ICCJ. Decizia nr. 4418/2009. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4418/2009
Dosar nr. 6349/2/200.
Şedinţa publică din 20 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii P.C., B.N., M.D., ş.a., au chemat în judecată pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu acesta să dispună obligarea lui la plata sumelor de bani reprezentând: 1) suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, calculate şi plătite începând cu data pronunţării hotărârii şi în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu; 2) suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, retroactiv, începând cu data de 1 ianuarie 2004 până la data pronunţării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, până la data efectuării plăţii efective, pentru fiecare din persoanele nominalizate, în funcţie de data angajării.
La termenul de judecată din 10 decembrie 2008, reclamanţii P.C., B.N., ş.a., şi-au precizat acţiunea, în sensul că solicită obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la plata suplimentului de post şi suplimentului de treaptă de salarizare pentru fiecare reclamant în parte printr-un act administrativ în care să se menţioneze, urmare unei negocieri, procentul suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare, dar care să nu fie mai mic decât cel stabilit de instanţele judecătoreşti prin hotărâri definitive şi irevocabile pentru funcţionarii publici din unităţile subordonate pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, retroactiv, începând cu data de 1 ianuarie 2004, până la data pronunţării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, până la data efectuării plăţii efective, în funcţie de data angajării.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, respectiv art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3597 din 22 decembrie 2008 a respins acţiunea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că deoarece textele de lege indicate de reclamanţi reglementează doar o vocaţie în privinţa obţinerii suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare, iar nu drepturi care să poată fi exercitate efectiv şi nu prevăd posibilitatea negocierii lor, nici stabilirii lor doar printr-un act administrativ, fără să existe dispoziţie în legea specială privind acordarea lor într-un anumit cuantum, acţiunea este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs reclamanţii, susţinând în esenţă următoarele critici:
Instanţa de fond nu a analizat cu atenţie cererea reclamanţilor care avea ca temei legal dispoziţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 188/1999 republicată, prevederi care au fost doar suspendate prin acte normative succesive şi nu abrogate.
Recurenţii au mai susţinut şi faptul că nici un act normativ invocat de instanţă la respingerea acţiunii nu conţine vreo referire la eventualitatea desfiinţării acestor drepturi şi că dreptul lor este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Într-adevăr, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma iniţială a legii), republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acelaşi articol prevede, la alin. (3), că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
Prin art. 3 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii".
Or, în raport cu aceste din urmă dispoziţii legale şi în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcţionarilor publici, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu există bază legală pentru cuantificarea şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Într-adevăr, pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcţionarilor publici, este necesară, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, fie adoptarea unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei hotărâri emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999.
Procedându-se astfel, s-ar nesocoti Decizia Curţii Constituţionale nr. 820/2008, potrivit căreia instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a se substitui legiuitorului în privinţa acordării efective a unui drept eventual prevăzut de lege, dar care, evident, în prezent nu este posibil de exercitare efectivă.
Aşadar, în condiţiile în care nu este, încă, reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezenţa unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi băneşti ar însemna obligarea autorităţii ori a instituţiei publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat şi, în consecinţă, pronunţarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.C., B.N., ş.a., împotriva sentinţei civile nr. 3597 din 22 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 4414/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4420/2009. Contencios → |
---|