ICCJ. Decizia nr. 4422/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4422/2009
Dosar nr. 8392/2/200.
Şedinţa publică din 20 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta M.L. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună obligarea acestuia să-i stabilească data la care reclamanta să fie invitată pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române, precum şi la plata sumei de un leu cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a depus cerere pentru programarea în vederea depunerii cererii şi documentelor aferente pentru redobândirea cetăţeniei române încă din 2006, după o prealabilă solicitare orală de primire a documentelor, la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, revenind cu alte cereri în acelaşi sens în cursul anului 2008, dar fără nici un rezultat. A invocat obligaţia de soluţionare a cererii într-un termen rezonabil, termen care nu a fost respectat de pârât.
La data de 24 februarie 2009, prin întâmpinare, Ministerul Afacerilor Externe a invocat prescripţia dreptului la acţiune, în raport de prima cerere, formulată în anul 2006.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 786 din 25 februarie 2009 a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, obligând pârâtul să stabilească deîndată data la care reclamanta să fie invitată pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Totodată, a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de un leu cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut privitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a reclamantei că este neîntemeiată.
Astfel, prin nesoluţionarea cererii sale, nu atât în termenul legal, ci nici măcar într-un termen rezonabil, reclamanta a fost prejudiciată prin prelungirea inerentă a întregii proceduri de examinare a cererii sale.
Aşa fiind, reţine instanţa de fond, cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata unor daune morale simbolice de un leu este întrutotul justificată, pârâtul fiind obligat în consecinţă.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că acţiunea este prescrisă, deoarece s-a împlinit cu mult timp înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei recurentul a susţinut că motivarea hotărârii de fond nu valorifică în mod raţional conţinutul răspunsului primit de reclamantă, iar, pentru analizarea temeiniciei acţiunii, legea contenciosului administrativ nu face distincţie, în ipoteza arătată la art. 2 alin. (1) lit. i) din acest act normativ, de tipul de soluţie administrativă oferit prin respectivul răspuns, favorabilă sau defavorabilă.
Răspunsul administrativ primit de reclamantă, susţine recurenta, nu încorporează un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului ci arată condiţiile concrete în care acesta urma să fie procesat.
Pe de altă parte, termenul de 6 luni de soluţionare a cererii este un termen care se regăseşte în legislaţia CEDO iar nu în legislaţia românească, aplicându-se în cazurile expres specificate.
Cât priveşte daunele morale în valoare de un leu, s-a susţinut de către recurentă, că acestea nu puteau fi pretinse de un cetăţean străin, decât în ipoteza nesocotirii drepturilor omului, aşa cum sunt acestea, formulate în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Referitor la prescripţia dreptului la acţiune, raportat la cererea depusă de reclamantă în luna septembrie 2008, Curtea constată că solicitarea recurentului este neîntemeiată.
În conţinutul Legii nr. 21/1991 nu este prevăzut un termen expres faţă de care petenţii să-şi poată valorifica dreptul la acţiune. Pe de altă parte, pârâtul este în culpă pentru nerezolvarea petiţiei iar prin invocarea de către acesta a propriei culpe, reclamanta nu ar putea fi sancţionată prin considerarea acţiunii formulate ca prescrisă. De altfel, reclamanta a stăruit în demersul său, revenind cu încă două cereri similare în cursul anului 2008 respectiv 30 iulie 2008 şi 6 septembrie 2008, iar răspunsul pârâtului în sensul că reclamanta va fi invitată prin poştă să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române nu reprezintă o rezolvare a pretenţiilor formulate de reclamantă, dar nici un refuz nejustificat de soluţionare a cererii.
De altfel, Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererii, însă complexitatea etapelor procedurale, împrejurările concrete în care se desfăşoară activitatea Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău şi numărul semnificativ de cereri de redobândire a cetăţeniei române adresate acesteia sunt de natură să conducă la concluzia că, în mod obiectiv, procedura nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Pornind de la această premisă şi luând în calcul intervalul de timp scurs între data primei cereri adresate Secţiei Consulare şi data cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a reţinut greşit că răspunsurile trimise petentei ar fi constituit o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu-i rezolva cererile, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Litera n) a aceluiaşi articol defineşte excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, ipoteză ce nu este întrunită în speţă.
Potrivit art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
Respectarea termenului rezonabil se analizează însă în funcţie de circumstanţele fiecărui caz, luându-se în considerare criterii precum complexitatea procedurii, conduita părţilor sau miza litigiului.
în consecinţă, nefiind întrunite condiţiile pentru calificarea conduitei autorităţii publice ca exprimând un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în sensul art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înalta Curte va admite recursul şi în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 786 din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot hotărârea atacată şi în fond respinge ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta M.L.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4420/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4427/2009. Contencios → |
|---|
