ICCJ. Decizia nr. 4566/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4566/2009
Dosar nr. 7152/2/2007
Şedinţa publică din 23 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2483 din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisă acţiunea formulată de S.S. în contradictoriu cu A.N.P.C., a fost anulat Ordinul nr. 356/2007 emis de pârâtă dispunându-se reintegrarea reclamantului pe funcţia publică deţinută anterior, cu obligarea la plata drepturilor salariale aferente de la data demiterii.
2. Considerentele Curţii de Apel
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul nr. 356 din 24 iulie 2007 emis de Preşedintele A.N.P.C. s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia publică de conducere deţinută, încetând în acest mod raporturile de serviciu cu A.N.P.C. prin destituirea din funcţia publică respectivă, în temeiul art. 77 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999, pentru abatere disciplinară deosebit de gravă.
Instanţa a reţinut că autoritatea pârâtă a emis ordinul atacat considerând că reclamantul a dat dovadă de neglijenţă repetată în rezolvarea lucrărilor, nu a coordonat şi verificat activitatea subordonaţilor săi; nu a evaluat persoana responsabilă cu viza C.F.P.; nu a dispus înregistrarea facturilor în contabilitate; nu a respectat programul de lucru; a efectuat investiţii fără a avea autorizarea prevăzută de lege; a semnat contracte fără a avea viza consilierului juridic; a modificat documente contabile; a eliberat diplome de pregătire profesională şi a efectuat plăţi, pentru aceste cursuri, precum şi că nu a comunicat cu personalul din subordine în mod eficient, direct şi transparent prejudiciind astfel activitatea O.J.P.C. Brăila.
Instanţa de fond a reţinut că obiecţia reclamantului cu privire la clasarea sesizării pe motiv că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (2) sau alin. (4) din HG nr. 1210/2003 este întemeiată, întrucât sesizarea Comisiei de Disciplină din data de 26 martie 2007 s-a făcut cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.
Astfel, instanţa a reţinut că faptele ce au reprezentat abaterea disciplinară, conform ordinului atacat, au fost aduse la cunoştinţa conducătorului autorităţii pârâte la data de 21 februarie 2007 prin înregistrarea la cabinet a Raportului de audit intern, iar sesizarea Comisiei de Disciplină a fost efectuată/înregistrată la 26 martie 2007, cu depăşirea termenului de 15 zile.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că perioada supusă controlului, conform Raportului de Audit, a fost 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006, faptele reclamantului fiind săvârşite în această perioadă, astfel încât, în raport cu data sesizării Comisiei de Disciplină, termenul de două luni fusese depăşit.
3. Recursul declarat de pârâta A.N.P.C.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat recurs A.N.P.C., invocând dispoziţiile generale ale art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta nu şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs, dar, din modul cum au fost expuse, Înalta Curte observă că soluţia primei instanţe este combătută sub două aspecte.
3.1. Interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 24 şi 35 din HG nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. În acest context, recurenta afirmă că Raportul de Audit Intern, înregistrat sub nr. 1/369 din 21 februarie 2007 trebuie privit ca un act preliminar Raportului de evaluare înregistrat sub nr. 1/498 din 9 martie 2007. Ca urmare, în opinia recurentei, comisia de disciplină sesizată la data de 26 martie 2007, era legal învestită.
3.2. Curtea de apel a ignorat dispoziţiile art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (în forma în vigoare la momentul derulării procedurii administrative), text care are forţă juridică superioară reglementărilor indicate la pct. 3.1.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Soluţia Înaltei Curţi
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate care pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
2. Argumentele Înaltei Curţi corespunzătoare motivelor de recurs reţinute
Intimatul-reclamant S.S. a dedus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Ordinul nr. 356 din 24 iulie 2007 emis de recurenta-pârâtă A.N.P.C., prin care, potrivit art. 1, începând cu data de 1 august 2007 a fost eliberat din funcţia publică de conducere deţinută, director executiv al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Brăila, încetând în acest mod raporturile de serviciu cu recurenta, prin destituire, în temeiul art. 77 alin. (3) lit. e), pentru abaterea disciplinară deosebit de gravă prevăzută de art. 101 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Curtea de apel, pentru motivele expuse pe larg la pct. 1.2 a considerat că sesizarea Comisiei de Disciplină s-a făcut cu depăşirea termenelor prevăzute de art. 24 alin. (4) din HG nr. 1210/2003.
Potrivit acestui text, în vigoare la data efectuării cercetării disciplinare:
„Sesizarea se poate face în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă de către persoanele prevăzute la alin. (1), dar nu mai târziu de două luni de la data săvârşirii faptei care constituie abatere disciplinară".
În speţă, preşedintele A.N.P.C. a luat cunoştinţă despre presupusele abateri disciplinare săvârşite de intimat la data de 21 februarie 2007 când s-a înregistrat la cabinetul său, sub nr. 369, documentul „Raport de audit intern", întocmit de Compartimentul audit din A.N.P.C.
Sesizarea Comisiei de disciplină din cadrul autorităţii recurente s-a realizat la data de 26 martie 2007.
Raportându-se strict la textul legal citat anterior judecătorul fondului a ajuns la concluzia că termenul de 15 zile a fost depăşit, ca şi termenul de două luni, faptele imputate fiind săvârşite în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2006.
Această concluzie nu poate fi împărtăşită de Înalta Curte, câtă vreme, potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
„Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare".
Potrivit principiului constituţional al ierarhizării actelor normative la care se referă şi art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţiile care reglementează procedura cercetării disciplinare cuprinse în HG nr. 1210/2003, emise în baza Legii nr. 188/1990 [art. 60 şi art. 72 alin. (7) la data emiterii hotărârii de guvern], nu pot excede acesteia.
Prin urmare, autoritatea publică poate fi decăzută din dreptul de a aplica sancţiunea disciplinară numai în situaţia în care nu respectă cele două termene de 1 an, respectiv 2 ani, termene legale, absolute şi imperative, prevăzute în Legea nr. 188/1999.
Toate celelalte termene prevăzute în actul normativ cu forţă juridică inferioară au numai rolul de a organiza procedura în faţa Comisiei disciplinare aşa încât aceasta, în ansamblul său, să se deruleze în interiorul termenelor stabilite prin lege.
O interpretare contrară ar lipsi practic de conţinut textul art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, precitat, ceea ce este inadmisibil.
3. Temeiul de drept al soluţiei pronunţat.
Pentru aceste considerente, constatând, pe de o parte, că sesizarea Comisiei de Disciplină s-a făcut în termen legal iar, pe de altă parte, că instanţa nu a păşit la cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) şi (5) C. proc. civ., se va admite recursul cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.P.C. împotriva sentinţei nr. 2483 din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4554/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4568/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
