ICCJ. Decizia nr. 448/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 448/2009
Dosar nr. 96/21/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 779 din 11 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta N.R. în contradictoriu cu pârâtul M.J. (în prezent M.J.L.C.), a anulat Ordinul nr. 2153/C din 22 august 2007 emis de pârât şi l-a obligat pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 15.000 RON cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin actul contestat, pârâtul a revocat Ordinul nr. 2068/C din 10 august 2007 emis de ministrul Justiţiei, prin care reclamanta fusese numită notar public, pe motiv că nu a existat propunerea C.U.N.P. şi pentru că nu ar fi fost îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 16 lit. a), c), d), f) şi g) din Legea nr. 36/1995, interpretând art. 102 din Legea nr. 303/2004 în sensul că opţiunea pentru ocuparea unei funcţii de notar public trebuia făcută la momentul când reclamantei nu i-a încetat calitatea de magistrat, iar nu ulterior eliberării din funcţie, cum este cazul reclamantei.
S-a apreciat că împrejurarea inexistenţei propunerii C.U.N.P. din România nu este imputabilă reclamantei şi că, oricum, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 16 şi ale art. 17 din Legea nr. 36/1995, întrucât art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 reglementează, prin norme speciale, derogatorii, o procedură specială de intrare în notariat.
Prima instanţă a mai reţinut că interpretarea dată de pârât dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, nu este în concordanţă cu intenţia legiuitorului şi că, în fapt, reclamanta întrunea cerinţele legale de intrare în notariat fără examen, fiind eliberată din funcţia de judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din motive neimputabile, respectiv prin pensionare şi avea dreptul să solicite acest lucru şi după eliberarea din funcţie, atâta timp cât legea nu prevedea un termen în care să-şi manifeste această opţiune.
Cu privire la daunele morale solicitate, instanţa a reţinut că soluţia se impune, reclamanta fiind afectată emoţional de primirea ordinului atacat după ce, anterior i se emisese un ordin de numire, resimţind un sentiment de frustrare după o carieră de 31 de ani în funcţia de judecător, dintre care ultimii 10 ani la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul M.J. (în prezent M.J.L.C.) care, fără a se raporta la vreunul dintre motivele prevăzute la art. 304 – 3041 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte momentul la care se poate formula cererea de numire ca notar public de către judecătorii în funcţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, susţine ministerul recurent, reclamanta formulase cererea de numire în funcţia de notar public la data de 3 august 2007, deci cu 9 luni după eliberarea din funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decretul nr. 1190 publicat în M. Of. al României, Partea I nr. 890 din 1 noiembrie 2006, astfel că nu mai putea beneficia de prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora momentul opţiunii poate fi cel mai târziu momentul eliberării din funcţie din motive neimputabile.
A mai susţinut ministerul recurent că, oricum, dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 au reprezentat dispoziţii tranzitorii care au fost aplicabile doar în cazul judecătorilor care au avut un mandat limitat de 6 ani la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu şi în cazul judecătorilor inamovibili ca urmare a Hotărârii nr. 216/2004 a C.S.M., între care se regăseşte şi reclamanta.
De asemenea, ministerul recurent a susţinut că soluţia instanţei de fond este oricum, criticabilă sub aspectul acordării daunelor morale în favoarea reclamantei, deşi nu s-a dovedit şi nici nu s-a motivat existenţa unui prejudiciu moral.
Recursul este întemeiat în măsura şi pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză, este necontestat că intimata-reclamantă a fost judecător cu o vechime de 31 ani, din care ultimii 10 ani la instanţa supremă, unde a deţinut şi funcţia de vicepreşedinte în perioada 2000 - 2003, fiind eliberată din funcţie, ca urmare a pensionării, prin Decretul nr. 1190 publicat la data de 1 noiembrie 2006.
De asemenea, este necontestat că, prin Ordinul nr. 2068/C emis de ministrul Justiţiei la data de 10 august 2007 a fost numită în funcţia de notar public în municipiul Bucureşti, care a fost ulterior revocat prin Ordinul nr. 2153/C din 22 august 2007.
În recursul formulat s-a susţinut, în esenţă, că intimata - reclamantă nu putea beneficia de prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 pentru că:
- a formulat cererea abia după 9 luni de la eliberarea din funcţie, astfel că nu mai putea opta, din moment ce nu mai era judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să intre în avocatură sau notariat, fără examen;
- oricum, prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 au avut caracter tranzitoriu şi s-au aplicat doar în cazul judecătorilor care au avut un mandat limitat de 6 ani la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Într-adevăr, potrivit art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiţi ori, după caz, sunt eliberaţi din motive neimputabile, îşi păstrează gradul dobândit în ierarhie şi pot ocupa o funcţie de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pot reveni pe funcţia de magistrat deţinută anterior sau pe o altă funcţie de judecător sau procuror sau pot opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen.
Susţinerea recurentului, cum că, potrivit art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, opţiunea de a intra în avocatură sau notariat, fără examen trebuie exprimată anterior expirării mandatului sau, respectiv, a eliberării din funcţie este lipsită de temei legal, deoarece, coroborând aceste dispoziţii cu dispoziţiile referitoare la incompatibilităţile funcţiei de judecător, este evident că o astfel de opţiune poate fi exprimată doar de o persoană care nu mai are calitatea de judecător.
De altfel, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond în mod corect, legiuitorul nu a prevăzut nici un termen pentru exprimarea opţiunii prevăzute la art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cum a făcut-o în alte situaţii juridice pentru care a considerat necesară existenţa unui termen.
De asemenea, este neîntemeiată şi a doua susţinere, potrivit căreia dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, erau aplicabile doar judecătorilor cu mandat limitat de 6 ani la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu şi intimatei-reclamante care devenise judecător inamovibil.
Aşa cum chiar recurentul a precizat, prin Hotărârea nr. 216/2004 a C.S.M., judecătorii Înaltei Curţi au devenit inamovibili, astfel că, dacă susţinerea recurentului ar fi avut temei, ar fi însemnat ca legiuitorul să fi eliminat acele dispoziţii, prin Legea nr. 247/2005, care a modificat substanţial, între altele, şi Legea nr. 303/2004.
Deci, cu alte cuvinte, aşa cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa acestei secţii, dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, nu au fost aplicabile doar judecătorilor cu mandat limitat, ci sunt aplicabile tuturor judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie eliberaţi din funcţie din motive neimputabile, care au posibilitatea să opteze pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen.
Recursul este, însă, întemeiat pentru motivul privind acordarea daunelor morale în favoarea intimatei-reclamante.
Într-adevăr, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ, soluţionând cererea privind anulare unui act administrativ nelegal, va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
De asemenea, împrejurările şi succesiunea emiterii celor două ordine, de numire şi, respectiv, de revocare a numirii în funcţia de notar public, pot fi considerate nu doar o simplă inconsecvenţă de interpretare a dispoziţiilor legale. Dar, chiar dacă ar fi vorba de o acţiune vexatorie în măsură să aducă atingere prestigiului profesional de care orice judecător sau fost judecător al instanţei supreme trebuie să se bucure, anularea de către instanţă a actului administrativ nelegal şi repunerea intimatei-reclamante în drepturile ce-i fuseseră vătămate, reprezintă o reparaţie suficientă pentru daunele morale suferite.
Astfel, instanţa de recurs reţine că, pentru acest motiv, recursul de faţă este întemeiat şi urmează să fie admis, cu consecinţa modificării sentinţei atacate, în sensul înlăturării obligării ministerului recurent la plata sumei de 15.000 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de daune morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M.J. (în prezent M.J.L.C.) împotriva sentinţei civile nr. 779 din 11 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că înlătură obligarea M.J.L.C. la plata daunelor morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 445/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 457/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
