ICCJ. Decizia nr. 422/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 422/2009
Dosar nr. 453/42/2008
Şedinţa publică de la 28 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii
Reclamanta solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de 352.458.176 lei vechi (329.770,00 lei plus 22.688.176 lei indicele de inflaţie de la 1 decembrie 2005) în conformitate cu sentinţa civilă nr. 338 din 18 mai 2004.
2. Motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea
Se arată că prin sentinţa civilă nr. 338 in 18 mai 2004 pronunţată de tribunalul Dâmboviţa, irevocabilă prin Decizia nr. 10254/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au statuat despăgubiri în cuantum de 329.770,00 lei şi nu acţiunila Fondul Proprietatea, însă se refuză plata.
3. Apărările părţilo.
Pârâta D.G.F.P. Dâmboviţa susţine lipsa calităţii sale procesuale pasive, iar pârâta A.N.R.P. susţine excepţia prematurităţii cererii, deoarece până în prezent nu a fost finalizată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005.
Se invocă şi excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dâmboviţa, excepţie admisă prin sentinţa civilă nr. 668 din 21 aprilie 2008 a Tribunalului Dâmboviţa.
Curtea de Apel Ploieşti este investită cu soluţionarea cauzei, şi se pronunţă prin sentinţa nr. 169 din 21 august 2008.
4. Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de fond respinge excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâta A.N.R.P. ca rămasă fără obiect şi respinge ca neîntemeiată acţiunea.
5. Motivele de fapt şi de drept ce au stat la baza sentinţei instanţei de fond.
Curtea de Apel Ploieşti respinge excepţia prematurităţii acţiunii ca rămasă fără obiect urmare a emiterii Deciziei nr. 2113 din 27 martie 2008.
Pe fondul cauzei, se apreciază că reclamanta nu a fost vătămată în nici un drept al său, procedura punerii în executare a titlului de despăgubire se află în curs de derulare, aceasta este o procedură administrativă specială şi obligatorie, iar plata în numerar a despăgubirilor se efectuează la data stabilită de art. 182 lit. a) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
6. Recurs declarat de reclamant
← ICCJ. Decizia nr. 397/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 437/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
---|