ICCJ. Decizia nr. 4345/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4345/2009
Dosar nr. 1029/2/2009
Şedinţa publică din 15 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 24 octombrie 2007 reclamanta SC Q.A.B. SRL în contradictoriu cu pârâţii A.P.I.A. şi M.A.D.R., anularea Deciziilor A.P.I.A. nr. 6 din 19 septembrie 2007 şi nr. 1 din 31 iulie 2007, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 24 ianuarie 2008, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinelor nr. 333 din 17 aprilie 2007 şi nr. 140 din 27 februarie 2007, emise de M.A.D.R. cu motivarea că acestea reprezintă acte administrative normative şi conform Legii nr. 24/2000, publicarea lor în M. Of. este obligatorie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1652 din 29 mai 2008, a respins acţiunea reclamantei, precum şi excepţia de nelegalitate invocată în cauză, ca neîntemeiate.
Prin Decizia nr. 3792 din 30 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul reclamantei şi a casat sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, trimiţând cauza spre rejudecare instanţei de fond, reţinând că, prin considerarea Ordinului nr. 333 din 17 aprilie 2007 ca act administrativ individual, aceasta a pronunţat o hotărâre nelegală, dată cu interpretarea greşită a Legii nr. 24/2000.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate Ordinului nr. 333/2007 şi ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 140/2007, emise de M.A.P.D.R., iar pe fond, a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin Ordinul nr. 333/2007 a fost aprobat Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a comisiilor pentru stocuri constituite la nivelul sucursalelor A.P.I.A. şi regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei centrale pentru stocuri, constituită la nivelul aceleiaşi instituţii.
S-a mai reţinut că, din Decizia nr. 1 din 31 iulie 2007 a A.P.I.A., reiese că aceasta nu a avut la bază ordinul mai sus menţionat, iar în Decizia nr. 6 din 19 septembrie 2007 nu s-a făcut referire la acest ordin decât în măsura în care el a fost invocat de reclamantă ca temei al contestaţiei sale.
Un alt argument invocat de instanţa de fond a fost acela că actul administrativ a cărui anulare se solicită este în fapt Decizia nr. 1/2007, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia eliminării de pe piaţă a stocului excedentar de zahăr, în timp ce Decizia nr. 6/2007 are, potrivit Legii nr. 554/2004 caracterul unui răspuns la plângerea prealabilă şi nu este emisă de o autoritate administrativ jurisdicţională.
Cu privire la excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 140/2007, s-a reţinut că acesta are caracterul unui act administrativ individual colectiv, astfel cum s-a stabilit, irevocabil, prin Decizia de casare şi întrucât singurul motiv de nelegalitate invocat a fost nepublicarea lui în M. Of., în condiţiile în care ordinul a fost emis în baza OUG 124/2004, instanţa de fond a considerat că excepţia de nelegalitate este neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat atât contestaţia împotriva Deciziei nr. 1/2007 cât şi acţiunea, numai pe considerentul că acesta este lovit de nulitate, ca urmare a nulităţii Ordinelor nr. 333/2007 şi nr. 140/2007 al M.A.D.R. şi s-a apreciat că în condiţiile în care primul ordin nu a stat la baza deciziei iar al doilea nu este nelegal, nici Decizia contestată nu este lovită de nulitate.
Instanţa a considerat de asemenea că, în speţă, nu se poate vorbi de o interpretare eronată a legii, deoarece relevantă din punctul de vedere al OUG nr. 124/2006, este cantitatea de zahăr deţinută la data de 01 ianuarie 2007 şi nu dacă această cantitate mai exista sau nu la data controlului sau a emiterii deciziei, întrucât scopul reglementării este eliminarea de pe piaţă a stocului respectiv, iar în caz contrar, trecerea contravalorii lui ca venit la bugetul de stat.
S-a mai reţinut în acest sens că, de altfel Decizia contestată a fost emisă în baza declaraţiei depuse de reclamantă la data de 15 martie 2007, iar reclamanta nici nu a susţinut şi nici nu a dovedit existenţa unei alte situaţii de fapt.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs societatea comercială reclamantă, care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 333/2007, a susţinut că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., prin aceea că nu s-a conformat dispoziţiilor date de instanţa de recurs;
- referitor la aceeaşi problemă, recurenta a susţinut că instanţa de fond a ignorat existenţa legăturilor dintre Ordinul nr. 333/2007 şi Deciziile nr. 1/2007 şi nr. 6/2007, structurile care au emis aceste decizii, funcţionând în temeiul şi în conformitate cu dispoziţiile ordinului respectiv;
- referitor la soluţia dată fondului cauzei, recurenta a susţinut că instanţa de fond a dat o soluţie nelegală, Deciziile nr. 1/2007 şi nr. 6/2007 fiind lovite de nulitate ca urmare a nelegalităţii Ordinului nr. 333/2007 care, ca act administrativ cu caracter normativ, este lovit de sancţiunea inexistenţei, ca urmare a faptului că nu a fost publicat.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, prin Decizia nr. 3792/2008, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de aceeaşi recurentă împotriva sentinţei civile nr. 1651/2008 a secţiei contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost respinsă excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 333/2007, cât şi acţiunea vizând anularea Deciziilor nr. 1/2007 şi nr. 6/2007.
În considerentele deciziei pronunţate, instanţa de recurs a reţinut, referitor la soluţia dată excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 333/2007, că acest ordin nu are caracter individual, ci este un act administrativ cu caracter normativ, cu toate consecinţele prevăzute la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată.
Soluţia dată de instanţa de fond cu privire la excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 333/2007, pe care a respins-o ca inadmisibilă, nu contrazice dezlegarea dată de instanţa de recurs naturii juridice a acestui act administrativ, astfel că nu se constată o încălcare a prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, instanţa de fond, reţinând că soluţionarea cauzei, care are ca obiect anularea Deciziilor nr. 1/2007 şi nr. 6/2007, nu depinde de legalitatea sau nelegalitatea Ordinului nr. 333/2007, a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă în raport cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Or, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată pe calea excepţiei de nelegalitate, cu condiţia ca instanţa să constate că de actul administrativ vizat de excepţie depinde soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
Astfel fiind, şi cea de-a doua critică a societăţii comerciale recurente, potrivit căreia instanţa de fond a ignorat legăturile dintre Ordinul nr. 333/2007 şi deciziile atacate, este lipsită de temei.
În primul rând, aşa cum s-a arătat mai sus, nu este suficient ca între actul administrativ vizat de excepţia de nelegalitate şi soluţionarea cauzei să existe orice legătură, precum în cazul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Deci, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este necesar ca instanţa să constate că de actul administrativ vizat de excepţia de nelegalitate depinde însăşi soluţionarea litigiului pe fond.
Or, prin Ordinul nr. 333/2007, emis în baza art. 11 şi art. 12 alin. (5) din OUG nr. 124/2006 de M.A.D.R., a fost aprobat Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a comisiilor de stocuri constituite la nivelul sucursalelor A.P.I.A. şi a Comisiei centrale pentru stocuri constituită la nivelul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, în timp ce obiectul cauzei deduse judecăţii îl formează cererea de anulare a Deciziilor nr. 1/2007 şi nr. 6/2007.
Astfel, prin Decizia nr. 1/2007 emisă de directorul Sucursalei Municipiului Bucureşti a A.P.I.A., a fost aprobată Hotărârea din 31 iulie 2007 emisă de Comisia de stocuri constituită la nivelul acestei sucursale, iar prin Decizia nr. 6/2007 emisă de directorul general al A.P.I.A., a fost respinsă contestaţia formulată de societatea comercială împotriva primei decizii.
Esenţa argumentaţiei recurentei constă în susţinerea că, din moment ce Comisia de stocuri de la nivelul Sucursalei Bucureşti şi Comisia centrală de la nivelul A.P.I.A. există şi funcţionează pe baza Ordinului nr. 333/2007, iar acest ordin, care are caracter normativ, este inexistent din cauza nepublicării lui, rezultă că şi Deciziile nr. 1/2007 şi nr. 6/2007 sunt lovite de nulitate, existând astfel o strânsă legătură între aceste acte administrative.
Or, din conţinutul art. 7 şi urm. şi art. 12 din OUG nr. 124/2006 privind stocurile excedentare de zahăr, produse zaharoase şi alte produse alimentare, rezultă că respectivele comisii au fost înfiinţate şi există în baza prevederilor legale ale acestei ordonanţe de urgenţă, astfel că, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a reţinut că soluţionarea cauzei nu depinde de legalitatea sau nelegalitatea Ordinului nr. 333/2007, situaţie în care a respins excepţia ca inadmisibilă.
În ceea ce priveşte soluţia dată fondului cauzei, aceasta este legală şi temeinică, instanţa de fond reţinând în mod corect că toate constatările Comisiei de stocuri de la nivelul Sucursalei Bucureşti – A.P.I.A. s-au bazat pe înregistrările şi comunicările societăţii comerciale reclamante făcute potrivit art. 11 alin. (3) din OUG nr. 124/2006, iar scopul constituirii garanţiei prevăzute la art. 8 şi art. 10 din OUG nr. 124/2006 a fost acela de a asigura eliminarea de pe piaţă a stocului respectiv.
În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul va fi respins, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC Q.A.B. SRL împotriva sentinţei civile nr. 2239 din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4344/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4347/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
