Recurenta a opinat că o atare soluţie o dezavantajează, întrucât cererea sa capătă autoritate de lucru judecat şi pe fond, astfel încât nu mai poate beneficia de o eventuală repunere în termen.
A mai precizat recurenta că nu a fost în măsură să beneficieze de termenul prevăzut de Legea nr. 173/2006 datorită evenimentelor nefericite pe care le-a traversat în acea perioadă.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Prin Decizia ce a format obiectul acţiunii introductive, pârâta a respins, ca tardiv formulată, cererea reclamantei privind recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
În soluţionarea acţiunii formulate de reclamantă împotriva deciziei emisă de pârâtă, prima instanţă a constatat că, într-adevăr, reclamanta a depus cererea pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă cu mult peste termenul prevăzut de lege, astfel încât soluţia de respingere a cererii reclamantei ca tardiv formulată este temeinică şi legală.
Recurenta critică soluţia primei instanţe în principal sub aspectul respingerii acţiunii sale ca nefondată, opinând că soluţia corectă ar fi fost în sensul respingerii pe aspectul tardivităţii.
O atare soluţie, precum cea susţinută de recurentă, este însă conformă numai în măsura în care însăşi acţiunea, cererea de chemare în judecată, este promovată pe rolul instanţei de judecată peste termenul imperativ prevăzut de lege în acest sens, caz în care, făcându-se aplicarea art. 103 C. proc. civ., acţiunea urmează a fi respinsă ca tardiv formulată.
În speţa dedusă judecăţii, constatând legalitatea deciziei atacate, judecătorul fondului a respins în mod corect acţiunea formulată ca nefondată.
Aspectele invocate de recurentă relative la dezavantajele soluţiei pronunţate nu pot fi primite, nefiind fundamentate juridic.
Înalta Curte apreciază temeinică şi soluţia primei instanţe asupra cererii de repunere în termen formulată de reclamantă, cerere ce, după cum în mod corect s-a reţinut, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 103 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a Il-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.R.L. împotriva Sentinţei Civile nr. 323 din 28 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4114/2009. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4118/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
