ICCJ. Decizia nr. 4452/2009. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4452/2009
Dosar nr. 9959/3/200.
Şedinţa de la 20 octombrie 2009
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC OG SRL Bucureşti a chemat în judecată Institutul Naţional de Statistică, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.265.000 Euro în echivalent lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune materiale în sumă de 65.000 Euro şi daune morale în echivalent de 1.200.000 Euro, rezultate din nerespectarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, în cazul atribuirii unui contract de achiziţie publică prin licitaţie deschisă, organizată conform anunţului publicitar în Monitorul Oficial al României din data de 156 aprilie 2006.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că îşi întemeiază pretenţiile pe dispoziţiile art. 82, art. 83 şi art. 96 din OUG nr. 60/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 72 din 13 ianuarie2009, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, pe care a invocat-o din oficiu şi şi-a declinat competenţa în favoarea tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că potrivit art. 82 alin. (1) din OUG nr. 60/2001, despăgubirile se solicită numai prin acţiune în justiţie, introdusă exclusiv în acest scop şi numai după soluţionarea pe cale administrativă a contestaţiei.
A mai reţinut că, într-adevăr Institutul Naţional de Statistică este o autoritate publică centrală, însă legea nu distinge în raport de această împrejurare, stabilind competenţa numai în raport de sediul autorităţii contractante.
La rândul său, tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1371 din 6 aprilie 2009 a admis excepţia necompetenţei materiale şi şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că necompetenţa este de ordine publică, conform art. 159 C. proc. civ. şi că instanţa competentă la momentul introducerii acţiunii, este Curtea de Apel Bucureşti.
În soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
În speţă, obiectul cererii de chemare în judecată vizează acordarea de despăgubiri pentru nerespectarea procedurii de achiziţie prevăzută de OUG nr. 60/2001, act normativ abrogat la data de 30 iunie 2006 prin OUG nr. 34/2006.
La alin. (2) se prevede că „procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanţe .....".
Din analiza acestui text de lege rezultă că normele de drept procesual sunt de imediată aplicare, competenţa fiind dată de legea în vigoare la momentul naşterii raportului de drept procesual, respectiv data introducerii acţiunii, care în cauză este la 5 august 2008.
Cum în speţă, OUG nr. 60/2001 a fost abrogată prin OUG nr. 34/2006 rezultă că în mod greşit curtea de apel a considerat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile OUG nr. 60/2001 şi nu cele care erau în vigoare la momentul sesizării instanţei şi potrivit cărora instanţa legal învestită era Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe SC OG SRL şi Institutul Naţional de Statistică în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 4437/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4479/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
---|