ICCJ. Decizia nr. 4433/2009. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4433/2009
Dosar nr. 637/2/200.
Şedinţa publică din 20 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta M.M. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe - în calitate de reprezentant al Secţiei consulare a Ambasadei României din Chişinău pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea, privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, într-un termen scurt rezonabil şi să se acorde daune morale în cuantum de 1000 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 20 octombrie 2006 a formulat cerere către Ministerul Afacerilor Externe, solicitând să-i fixeze data la care să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele necesare.
A mai arătat că, în luna septembrie 2006, s-a prezentat personal la Secţia Consulară şi a fost invitată să depună această cerere prin poştă, iar la data de 2 octombrie 2008 a fost informată prin adresa nr. G-5/P/1967 că există un număr foarte mare de solicitări şi, din cauza spaţiilor limitate în care ambasada îşi desfăşoară activitatea va fi programată pentru depunerea cererii.
Revenind cu o nouă cerere la data de 7 ianuarie 2008 reclamanta consideră că această atitudine a Secţiei consulare reprezintă un refuz nejustificat de a-i soluţiona cererea, privind invitarea într-un termen scurt rezonabil să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române.
Pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune faţă de cererea formulată în septembrie 2006, în raport de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1414 din 1 aprilie 2009 a respins excepţia prescripţiei pentru cererea din septembrie 2006 şi a admis acţiunea formulată de reclamantă, obligând pârâta să stabilească o dată de depunere de către reclamantă a cererii de redobândire a cetăţeniei române, întru-un termen scurt, rezonabil.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că amânarea reclamantei pentru o dată neprecizată pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române, duce la imposibilitatea acesteia de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, lipsind de efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, cu atât mai mult cu cât aceasta este prima etapă, cererile urmând a fi trimise de îndată Comisiei de cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei din România, pentru a urma procedura prevăzută de lege, procedură care necesită din nou mai mult timp.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe.
Recurentul a susţinut că, în temeiul art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acţiunea este prescrisă, deoarece s-a împlinit, cu mult timp înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată.
S-a mai susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greşită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, din probatoriu administrat rezultă că a existat un răspuns adresat reclamantei prin care aceasta era încunoştinţată de faptul că cererea sa va fi soluţionată favorabil la momentul când vor fi procesate cererile similare ale altor cetăţeni moldoveni, neputându-se considera, sub nici o formă că am putea fi în situaţia unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, refuz prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte „termenul rezonabil" de soluţionare a cererii s-a susţinut că acesta nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, durata acestuia fiind prevăzută în jurisprudenţa CEDO şi aplicarea lui se face doar în cazurile expres specificate.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în ceea ce urmează:
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în mod corect instanţa de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată, reţinând că este lipsită de eficienţă juridică analizarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru cererea promovată în septembrie 2006, în condiţiile în care aceeaşi cerere a fost reformulată şi la data de 22 septembrie 2008 şi la 7 ianuarie 2009, iar petitul cererii reclamantei este obligarea pârâtului la primirea cererii referitoare la redobândirea cetăţeniei române.
În consecinţă, instanţa de fond a reţinut că nu poţi analiza ultima cerere depusă de reclamantă fără a o neglija pe prima, în considerarea caracterului nejustificat al refuzului autorităţii pârâte de a primi cererea.
Pe fondul cauzei urmează a se constata că reclamanta nu s-a aflat în ipoteza unui răspuns nejustificat de a i se răspunde la o cerere, în condiţiile contenciosului administrativ, întrucât la data de 20 octombrie 2006 aceasta a formulat scrisoarea de intenţie, de redobândire a cetăţeniei române şi neprimind nici un răspuns, a revenit şi la 22 septembrie 2008 precum şi la 7 ianuarie 1009 iar la data de 2 octombrie 2008 i s-a comunicat că există un număr foarte mare de solicitări şi din cauza spaţiilor limitate în care ambasada îşi desfăşoară activitatea, va fi programată, la o dată ulterioară, să depună cererea.
Răspunsul pârâtului de a o invita pe reclamantă să depună cererea la o dată ulterioară este o amânare a datei concrete când reclamanta va putea să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române şi nu un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, aşa cum este el prevăzut în Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererii, însă complexitatea etapelor procedurale, împrejurările concrete în care se desfăşoară activitatea Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău şi numărul semnificativ de cereri de redobândire a cetăţeniei române adresate acesteia sunt de natură să conducă la concluzia că, în mod obiectiv, procedura nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (l) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Pornind de la această premisă şi luând în calcul intervalul de timp scurs între data primei cereri adresate Secţiei Consulare şi data cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a reţinut greşit că răspunsurile trimise petentului ar fi constituit o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu-i rezolva cererile, în sensul art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Litera n) a aceluiaşi articol defineşte excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, ipoteză ce nu este întrunită în speţă.
Potrivit art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
Respectarea termenului rezonabil se analizează însă în funcţie de circumstanţele fiecărui caz, luându-se în considerare criterii precum complexitatea procedurii, conduita părţilor sau miza litigiului.
în consecinţă, nefiind întrunite condiţiile pentru calificarea conduitei autorităţii publice ca exprimând un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în sensul art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înalta Curte va admite recursul şi în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 1414 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei M.M.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 4432/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4437/2009. Contencios → |
---|