ICCJ. Decizia nr. 4513/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4513/2009
Dosar nr. 1524/1/200.
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2693 din 15 octombrie 2008 respingând excepţiile necompetenţei materiale şi a prematurităţii acţiunii a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta D.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice, a anulat Ordinul nr. 994 din 27 mai 2008 emis de pârât, privind revocarea reclamantei din funcţia de manager al Spitalului Municipal Râmnicu Sărat şi, în consecinţă a constatat dreptul reclamantei de a-şi continua activitatea ca manager al spitalului.
Totodată, a respins ca inadmisibile pretenţiile reclamantei privind anularea „celorlalte acte subsecvente" şi a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 18 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa a constatat că este competentă să judece această cauză având în vedere că un contract de management este un contract de administrare, în speţă, a unui spital, adică a unui stabiliment public, ce prestează servicii publice (medicale), având ca finalitate realizarea unui interes public.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii, excepţia invocată de pârât, derivând din lipsa plângerii prealabile, instanţa a constatat că, prin înaintarea ministrului sănătăţii a contestaţiei înregistrate sub nr. 2882 din 28 mai 2008 a fost îndeplinită cerinţa privind obligativitatea procedurii prealabile.
În ceea ce priveşte fondul cauzei instanţa de apel a arătat că potrivit art. VIII lit. l) din contractul de management, constituie temei al revocării managerului spitalului, printre altele, şi „constatarea unor abateri de la legislaţia în vigoare de către organele de control şi instituţiile abilitate conform legii". Ordinul emis de pârât nu indică în mod concret care sunt acele „prevederi ale legislaţiei în vigoare" şi cum le-a încălcat nemijlocit reclamanta, pentru a fi incident cazul de revocare.
A mai arătat instanţa că, deşi există o multitudine de aspecte imputate reclamantei (raportul de evaluare nr. 3567 din 22 mai 2008, Raportul de control privind concluziile comisiei de analiză constituită prin OMSP nr. 959 din 26 mai 2008 şi adresa de răspuns nr. 3825 din 29 mai 2008 a DSP Buzău), însă nu se prevăd niciunde care sunt faptele reclamantei iar nu ale altei persoane care încalcă legislaţia în vigoare şi care anume prevederi legislative au fost încălcate.
Concluzionând, instanţa a constata îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 54/2004, iar, în ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei în sensul anulării actelor subsecvente, le-a respins ca inadmisibile prin neindicarea acestora.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
S-a criticat sentinţa fondului întrucât prima instanţă a interpretat eronat actele depuse şi dispoziţiile legale în materie, apreciind că nicăieri nu se prevăd care sunt faptele reclamantei care ar încălca legea şi care anume prevederi legale au fost încălcate.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului şi cererea de recurs în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă recurată, Curtea de Apel a anulat Ordinul nr. 994/2008 emis de pârât privind revocarea din funcţie a reclamantului şi a constatat dreptul acesteia de a-şi continua activitatea ca manager de al spitalului.
S-a apreciat că actul administrativ în litigiu este nelegal întrucât nu au fost arătate cu claritate abaterile pe care le-a provocat reclamantul şi mai ales în ce au constatat, cu atât mai mult cu cât acesteia i s-a reproşat încălcarea legii, fără a se motiva în vreun fel pertinent în ce a constatat greşeala.
S-a reţinut că managerul nu şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute în contractul de management şi nu a urmărit atribuţiile medicilor şi şefilor de secţie, sugerându-se astfel o culpă a intimatei-reclamante desprinsă din rapoartele de evaluare şi control din anul 2008.
Temeiul reţinut a fost acela de „abateri de la legislaţia în vigoare", însă din probatoriul existent la dosar, nu rezultă care sunt faptele intimatei pe larg şi concret descrise, care să conducă fără dubiu instanţa la această concluzie, mai mult incriminându-se fapte ale altor persoane decât cea a intimatei.
De asemenea, actul administrativ în litigiu nu precizează prevederile legislative încălcate, răspunderea fiind una personală şi nu generală. Ordinul emis nici măcar nu este motivat în fapt şi în drept pentru ca instanţa să poată evalua legalitatea măsurii extreme care a fost luată faţă de intimată, neindicând concret care sunt prevederile legale şi modul cum aceasta le-a încălcat.
Faţă de toate aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că instanţa fondului a apreciat corect asupra anulării Ordin nr. 994/2008 şi a respins ca inadmisibile pretenţiile subsecvente ale intimatei-reclamante, referitoare la anularea celorlalte acte atâta vreme cât nu au fost individualizate, nu au fost enumerate şi nu se cunoaşte ce anume vizau ele.
Aşa fiind se va respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii Publice ca nefondat, apreciindu-se legală şi temeinică hotărârea judecătorească atacată.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice împotriva sentinţei civile nr. 2693 din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 1000 lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4512/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4522/2009. Contencios → |
|---|
