ICCJ. Decizia nr. 4558/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4558/2009
Dosar nr. 53/35/200.
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta, SC S.D.SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului de Mediu, anularea deciziei de impunere nr. 8618 din 18 iunie 2007 emisă de pârâtă şi repararea prejudiciului suferit ca urmare a plăţii unei sume nedatorate.
Recurenta arată că actul administrativ emis de pârâtă este nelegal şi netemeinic. În perioada 7 iunie 2002-2 octombrie 2003 a importat 1.439.775,70 kg ambalaje pe care le-a folosit în producţia proprie de băuturi spirtoase.
Reclamanta a mai susţinut că potrivit art. 9 lit. d) din Legea nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, obligaţia la fond constă în plata unei taxe de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de către producători şi importatori, cu excepţia celor utilizate pentru medicamente.
Astfel, a considerat că datorită faptul că societatea reclamantă a importat ambalaje - pe care le-a utilizat pentru ambalarea propriilor produse - nu datorează suma de 131.267 lei.
Prin sentinţa nr. 53/CA/2008 din 7 aprilie 2008 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a comercializat ambalajele propriu-zise ci le-a folosit la ambalarea propriilor produse - dar această distincţie nu este de natură a înlătura obligaţia - prevăzută la art. 9 lit. d) din Legea nr. 73/2000, aceea de a achita o taxă de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de către producători şi importatori.
Articolul 64 C. vamal defineşte importul ca fiind introducerea în ţară a mărfurilor străine şi introducerea acestora în circuitul economic .
Este evident - că activitatea reclamantei pe durata mai sus menţionată este cea prevăzută în textul legal mai sus arătat, introducerea în circuitul economic, deoarece legiuitorul nu face distincţia dacă personal sau prin revânzare, astfel că în mod corect s-a reţinut că reclamanta datorează 3% din valoarea ambalajelor.
Instanţa de fond a reţinut că prin aceasta nu poate fi susţinută ipoteza unei discriminări, nefiind dovedit un tratament diferenţiat la aceleaşi condiţii concrete de desfăşurare a unei activităţi.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta SC S.D. SA Bihor, a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că instanţa a dat o interpretare eronată dispoziţiilor art. 8 alin. (1), lit. d) din Legea nr. 73/2000, aşa cum a fost modificată, precum şi noţiunii de «valorificare a deşeurilor», a formulelor aplicabile pentru calculul obligaţiilor datorate la Fondul de mediu pentru perioada 03 octombrie 2003- 31 decembrie 2005, precum şi a principiilor de interpretare a dreptului, ceea ce a dus la formarea unei convingeri greşite asupra situaţiei de fapt.
Se mai susţine că societatea nu a comercializat aceste ambalaje, ci le-a utilizat pentru ambalarea propriilor produse, neavând obligaţia de a plăti contribuţia de 3 % la Fondul pentru mediu.
Această taxă a fost instituită pentru comerţul cu ambalaje. Ori societatea a importat ambalaje, pe care însă nu le-a comercializat, cea de-a doua condiţie nefiind astfel îndeplinită.
Comercializarea ambalajelor presupune valorificarea lor printr-un proces de vânzare-cumpărare, ori prin folosirea lor pentru ambalarea propriilor produse nu are loc o valorificare a lor, ci o valorificarea a produselor respective, în acest caz ambalajele având un rol accesoriu, nefiind obiecte de comerţ.
Mai mult, în cazul în care societatea ar fi obligată la plata contribuţiei la Fond s-ar ajunge la o situaţie discriminatorie faţă de ceilalţi producători de produse ambalate care şi-au achiziţionat ambalajele necesare de pe piaţa internă şi care nu au obligaţia de a plăti cota de 3% întrucât nu au calitatea de producător şi nici de importator de ambalaje. De asemenea, nici producătorii de produse ambalate, care sunt în acelaşi timp şi producători de ambalaje, nu sunt obligaţi la plata acestei taxe pentru ambalajele pe care nu le comercializează ci le utilizează pentru ambalarea propriilor produse, iar importatorii de produse ambalate nu aveau obligaţia de a plăti această taxă.
Recurenta consideră că prevederile legale sunt clare în acest domeniu şi apreciază că dispoziţiile legale invocate ar fi interpretabile, invocând principiul consacrat în cazul dispoziţiilor legale susceptibile de interpretare "in dubio pro reo" care si-a găsit aplicarea şi în alte ramuri de drept, prin urmare şi în situaţia de faţă, principiu conform căruia orice dubiu profită debitorului.
În perioada 03 octombrie 2003 - 31 decembrie 2005 societatea a produs şi pus pe piaţă produse ambalate având obligaţia de a plăti la Fondul pentru mediu o suma de 1 leu/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piaţă în perioada 03 octombrie 2003 -31 iulie 2004, respectiv 0.5 lei/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piaţă în perioada 01 august 2004 - 31 decembrie 2005.
În fine, se mai arată că potrivit art. 8, alin. (3) din Legea privind Fondul pentru mediu, modificată, sumele menţionate mai sus se vor plăti numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare şi reciclare prevăzute în HG nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje, plata făcându-se pe diferenţa dintre obiectivele anuale prevăzute în această hotărâre şi obiectivele realizate efectiv de agenţii economici. Pentru anul 2005, obiectivele anuale sunt prevăzute de HG nr. 621/2005, care abrogă HG nr. 349/2002.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Administraţia Fondului pentru Mediu a efectuat un control în cadrul SC S.D. SA având ca obiectiv verificarea modului de calcul, constituire şi virare a obligaţiilor la Fondul pentru mediu, pentru perioada 2002-2005.
În urma controlului efectuat, s-a întocmit Raportul de inspecţie nr. 8617 din 18 iunie 2007 şi în baza acestuia Decizia de Impunere nr. 8618 din 18 iunie 2007, constatându-se în sarcina societăţii o creanţă la Fondul pentru mediu în valoare totala de 1.339.573 lei (RON).
Împotriva Deciziei de Impunere nr. 8618 din 18 iunie reclamanta a formulat contestaţia nr. 1095 din 12 iulie 2007, înregistrată la Administraţia Fondului pentru Mediu cu nr. 153 din 16 iulie 2007, contestaţie care a fost respinsă prin Decizia nr. 30 din 21 august 2007.
Administraţia Fondului pentru Mediu a apreciat că potrivit art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 293/2002 privind aprobarea OUG nr. 93/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, pentru perioada 07 iunie 2002 - 02 octombrie 2003 se constituie venit la Fondul pentru mediu o "cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători şi importatori, cu excepţia celor utilizate pentru medicamente". Obligaţia calculării, declarării şi virării sumelor către Administraţia Fondului pentru Mediu revine producătorilor şi importatorilor de ambalaje.
Potrivit anexei nr. 1 la HG nr. 621/2005, ambalajul este definit ca fiind „orice obiect, indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării produselor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Obiectul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj".
Astfel, având în vedere faptul că în perioada 07 iunie 2002 - 02 octombrie 2003, contestatoarea a efectuat importuri de ambalaje, în vederea ambalării propriilor produse, respectiv sticle de plastic (PET-uri), pe care le-a comercializat odată cu bunurile produse, iar nu produse medicamentoase în înţelesul dat de art. 2 din OUG nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare, şi, totodată, ţinând cont de faptul că vânzarea unui produs către consumatorul final, care este beneficiarul acelui bun, presupune nu doar comercializarea bunului ci şi a ambalajului acelui bun, s-a constatat că aceasta datorează o cotă de 3% din valoarea ambalajelor importate în perioada 07 iunie 2002 - 02 octombrie 2003 şi comercializate odată cu bunurile produse, având deci obligaţia declarării şi plăţii la Fondul pentru mediu pentru aceste ambalaje.
Potrivit pct. 13 lit. d) din OUG nr. 86/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, pentru perioada 03 octombrie 2003 - 29 iulie 2004, se constituie venit la Fondul pentru mediu "o sumă de 10.000 lei/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piaţa naţională de producătorii şi importatorii de bunuri ambalate, cu excepţia celor utilizate pentru medicamente".
În perioada 30 iulie 2004 - 31 decembrie 2005, în conformitate cu pct. 1 lit. d) din Legea nr. 333/2004 privind aprobarea OUG nr. 86/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, se constituie venit la Fondul pentru mediu "o sumă de 5.000 lei/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piaţa naţională de producătorii şi importatorii de bunuri ambalate, cu excepţia celor utilizate pentru medicamente".
Sumele prevăzute anterior se vor plăti numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje, plata făcându-se pe diferenţa dintre obiectivele anuale şi obiectivele realizate efectiv de agenţii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate (conform HG nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje şi a HG nr. 899 din 10 iunie 2004 pentru modificarea şi completarea HG nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje).
Potrivit dispoziţiilor art. 13 din HG 349/2002 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje, "obiectivele privind recuperarea şi reciclarea deşeurilor de ambalaje până în anul 2010 sunt următoarele:
a) recuperarea unui procent de 50 % din greutatea deşeurilor de ambalaje;
b) reciclarea unui procent de 25 % din greutatea totală a materialelor de ambalaj conţinute în deşeurile de ambalaj recuperate, cu un procent minim de 15 % din greutatea fiecărui tip de material de ambalaj."
Potrivit anexei nr. 1 la HG nr. 349/2002, noţiunea de «recuperare a ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje» este definită ca fiind colectarea în vederea reutilizării şi, respectiv, a reciclării acestora.
În conformitate cu anexa nr. 2 la OUG nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, republicată, «colectarea» reprezintă strângerea, sortarea şi/sau regruparea (depozitarea temporară) a deşeurilor în vederea transportării lor spre valorificare.
În ceea ce priveşte «reciclarea deşeurilor de ambalaje», anexa nr. I la HG nr. 349/2002 o defineşte ca fiind operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor de ambalaje pentru a fi utilizate în scopul iniţial sau pentru alte scopuri.
Deci textul art. 13 alin. (1) lit. b), care reglementează obiectivul de reciclare îşi modifică conţinutul faţă de cel din HG nr. 349/2002, în sensul că nu se utilizează în niciun fel noţiunea de "valorificare", drept urmare obiectivul de reciclare nu se aplică la greutatea totală a materialelor de ambalaj conţinute în deşeurile de ambalaj valorificate". Rezultă, deci, că intenţia legiuitorului a fost ca procentul de minimum 25 % de reciclare să se raporteze la greutatea totală a deşeurilor de ambalaje, întocmai ca şi în cazul procentului de valorificare de minimum 50 %.
Drept urmare, se constată că se modifică modul de calcul al obiectivelor faţă de prevederile HG nr. 349/2002.
Cu alte cuvinte, prin HG nr. 899/2004, procentul de reciclare nu se mai raportează la rezultatul obţinut prin aplicarea procentului de valorificare la întreaga cantitate de deşeuri de ambalaje.
Deoarece, în perioada 07 iunie 2002 - 02 octombrie 2003, reclamanta a efectuat importuri de ambalaje, în vederea ambalării propriilor produse, pe care le-a comercializat odată cu bunurile produse şi, totodată, ţinând cont de faptul că vânzarea unui produs către consumatorul final, care este beneficiarul acelui bun, presupune nu doar comercializarea bunului ci şi a ambalajului acelui bun, în mod corect s-a constatat că recurenta datorează o cotă de 3% din valoarea ambalajelor importate şi comercializate odată cu bunurile produse.
Încadrarea ca plătitor la bugetul Fondului pentru Mediu, a unei societăţi, se stabileşte în funcţie de activităţile desfăşurate de respectiva societate.
Or, recurenta conform obiectului său de activitate se încadrează ca plătitor la Fondul pentru Mediu în calitate de importator de ambalaje.
Potrivit dispoziţiilor prevăzute de Codul Vamal, respectiv, art. 64, importul este definit ca fiind introducerea în ţară a mărfurilor străine şi introducerea acestora în circuitul economic.
Prin urmare, activitatea desfăşurată de recurentă a presupus introducerea în circuitul civil a ambalajelor importate, astfel că în mod corect, instanţa de fond a reţinut că aceasta datorează cota de 3% din valoarea ambalajelor.
Referitor la susţinerea reclamantei cum că baza de impunere, respectiv calcului contribuţiei aferente cotei de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători si importatori, ar fi eronate, se reţine că obligaţia legală de plată a reclamantei, respectiv cota de 3% din valoarea comercializate de producători şi importatori, se aplică la valoarea ambalajelor comercializate şi nu la valoarea costului de producţie.
Or, reclamanta nu comercializează ambalajele la valoarea costului de producţie în lumina principiului ubi lex non dinstinguit nec nos dinstinguere debemus interpretarea reclamantei excede textului de lege. Drept pentru care, se constată că Administraţia Fondului pentru Mediu în mod corect a procedat la aplicarea prevederilor art. 1 pct. 4) din Legea nr. 293/2002 privind aprobarea O.U.G nr. 93/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, aplicând cota de 3% la valoarea ambalajelor comercializate.
Faţă de susţinerile recurentei cum că nu există nicio prevedere prin care să fie extinsă obligativitatea cotei de 3% şi la export, este necesar a sublinia faptul că Legea nr. 293/2002 nu face nici o distincţie în acest sens, obligaţia reprezentând-o cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători şi importatori cu excepţia celor utilizate pentru medicamente.
Deci, legiuitorul a înţeles să supună taxării operaţiunea de comercializare pe care o îndeplinesc producătorii şi importatorii de ambalaje.
Pentru că legea nu face distincţie între ambalajele comercializate pe piaţa internă şi cele comercializate pe piaţa externă, inspectorii de control în mod corect au inclus în baza de impunere, toate vânzările pentru stabilirea obligaţiilor de plată, respectându-se prevederile legale în vigoare, luându-se în calcul toate ambalajele utilizate pentru ambalarea propriilor produse comercializate ulterior de către reclamantă.
Operaţiunea la care se raportează inspectorul fiscal este comerţul (vânzarea) ambalajelor, din punctul de vedere al legii neexistând vreo condiţie cu privire la piaţa de desfacere a ambalajelor. În măsura în care faptul taxabil, respectiv comercializarea, se face pe teritoriul României, indiferent unde ajung bunurile comercializate, reclamanta este ţinută să plătească această cotă de 3% din valoarea ambalajelor comercializate.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S.D. SA Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 53/CA/2008 din 7 aprilie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4557/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4563/2009. Contencios → |
|---|
