ICCJ. Decizia nr. 4427/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4427/2009
Dosar nr. 338/39/200.
Şedinţa publică din 20 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantele P.C.T. şi M.C.D. au chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului, să transmită evaluatorului dosarul întocmit în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că dispoziţia prin care s-a propus acordarea de despăgubiri a fost comunicată pârâtei în 10 zile, de la acest moment trecând deja aproape 2 ani, fără ca instituţia abilitată să finalizeze procedura administrativă de soluţionare a cererii.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 125 din 17 octombrie 2008 a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare cu privire la imobilul descris în Dispoziţia Primăriei Municipiului Botoşani nr. 16898 din 21 noiembrie 2006.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că din modul în care autoritatea pârâtă a înţeles să răspundă reclamantelor, rezultă nu numai că nu a avut în vedere termenul rezonabil ci, dimpotrivă, rezultă intenţia de tergiversare, întrucât de la momentul emiterii dispoziţiei şi până la introducerea acţiunii au trecut aproape doi ani, timp în care dosarul reclamantelor a fost numai înregistrat fără a mai fi parcurs vreo etapă din procedura administrativă.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că la dosar nu există înscrisuri ce descriu imobilul pentru ca acesta să fie transmis la evaluare, or instanţa de fond neanalizând fondul cauzei a apreciat că se impune trimiterea la evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul descris în Dispoziţia nr. 16898 din 21 noiembrie 2006, în lipsa înscrisurilor solicitate.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a înţeles greşit demersurile făcute de comisie, pentru soluţionarea dosarului de despăgubire, întrucât la momentul înregistrării dosarului de despăgubiri al reclamantelor, ordinea de soluţionare a dosarelor era prevăzută în Decizia nr. 2/2006 care stabilea că soluţionarea dosarelor se face pe baza criteriului aleatoriu or, după completarea dosarului, în vigoare era Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, care împarte dosarele în două categorii, aşa încât motivarea instanţei cum că selectarea dosarelor se face aleatoriu nu se justifică.
De altfel, susţine în continuare recurenta, identificarea suprafeţelor pentru fiecare imobil în parte este indispensabilă, întrucât Comisia Centrală va trimite la evaluator numai ceea ce se dispune în dispoziţia dată de Primar, ea neavând dispoziţii de identificare a imobilului notificat, pentru care s-au acordat măsuri reparatorii, cu atât mai mult cu cât este vorba de un imobil demolat.
Aşa fiind, instanţa de fond în virtutea rolului activ, trebuia să verifice dacă solicitarea reclamantelor este posibilă în condiţiile în care dosarul nu a fost completat cu actele solicitate, necesare identificării imobilului pentru care s-au propus măsuri reparatorii.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
În fapt, prin cererea introductivă de instanţă, reclamantele P.C.T. şi M.C.D. au chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei să transmită dosarul evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, în capitolul VII, intitulat Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prevede printre altele şi înfiinţarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu atribuţii în emiterea deciziilor conţinând titlurile de despăgubire atribuţii exercitate în cadrul unei proceduri administrative, procedură ce cuprinde mai multe etape precum: etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, etapa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, etapa evaluării şi emiterea deciziei.
În cauză, dosarul nr. 30730/CC, nefiind complet, nu a parcurs nici o etapă din procedura administrativă, fiind doar înregistrat, deşi de la momentul emiterii dispoziţiei şi până la momentul judecăţii au trecut aproape doi ani.
Faptul că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a stabilit un termen pentru finalizarea procedurii administrative de soluţionare a cererilor de retrocedare şi de admitere a deciziilor reprezentând titluri de despăgubiri, nu poate constitui o justificare pentru autoritatea pârâtă pentru tergiversare şi nesoluţionare într-un termen rezonabil, ce ar constitui o garanţie a unui proces echitabil, consfinţit de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, atât în procedura prealabilă, cât şi în continuare.
Or, din modul în care pârâta a înţeles să se manifeste faţă de solicitarea reclamantelor, rezultă nu numai că nu a avut în vedere un asemenea termen, ci, dimpotrivă, intenţia de tergiversare, Comisia nebeneficiind de o marjă de apreciere discreţionară de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Invocarea de către pârâtă a faptului că dosarul depus de reclamante nu era complet, fapt ce a determinat-o să solicite clarificări, nu este de natură a o exonera de răspundere, de vreme ce aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, aceste clarificări puteau fi cerute din momentul înregistrării cererii de despăgubire.
Nici invocarea criteriului aleatoriu în procesul selectării dosarelor pentru soluţionare nu este întemeiată, întrucât acesta nu garantează soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, or aşa cum s-a mai arătat, dreptul la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil este o garanţie pentru soluţionarea echitabilă, atât în procedura prealabilă, cât şi în contencios, fiind statuat ca atare în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În consecinţă, criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 125 din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4422/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4430/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
