ICCJ. Decizia nr. 4509/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4509/2009
Dosar nr. 1970/2/200.
Şedinţa publică din 21 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual în care a fost formulată excepţia de nelegalitate
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 aprilie 2008, reclamantul A.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti , restituirea sumelor percepute şi vărsate către Corpul Naţional al Poliţiştilor cu titlu de cotizaţie lunară.
2. Obiectul excepţiei de nelegalitate
Chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) şi (3) din HG nr. 1305/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Corpului Naţional al Poliţiştilor, pe motiv că aceste dispoziţii îi îngrădesc dreptul constituţional la liberă asociere şi încalcă art. 20 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 11 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi libertăţilor Fundamentale.
3. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ competente
Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 7 mai 2008 a dispus sesizarea, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată şi a suspendat judecarea cauzei.
4. Soluţia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în primul ciclu procesual
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a dispus introducerea în cauză, în calitate de emitent al actului atacat, a Guvernului României şi, prin sentinţa civilă nr. 2207 din 9 septembrie 2008, a respins excepţia de nelegalitate în discuţie, ca inadmisibilă, cu motivarea că HG nr. 1305/2002 este un act administrativ cu caracter normativ şi nu individual, astfel încât nu poate fi cenzurat pe calea excepţiei de nelegalitate potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004.
5. Soluţia instanţei de recurs în primul ciclu procesual
Recursul declarat împotriva sentinţei de mai sus de reclamantul A.I. a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 4739 din 16 decembrie 2009, hotărârea atacată fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se că se impune analizarea pe fond a excepţiei de nelegalitate invocată în cauză, întrucât aceasta este admisibilă, art. 4 din Legea nr. 554/2004 aplicându-se în egală măsură actelor administrative individuale şi normative.
6. Soluţia instanţei de trimitere ce face obiectul recursului de faţă
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2673 din 23 iunie 2009, a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul A.I., ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, întrucât textele criticate se înscriu în limitele fixate de art. 52 din Legea nr. 360/2002, fiind în deplin acord cu legea în baza căreia au fost adoptate.
Cu privire la critica reclamantului vizând încălcarea dreptului la liberă asociere, instanţa a apreciat că este neîntemeiată, deoarece din coroborarea prevederilor art. 9 şi art. 13 din Regulament, reiese că poliţiştii pot părăsi organizaţia, în urma unei comunicări adresate organelor competente.
7. Recursul autorului excepţiei de nelegalitate
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul A.I., invocând motivele prevăzute la art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Criticile formulate de recurent au fost grupate de acesta în două motive de recurs, după cum urmează
7.1. Prima instanţă a încălcat dreptul la apărare, la un proces echitabil, ca şi principiul contradictorialităţii în procesul civil şi rolul activ al judecătorului.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că pârâtul Guvernul României a formulat tardiv întâmpinarea, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1141 alin. (2) C. proc. civ., dar instanţa nu s-a pronunţat asupra solicitării sale de a constata decăderea pârâtului din dreptul de a formula întâmpinare. Ca atare, consideră recurentul, hotărârea pronunţată este lovită de nulitate.
7.2. Motivarea Curţii de apel este contradictorie şi ignoră faptul că textul criticat contravine actelor normative cu forţă juridică superioară.
Recurentul afirmă că deşi instanţa a admis în principiu că în cazul poliţiştilor aflaţi în situaţia sa, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpul Naţional al Poliţiştilor (C.N.P.) încalcă dreptul la libera asociere, totuşi a încercat să motiveze această încălcare prin dreptul acordat poliţiştilor de a se retrage ulterior din C.N.P. Câtă vreme dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Regulament contravin art. 51 şi art. 52 din Legea nr. 360/2002, art. 11 din CEDO, art. 20 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi altor reglementări internaţionale, arată recurentul, prima instanţă trebuia să constate nelegalitatea lor.
8. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi JUSTIŢIE
Prin întâmpinarea formulată la data de 12 octombrie 2009 intimata D.G.P.M.B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivele întâmpinării intimata a combătut primul motiv de recurs, arătând că acesta nu poate fi circumscris dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., şi, oricum, trebuie respins pentru că recurentul nu a suferit nicio vătămare prin faptul că instanţa de judecată nu a pronunţat sancţiunea decăderii.
În ceea ce priveşte „fondul" cauzei, intimata a arătat că soluţia primei instanţe este legală, fiind evident că pentru a evita aplicarea art. 9 alin. (3) din Regulament, poliţistul poate, în condiţiile art. 13 din acelaşi act normativ, să renunţe oricând la calitatea de membru al Corpului.
Intimatul Guvernul României , emitentul actului normativ atacat pe calea excepţiei de nelegalitate, nu a formulat întâmpinare în cauză.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Recursul este fondat
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului declarat, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs.
2. Analizând cu prioritate criticile recurentului care au fost grupate în primul motiv de recurs, întrucât vizează încălcări ale normelor de procedură care se încadrează, contrar celor susţinute de intimata D.G.P.M.B., în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte că acestea nu au suport.
Cauza a avut trei termene de judecată la Curtea de apel: 14 aprilie 2009, 26 mai 2009 şi 23 iunie 2009, când s-a pronunţat sentinţa atacată cu recursul de faţă.
Este real că întâmpinarea formulată de pârâtul Guvernul României a fost depusă la dosar la data de 19 mai 2009, cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 1141 alin. (2) C. proc. civ., numai că reclamantul, prezent la termenul următor, 26 mai 2009 nu s-a opus, ci chiar a solicitat acordarea unui termen pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare (fila 24, dosar C.A.B.).
De asemenea, la termenul din data de 23 iunie 2009 (fila 33, dosar C.A.B.), reclamantul a declarat că nu mai are alte cereri de formulat şi şi-a prezentat concluziile asupra excepţiei de nelegalitate invocate.
Aşa fiind, recurentul-reclamant nu poate invoca în recurs depunerea tardivă a întâmpinării de către partea adversă şi, corelativ, decăderea, acesteia din acest drept, cât timp termenul de 5 zile este un termen dispozitiv, edictat în favoarea sa, iar neregularitatea actului de procedură nu a fost invocată în condiţiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ.
3. Cel de-al doilea motiv de recurs este fondat.
Excepţia de nelegalitate vizează prevederile art. 9 alin. (3) din HG nr. 1305/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a C.N.P., text care are următorul cuprins:
„La data intrării în vigoare a prezentului regulament, poliţiştii cărora li se aplică prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului devin de drept membri ai Corpului".
În esenţă, recurentul a criticat pe calea excepţiei de nelegalitate dispoziţia normativă citată, afirmând că aceasta încalcă libertatea de a nu adera la o asociaţie.
Într-adevăr, art. 9 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1305/2002 este nelegal, textul intrând în coliziune cu actul normativ cu forţă juridică superioară în baza căruia a fost adoptat, respectiv cu Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
Astfel, potrivit art. 49 din acest act normativ.
(1) „Se înfiinţează Corpul Naţional al Poliţiştilor, ca persoană juridică de drept public, denumit în continuare Corpul, cu sediul în municipiul Bucureşti, reprezentând forma de organizare pe criteriu profesional, autonom, apolitic şi nonprofit a poliţiştilor.
(2) Corpul promovează interesele poliţiştilor şi apără drepturile acestora.
(3) Organizarea şi funcţionarea Corpului se realizează pe principiile teritorialităţii, eligibilităţii, mutualităţii şi ierarhiei structurilor de conducere."
La rândul său, art. 51 alin. (1) lit. a) din lege stabileşte că, între altele, „veniturile Corpului se constituie din taxa de înscriere".
Este evident că în accepţiunea legiuitorului pentru a deveni membru al Corpului, poliţistul trebuie să se înscrie în această organizaţie, adică să adere prin exprimarea acordului de voinţă, cu consecinţa plăţii unei taxe.
Or, persoanele care aveau calitatea de poliţist la data intrării în vigoare a regulamentului, precum recurentul – reclamant, au devenit „de drept" membri ai Corpului în baza textului atacat, contrar dispoziţiilor legale anterior citate.
4. În plus, art. 9 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1305/2002 intră în coliziune şi cu prevederile art. 40 alin. (1) din Constituţie şi art. 11 din CEDO care consacră libertatea de asociere. În cauza Sigurjonsson/Islanda, 1993, CEDO a stabilit că libertatea de asociere, în aspectul ei negativ, adică libertatea de a nu adera la o asociaţie, trebuie recunoscută.
La rândul său, art. 20 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de ONU încă din anul 1948 consacră in claris principiul potrivit căruia „nimeni nu poate fi silit să facă parte dintr-o asociaţie".
5. În fine, principala apărare a intimaţilor însuşită şi de prima instanţă, referitoare la faptul că dispoziţiile examinate nu trebuie privite izolat, ci în contextul creat prin art. 13 din acelaşi Regulament, potrivit cu care:
(1) „Poliţistul poate renunţa oricând la calitatea de membru al Corpului.
(2) Renunţarea se face în scris, printr-o comunicare adresată organizaţiei teritoriale sau, după caz, departamentului din care face parte poliţistul".
nu poate fi reţinută.
Este necontestat că poliţistul are dreptul de a renunţa în orice moment la calitatea de membru al Corpului, problema care a fost dedusă soluţionării vizează însă tocmai premisa acestei situaţii, şi anume aceea că poliţistul a devenit membru al C.N.P. fără ca voinţa sa să fie implicată, emitentul actului administrativ normativ fiind cel care a decis în locul său.
6. Ca urmare, constatând că emitentul actului administrativ examinat a încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi normele de tehnică legislativă prevăzute de art. 1 alin. (2), art. 4 alin. (3) şi art. 12 lit. b) şi c) din Legea nr. 24/2000 şi că prima instanţă a reţinut în mod greşit că norma administrativă nu excede cadrului legislativ şi nu încalcă principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din HG nr. 1305/2002 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Naţional al Poliţiştilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul A.I. împotriva sentinţei civile nr. 2673 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi, în fond admite excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din HG nr. 1305/2002 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Naţional al Poliţiştilor.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4500/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4512/2009. Contencios → |
|---|
