ICCJ. Decizia nr. 4578/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4578/2009
Dosar nr. 1998.1/115/2008
Şedinţa publică din 23 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 9 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara a fost admisă cererea de suspendare a Deciziei de impunere nr. 117/2008 formulată de reclamanta SC E.R. SRL Reşiţa în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Caraş-severin, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea formulată de reclamanta SC E.R. SRL Reşiţa a solicitat anularea Deciziei nr. 39/2009 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. 117 din 2 iunie 2008, şi a Raportului de Inspecţie Fiscală încheiat la 2 iunie 2008, precum şi suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
La termenul de judecată din 9 martie 2009 instanţa a pus în discuţia părţilor cererea de suspendare formulată, reţinând că reclamanta a depus dovada consemnării cauţiunii, conform dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.
Instanţa de fond a constatat că prin Decizia de impunere nr. 117 din 2 iunie 2008 în sarcina reclamantei au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare de plată, ca urmare a constatărilor inspecţiei fiscale efectuată de pârâtă, prin care s-a reţinut că reclamanta, pentru anii 2003 – 2004 a calculat eronat impozit pe veniturile microîntreprinderilor, neavând dreptul să opteze pentru acest sistem de impunere, aşa cum rezultă din OG nr. 24/2001 aprobată prin Legea nr. 111/2003, Ordinul M.F.P. nr. 945/2003, Legea nr. 57/2003 şi HG nr. 44/2004.
S-a reţinut că a fost recalculat impozitul pe profit pentru perioada 2003 - 2004, calculându-se diferenţele de impozit şi accesoriile, pe care le datorează în plus reclamanta.
Instanţa a constatat că, potrivit vectorului fiscal, reclamanta era înregistrată ca plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, iar urmare a inspecţiei fiscale s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată, ca diferenţă între impozitul pe profit ce trebuie datorat şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.
Prima instanţă, constatând ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a dispus suspendarea actului administrativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.G.F.P. Caraş-Severin, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta susţine, în esenţă, că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 117 din 2 iunie 2008 fără ca reclamanta să facă dovada existenţei unei pagube iminente şi a unui caz bine justificat.
Arată recurenta că în cauză reclamanta nu a demonstrat existenţa unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ a cărei suspendare a cerut-o.
Susţine recurenta că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă prejudiciul efectiv şi că măsura suspendării ar fi necesară pentru evitarea unei pagube iminente.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, precum şi conform art. 3041 C. proc. civ. sub toate aspectele, Curtea constată că recursul este nefondat.
Reclamanta SC E.R. SRL Reşiţa a învestit prima instanţă cu anularea Deciziei nr. 39/2008, a raportului de inspecţie fiscală, solicitând totodată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea Deciziei de impunere nr. 117 din 2 iunie 2008 emisă de pârâta-recurentă prin care au fost stabilite în sarcina sa obligaţii fiscale suplimentare de plată, ca urmare a constatărilor inspecţiei fiscale efectuată de către pârâtă, prin care s-a reţinut că reclamanta, pentru anii 2003-2004, a calculat eronat impozit pe veniturile microîntreprinderilor, neavând dreptul să opteze pentru acest sistem de impunere, aşa cum rezultă din OG nr. 24/2001 (art. 1 alin. (3)) aprobată prin Legea nr. 111/2003, Ordinul M.F.P. nr. 945/2003 (cap. II pct. 4 lit. a), ale Legii Nr. 57/2003 (art. 104 alin. (5) lit. a) şi HG nr. 44/2004 (titlul IV pct. 8).
Ca atare, a fost recalculat impozitul pe profit pentru perioada 2003-2004, calculându-se diferenţele de impozit şi accesoriile, pe care le datorează în plus reclamanta.
Din considerentele Deciziei nr. 19 din 12 iulie 2006, emisă de pârâtă, privind soluţionarea unei alte contestaţii formulată de reclamantă, rezultă că aceasta era plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor până la data de 31 decembrie 2005, conform vectorului fiscal.
Potrivit vectorului fiscal, reclamanta era înregistrată ca plătitoare (în perioada 2003 - 31 decembrie 2005) de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, iar urmare inspecţiei fiscale s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată, ca diferenţă între impozitul pe profit ce trebuia datorat şi impozitul (achitat) pe veniturile microîntreprinderilor.
Cererea de suspendare a actului administrativ formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 este admisibilă în măsura îndeplinirii cerinţelor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, inclusiv cerinţa depunerii cauţiunii.
În consecinţă, prima instanţă în şedinţa de judecată din 23 februarie 2008 a pus în discuţie, depunerea unei cauţiuni de 131.887 lei, conform art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal
Intimata-reclamantă a făcut dovada depunerii cauţiunii, conform înscrisului ordinului de plată aflat la fila 13 din dosarul de fond.
Recursul critică încheierea şi pentru faptul că deşi nu au fost îndeplinite în mod cumulativ cele două condiţii impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, totuşi instanţa de fond a dispus suspendarea executării actului administrativ.
Prima condiţie, aceea a existenţei unui „caz bine justificat" a fost corect apreciată ca fiind îndeplinită de către instanţa fondului care a reţinut că în cuprinsul cererii de suspendare a executării deciziei de impunere reclamanta a invocat o serie de neregularităţi cu privire la actul care consemnează rezultatul inspecţiei fiscale, inclusiv a contestat aplicarea temeiului legal reţinut de către organele fiscale în cazul său, ceea ce creează suficiente îndoieli în legătură cu legalitatea întocmirii actului atacat.
Cazul bine justificat este reprezentat de împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, în mod corect s-a avut în vedere că paralizarea activităţii societăţii, cu consecinţe asupra derulării contractelor pe care le-a încheiat şi asupra salariaţilor, este de natură a justifica suspendarea actului administrativ contestat.
Intimata-reclamantă a susţinut că paralizarea activităţii rezultă din cuantumul creanţei fiscale raportat la capitalul social şi cifra de afaceri şi că prin executarea actelor fiscale, ar fi în imposibilitatea realizării veniturilor necesare pentru achitarea drepturilor salariale.
Astfel, împotriva reclamantei s-a început executarea silită în baza dovezii de impunere şi din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că societatea are salariaţi permanenţi, care îşi revendică drepturile salariale.
Cea de-a doua condiţie, respectiv prevenirea unei pagube iminente, a fost şi ea corect apreciată de instanţa fondului ca fiind îndeplinită, în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ţinând seama şi de Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat, de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanţa o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.
Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat şi menţinută încheierea atacată ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Judeţului Caraş-Severin împotriva Încheierii de şedinţă din 9 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4572/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4591/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
