ICCJ. Decizia nr. 4430/2009. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4430/2009
Dosar nr. 503/1/2009
Şedinţa publică din 20 octombrie 200.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei . Soluţia primei instanţe
Reclamantul M.G.I. a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, solicitând instanţei să anuleze Dispoziţia nr. 1548 din 14 iunie 2007 a Inspectoratului General al Poliţiei Române prin care i s-a aplicat sancţiunea disciplinară „mustrare scrisă" şi Ordinul nr. 159385 din 5 iulie 2007 al Ministerul Internelor şi Reformei Administrative prin care a fost respinsă contestaţia împotriva dispoziţiei de sancţionare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este comisar de poliţie având şi statut de funcţionar public, că îndeplineşte funcţia publică de ofiţer specialist I la Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi că dispoziţia de sancţionare şi ordinul atacat sunt nule, invocând în acest sens excepţia prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 287 din 29 octombrie 2008, pronunţată după casarea cu trimitere spre rejudecare, potrivit Deciziei nr. 1322 din 27 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi a admis acţiunea reclamantului M.G., dispunând anularea dispoziţiei Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. 1548 din 14 iunie 2007, precum şi a Ordinului Ministrului Internelor şi Reformei Administrative, nr. 159385 din 5 iulie 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în vederea intrării în vigoare a Ordinelor Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005 şi 750/2005 ce au stat la baza emiterii actelor administrative contestate se impunea publicarea acestora în Monitorul Oficial, Partea I.
Absenţa publicării acestor ordine conduce la consecinţa lipsirii lor de efecte juridice astfel că este nelegală procedura de sancţionare a reclamantului, întemeiată pe un act normativ care nu putea produce efecte juridice.
A mai reţinut prima instanţă şi că potrivit dispoziţiilor art. 15 din Constituţia României conform cărora „legea dispune numai pentru viitor", nu se poate reţine că Ordinele menţionate sunt aplicabile unor situaţii născute anterior intrării lor în vigoare, astfel că întreaga procedură de sancţionare a reclamantului este nelegală, nelegalitate care nu poate fi acoperită de constatarea că sancţionarea s-a dispus în baza Legii nr. 360/2002, privind statutul poliţistului.
Stabilind aşadar că întreaga procedură de sancţionare a fost viciată, dată fiind temeinicia acestui motiv de nulitate a actelor administrative atacate, instanţa de fond a apreciat că este inutilă analizarea celorlalte motive de nulitate invocate de reclamant în acţiune, mai cu seamă că şi eventuala temeinicie a acestora ar conduce tot la desfiinţarea actelor atacate.
2. Motivele de recurs ale recurenţilor pârâţi.
Împotriva acestei sentinţe considerată netemeinică şi nelegală, în termen legal, au declarat recurs atât Inspectoratul General al Poliţiei Române cât şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
2.1. Recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R), prin recursul formulat a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulate.
În esenţă, prin criticile formulate recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a susţinut următoarele:
- sentinţa a fost dată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii, întrucât nu se putea reţine nulitatea procedurii de sancţionare pentru unicul considerent avut în vedere, respectiv cel al nepublicării Ordinelor Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005 şi nr. 750/2005, în condiţiile în care la data emiterii acestora nu era în vigoare dispoziţia invocată din Legea nr. 24/2000, intrată în vigoare la data de 7 iulie 2007 (Legea nr. 194/2007) astfel că nu erau supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
- în acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 3626 din 28 septembrie 2007) prin care a fost soluţionată excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 35 alin. (3) din HG nr. 50/2005, ale Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 şi Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 600/2004, apreciindu-se că nu se poate concluziona că de la obligativitatea publicării actelor normative nu pot fi excepţii, care sunt de altfel consacrate şi în Constituţie;
- cu privire la fondul cauzei susţinerile reclamantului privind lipsa datei certe nu sunt temeinice întrucât aspectele reţinute în sarcina acestuia au vizat activitatea sa de management într-o perioadă de referinţă, fiind constatate o serie de deficienţe ce au fost expres arătate, activitatea de cercetare prealabilă fiind temeinic realizată în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, chiar poliţistul cercetat declarând că nu are obiecţii de formulat referitoare la materialul ori rezultatul cercetării prealabile.
2.2. Recurentul pârât Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, la rândul său a criticat hotărârea primei instanţe, apreciată a fi vădit netemeinică şi nelegală. În esenţă, în acest sens, următoarele aspecte au fost învederate:
- principalul motiv pentru care instanţa de fond nu a ţinut seama de actele administrative cu caracter normativ l-a constituit faptul că nu a fost îndeplinită formalitatea publicării acestora în Monitorul Oficial, deşi la momentul emiterii lor exista o prevedere explicită în sensul scutirii de la această obligaţie, fiind în acest sens, evocate actele normative relevante;
- întrucât în mod eronat prima instanţă a soluţionat cauza, fără a mai cerceta fondul, se impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimatul M.G. Ion a formulat întâmpinare faţă de motivele de recurs ale celor două recurenţi solicitând înlăturarea criticilor prezentate şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de prima instanţă, care corect a statuat cu privire la obligaţia de publicare a Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 şi asupra excepţiei de inexistenţă juridică a acestui ordin.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de control judiciar.
Recursul este fondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată raportat la criticile formulate de cei doi recurenţi, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi faţă de apărările intimatului-reclamant dar şi de prevederile legale incidente apreciază că în temeiul art. 312 C. proc. civ., cu referire la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată se impune admiterea recursului, casarea hotărârii şi rejudecarea litigiului de către instanţa de control judiciar, în considerarea celor în continuare arătate.
Înalta Curte arată, prealabil examinării motivelor de recurs, că este pe deplin incidentă în cauza de faţă prevederea cuprinsă în art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 potrivit cu care, în situaţia în care hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul, cauza se va trimite o singură dată, la această instanţă. Aceasta semnifică că în situaţia în care prima instanţă, a soluţionat cauza, de mai multe ori, numai pe excepţie, fără a se pronunţa şi asupra fondului cererii cu care a fost învestită, în materia contenciosului administrativ, prin derogare de la regula de drept comun, pentru raţiunile de celeritate enunţate în chiar cuprinsul Legii nr. 554/2004, republicată, în urma soluţionării recursului se poate dispune casarea cu trimitere spre rejudecare o singură dată.
Curtea de Apel Timişoara, printr-o primă soluţie pronunţată în cauză, respectiv prin sentinţa civilă nr. 231 din 2 octombrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamantul M.G. şi a anulat actele administrative contestate, respectiv dispoziţia nr. 1548 din 14 iunie 2007 şi Ordinul nr. 159385 din 15 iulie 2007, emise de pârâţi, reţinând excepţia prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea disciplinară.
Această hotărâre a fost casată şi cauza a fost trimisă spre rejudecare, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1322 din 27 martie 2008, din considerentele deciziei rezultând că excepţia de prescripţie invocată nu poate fi reţinută, impunându-se totodată rejudecarea întrucât prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului.
În fond după casare, aceeaşi instanţă de fond, pronunţând sentinţa ce formează obiectul prezentului recurs, a reţinut, cum de altfel s-a învederat, nulitatea actelor administrative pe unicul considerent al nepublicării actelor normative ce au stat la baza emiterii actelor contestate, ceea ce desigur semnifică tot o soluţionare pe excepţie, fără cercetarea aspectelor de fond.
Apreciind temeinicia motivelor de recurs invocate, în considerarea celor în continuare arătate, Înalta Curte va casa aşadar şi cea de-a doua hotărâre pronunţată urmând însă a cerceta fondul cauzei, astfel cum o impun prevederile legale sus arătate, din Legea nr. 554/2004, republicată.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine cu prioritate că este întemeiat motivul comun de recurs al celor doi recurenţi vizând greşita apreciere a primei instanţe în sensul că întreaga procedură de sancţionare a reclamantului-intimat este nulă, pentru unicul considerent mai sus arătat.
Sunt eronate aprecierile primei instanţe ce au constituit argumente în soluţionarea acţiunii în modalitatea arătată, în principal dată fiind jurisprudenţa anterioară în materie, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care această problemă, a efectelor juridice pe care puteau sau nu să o producă, ordinele în discuţie, respectiv Ordinul nr. 400/2004, nr. 600/2005 şi nr. 750/2005, a fost irevocabil tranşată.
Prin Decizia nr. 3626 din 28 septembrie 2007 ca şi printr-o decizie anterioară, nr. 947 din 15 februarie 2005, în esenţă, astfel după cum au indicat şi recurenţii, s-a arătat că nu poate fi reţinut caracterul nelegal al Ordinelor Ministerului Administraţiei şi Internelor în discuţie pentru simplul motiv al nepublicării lor, câtă vreme, din analiza comparativă a conţinutului textului art. 35 alin. (3) din regulamentul în discuţie, cu prevederile art. 10 din Legea nr. 24/2000 nu se poate concluziona că de la obligativitatea publicării actelor normative nu pot fi excepţii, care sunt consacrate şi în Constituţie.
În plus, este de notat pe acest aspect că Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/200,4 prin care se stabileşte în amănunt procedura cercetării prealabile a personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor precum şi conţinutul actului sancţionator a fost emis anterior adoptării prevederii noi, introdusă în Legea nr. 194/2007, la care a făcut referire prima instanţă. Aceeaşi este şi situaţia Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 600/2005.
Se impune aşadar constatarea că procedura de cercetare şi sancţionare a reclamantului nu poate fi apreciată ca fiind nulă, câtă vreme s-a desfăşurat în temeiul unor acte normative existente, emise în raport de dispoziţiile art. 35 alin. (3) din HG nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, în cuprinsul căruia se specifică că nu sunt supuse regimului de publicare, dacă nu se dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Cu referire la fondul cauzei a cărui examinare se impune a fi realizată de instanţa de control judiciar, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine din ansamblul actelor şi probelor existente la dosar că reclamantului intimat i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară „mustrare scrisă", prin Dispoziţia nr. 1548 din 14 iunie 2007 a Inspectoratului General al Poliţiei Române, menţinută prin Ordinul nr. 159.385 din 5 iulie 2007 al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (filele 23 – 34 dosar fond nr. 1309/59/2007).
Abaterea disciplinară reţinută în sarcina reclamantului-intimat în calitate de comisar şef poliţie – ofiţer specialist I la Serviciul Poliţiei Rutiere din I.P.J. Timiş a fost cea prevăzută de art. 12 (1) lit. b) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, respectiv „neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu", constând în aceea că activitatea managerială desfăşurată în calitate de adjunct al şefului inspectoratului nu s-a încadrat în parametrii optimi, reţinându-se o implicare formală în monitorizarea, organizarea, controlul şi coordonarea activităţilor Serviciului Poliţiei Rutiere.
Din cuprinsul actelor contestate ca şi al tuturor înscrisurilor depuse rezultă, după cum au susţinut şi recurenţii, de altfel, că atât cercetarea prealabilă cât şi emiterea ordinelor de sancţionare au fost realizate cu respectarea şi în temeiul textelor de lege indicate în chiar cuprinsul lor, faptele şi consecinţele acestora fiind cuprinzător motivate.
Astfel, la şedinţa Consiliului Superior de Disciplină din data de 12 iunie 2007 (filele 30-31) reclamantul a participat personal şi asistat, a confirmat că a luat la cunoştinţă de rezultatul cercetării şi nu a indicat că are de solicitat noi probe faţă de cele prezentate.
Actele dosarului atestă că deficienţele constatate în activitatea managerială desfăşurată de reclamantul-intimat şi care nu au fost probator înlăturate, constau în esenţă în următoarele:
- reclamantul nu a urmărit modul de implementare a măsurilor de organizare şi coordonare a activităţii serviciului Poliţiei Rutiere;
- nu a solicitat fostului şef de serviciu analiza sarcinilor planificate, ceea ce a avut impact asupra realizării obiectivelor generale în strategia de modernizare;
- a adoptat o atitudine pasivă în cazuri concrete de insubordonare şi nu a impus un climat de ordine şi disciplină;
- nu a efectuat controale de fond şi nu a prezentat materiale care să confirme implicarea sa în această direcţie.
Cu privire la obiecţiunile exprimate de reclamant vizând lipsa datei certe în neanalizarea activităţii sale manageriale, Înalta Curte reţine că atât cu ocazia aplicării sancţiunii cât şi prin ordinul de menţinere a acesteia, autorităţile emitente au răspuns motivat şi pertinent, indicând, pe de o parte, că activitatea ofiţerului a fost analizată pe parcursul cercetării disciplinare tocmai în ideea de a stabili existenţa sau inexistenţa vreunei abateri, iar pe de alta, că aspectele reţinute în sarcina reclamantului au fost individualizate pe parcursul unei perioade mai mari de timp, interval în care a fost analizată întreaga activitate managerială a ofiţerului, prin prisma funcţiei de adjunct al şefului inspectoratului.
Reţinând şi constatând aşadar că procedura de cercetare dar şi cea de aplicare a sancţiunii constând în mustrare scrisă au fost respectate, raportat la prevederile cuprinse în Ordinele Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 dar şi în Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, şi că aspectele stabilite au demonstrat argumentat neajunsurile din activitatea managerială a reclamantului, Înalta Curte apreciază că aplicarea sancţiunii s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, cu modificări, astfel că nu subzistă temeiuri pentru a fi înlăturată. Aplicarea sancţiunii s-a realizat de organele administrative competente, în limita atribuţiilor legale stabilite iar acestea nu şi-au exercitat abuziv dreptul de apreciere conferit.
În consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmare admiterii celor două recursuri formulate în cauză se va casa sentinţa atacată şi în urma rejudecării în fond, în temeiul art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, republicată, se va respinge acţiunea reclamantului M.G.I. ca neîntemeiată, pentru cele mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva sentinţei civile nr. 287 din 29 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi rejudecând cauza conform art. 20 alin. (3) teza II din Legea nr. 554/2004, respinge acţiunea reclamantului M.G.I., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4427/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4432/2009. Contencios → |
|---|
