ICCJ. Decizia nr. 4283/2009. Contencios. Anulare proces verbal de contravenţie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4283/2009
Dosar nr. 3200/245/2007
Şedinţa publică din 14 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin Decizia nr. 12 din 9 ianuarie 2008, a respins recursul declarat de petentul A.V. împotriva sentinţei civile nr. 5998 din 24 mai 2007, pronunţată de Judecătoria Iaşi.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că, prin procesul - verbal de contravenţie contestat, petentul a fost sancţionat pentru fapta prevăzută de art. 52 lit. b), s) din Legea nr. 28/2003, constând în aceea că, în data de 27 ianuarie 2006, a desfăşurat activitate de transport în regim taxi, fără a prezenta la control autorizaţia taxi valabilă pentru trimestrul I, eliberată de Primăria Municipiului Iaşi.
S-a reţinut, sub aspectul legalităţii, că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 15 - art. 19 din OG nr. 2/2001.
În ce priveşte temeinicia actului sancţionator, s-a constatat că situaţia de fapt reţinută de agentul constatator este reală, din autorizaţia aflată la dosar fond rezultând împrejurarea că viza pentru anul 2006 trimestrul I a fost obţinută la data de 28 iunie 2006, ulterior întocmiri procesului - verbal de contravenţie, când a făcut demersurile necesare intrării în legalitate.
Tribunalul a mai reţinut că petentului nu i s-a încălcat dreptul la apărare în cursul judecăţii în primă instanţă, deoarece s-a administrat proba cu înscrisuri şi s-a trecut la soluţionarea cauzei după ce acesta a precizat că nu mai are alte cereri de formulat.
În ce priveşte cererea de suspendare, s-a constatat că aceasta a fost în mod corect respinsă de instanţa de fond şi nu se impune a fi admisă nici de instanţa de recurs deoarece nu s-a făcut dovada începerii urmăririi penale împotriva agentului constatator care a întocmit procesul - verbal, în condiţiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ., pentru o infracţiune care să aibă legătură cu prezenta cauză.
Împotriva deciziei indicate mai sus a formulat recurs A.V.
În motivarea recursului s-a arătat că obiectul recursului îl constituie respingerea excepţiilor de nelegalitate ale prevederilor Hotărârii Consiliului Local Iaşi nr. 588/2003 şi nr. 129/2004, excepţii pe care le-a invocat prin înscrisurile aflate la dosar.
A susţinut recurentul că instanţa de recurs trebuia să trimită cauza la un complet legal constituit, format dintr-un judecător, în vederea soluţionării excepţiilor.
S-a mai invocat şi faptul că Decizia atacată nu i-a fost comunicată, conform prevederilor art. 261 alin. (3) şi art. 266 alin. (3) C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2009, SC V. SRL a formulat cerere de intervenţie în proces, arătând că la data la care s-a încheiat procesul - verbal contestat, recurentul A.V. avea calitatea de angajat al societăţii.
La acelaşi termen de judecată, instanţa a pus în discuţia părţilor împrejurarea dacă o decizie pronunţată de Tribunalul Iaşi ca instanţă de recurs poate fi cercetată de Curtea de Apel Iaşi.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 163/CA din 30 martie 2009, a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de SC V. SRL a respins recursul şi cererea de intervenţie.
Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs reclamantul A.V., în nume propriu şi ca administrator al SC V. SRL.
Recursul este, însă, inadmisibil.
În conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
În speţă, Decizia atacată nu se încadrează în categoria hotărârilor prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile legale sus menţionate.
Având în vedere că, în cauză, este vorba despre o hotărâre pronunţată în recurs, deci despre o hotărâre irevocabilă, recursul este inadmisibil, neputându-se declara recurs la recurs, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul A.V. în nume propriu şi ca administrator al SC V. SRL Iaşi împotriva deciziei civile nr. 163/CA din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 4223/2009. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 4285/2009. Contencios. Anulare act... → |
---|