ICCJ. Decizia nr. 4237/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4237/2009
Dosar nr. 4260/2/200.
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ sub nr. 4269/2/2008, reclamantul C.Z. a chemat în judecată Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi obligat să recunoască dreptul la actualizarea corectă a pensiei de serviciu în baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în sensul de a fi introdus în calcul şi sporul de vechime în muncă, în cuantum prevăzut de lege, cu începere de la 1 noiembrie 2000 la zi şi obligarea Ministerului Public să comunice la C.N.P.A.S., cuantumul corect al pensiei de serviciu.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că este magistrat pensionar, iar sporul respectiv a fost recunoscut legislativ prin dispoziţiile legale menţionate până la emiterea OG nr. 83/2000.
Or, normele de tehnică legislativă a arătat reclamantul, cuprinse în Legea nr. 24/2000 interzic această abrogare, printr-un act normativ inferior.
De altfel, prin Decizia nr. 36/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii s-a recunoscut pentru magistraţi dreptul la sporul de vechime prevăzut de Legea nr. 50/1996.
Ministerul Public a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 01 ianuarie 2000 – 15 iulie 2005.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3565 din 17 decembrie 2008 a admis în parte excepţia prescripţiei în ceea ce priveşte obligarea pârâtului la actualizarea pensiei de serviciu, în sensul de a se include în calcul şi sporul de vechime în muncă pentru perioada 1 noiembrie 2000 – 14 iulie 2005, precum şi la comunicarea către C.N.P.A.S. a cuantumului pensiei de serviciu pentru această perioadă şi a respins în consecinţă aceste capete de cerere.
A admis în parte, acţiunea formulată de C.Z., recunoscând dreptul reclamantului, ca în calculul pensiei de serviciu să fie inclus şi sporul de vechime, cu începere de la 15 iulie 2005 la zi şi a obligat pârâtul să procedeze la actualizarea în consecinţă a pensiei de serviciu şi să comunice către C.N.P.A.S. cuantumul corect al pensiei de serviciu pentru perioada indicată în vederea plăţii diferenţelor cuvenite.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune, acţiunea promovată de reclamant vizând realizarea drepturilor sale patrimoniale pentru perioada 1 noiembrie 2000 – 14 iulie 2005 este prescrisă în raport cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) cu referire la art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Cu privire la recunoaşterea dreptului reclamantului ca în calculul pensiei de serviciu să fie inclus şi sporul de vechime cu începere de la 15 iulie 2005 la zi şi la actualizarea pensiei de serviciu prima instanţă a apreciat că dispoziţiile prevăzute de art. 85 din Legea nr. 303/2004 atât în forma iniţială cât şi în forma modificată prevăd actualizarea pensiilor de serviciu şi prin includerea în baza de calcul a sporurilor inclusiv a sporului de vechime.
Astfel, la data pensionării reclamantului, pensiile magistraţilor se actualizau în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 în raport de nivelul salariilor de bază ale magistraţilor în activitate.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004 actualizarea pensiilor de serviciu se face potrivit dispoziţiilor art. 85 din acest act normativ, anual, în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni, ceea ce înseamnă că pensia de serviciu a magistraţilor se actualizează în funcţie de sporurile de care beneficiază magistraţii în activitate, inclusiv sporul de vechime la care aceştia aveau dreptul în baza prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 coroborate cu dispoziţiile art. 1 pct. 32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 şi art. 5 alin. (1) din OUG nr. 160/2000.
În acest sens s-a pronunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Secţii Unite prin Decizia nr. XXVI din 7 mai 2007.
ulterior prin Legea nr.45/2007 de aprobare a OUG nr. 27/2006 s-a prevăzut acordarea sporului de vechime pentru judecătorii şi procurorii în activitate, astfel că actualizarea pensiei de serviciu trebuie efectuată şi prin includerea sporului de vechime prevăzut de acest act normativ.
Împotriva acestei hotărâri pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul-pârât susţine că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii întrucât instanţa de fond a reţinut în mod greşit incidenţa dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., deoarece Recursul în interesul legii, produce efecte juridice de la publicarea sa în Monitorul Oficial şi nu de cea pronunţare.
Apreciază recurentul că în mod greşit a fost recunoscut dreptul reclamantului ca în calculul pensie de serviciu să fie inclus şi sporul de vechime cu începere de la 15 iulie 2005, prin actualizarea pensiei de serviciu şi a fost obligat să comunice către C.N.P.A.S. cuantumul acesteia.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 304, art. 3041 C. proc. civ. şi de motivul de recurs invocat din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile şi va casa hotărârea atacată, pentru următoarele considerente.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.Z., procuror pensionar, are ca obiect obligarea Ministrului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la actualizarea şi acordarea pensiei de serviciu de magistrat pentru perioada în care a îndeplinit funcţia, actualizată în baza art. 33 din Legea nr. 50/1996 prin includerea sporului de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Faţă de obiectul acţiunii, se constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 19/2000, care prevăd că tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind modul de stabilire şi de plată a pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale.
Pentru prezentul litigiu nu sunt prevăzute norme de competenţă materială derogatorii de la dreptul comun pentru jurisdicţia asigurărilor sociale, reglementat prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
De altfel şi Legea nr. 303/2004 privind Statul magistraţilor face trimitere la pensionarea magistraţilor în condiţiile Legii nr. 19/2000.
În consecinţă, hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe şi din acest motiv, urmează să fie casată în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi drepturi de asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 3565 din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauzala Tribunalul Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi drepturi de asigurări sociale spre competentă soluţionare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4236/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4242/2009. Contencios → |
|---|
