ICCJ. Decizia nr. 4574/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4574/2009
Dosar nr. 83/45/2009
Şedinţa publică din 23 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Istoricul cauzei
1. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 150/CA din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C.C. şi a fost respinsă acţiunea introductivă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
2. Motivarea curţii de apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul C.C. a solicitat, prin acţiunea introductivă, anularea Ordinului nr. 4966/2008 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării privind confirmarea titlurilor de conferenţiar universitar pentru M.A. şi V.H.; efectuarea operaţiunilor administrative necesare şi precizarea lucrărilor celor două persoane cotate ISI în ultimii 5 ani şi acordarea de daune morale.
Instanţa a stabilit că Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" Iaşi, la care reclamantul este încadrat pe postul de şef de lucrări, a adoptat în şedinţa Senatului din 14 februarie 2006 criteriile de evaluare pentru ocuparea posturilor didactice de conferenţiar universitar, precum şi procedura de calcul a numărului de puncte şi a dispus organizarea concursului pentru ocuparea posturilor de conferenţiar la disciplinele arătate.
Curtea de Apel Iaşi a reţinut că în urma concursului au fost declaraţi admişi candidaţii M.A. şi V.H.
S-a reţinut că reclamantul C.C. nu a participat la acel concurs, precum şi împrejurarea că actul de numire nu priveşte postul didactic pe care îl ocupă acesta.
Ca urmare a propunerilor efectuate de Comisia de Concurs, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, prin procesul-verbal din 22 iulie 2008 a validat propunerea de confirmare a titlului de conferenţiar universitar acordat de Universitatea Tehnică Iaşi.
În urma validării acestor propuneri, Ministerul Educaţiei a emis Ordinul nr. 4966 din 31 iulie 2008 prin care s-a acordat titlul didactic de conferenţiar universitar candidaţilor M.A. şi V.H., ordin ce face obiectul acţiunii de faţă.
Instanţa a constatat că, urmare emiterii ordinului atacat, reclamantul s-a adresat cu plângere către pârât sesizând nerespectarea criteriului (3) de contribuţie ştiinţifică de către cei doi candidaţi, precum şi aspectul că nu rezultă din dosarul acestora faptul că ar fi publicat lucrări în alte publicaţii cotate ISI în afară de „reviste".
Reclamantul a primit răspuns la petiţiile formulate în sensul că au fost respectate dispoziţiile legale în vigoare.
Stabilind situaţia de fapt şi de drept a litigiului instanţa a constatat lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, întrucât ordinul contestat se referă la alte persoane, nu a participat la concursul în urma căruia a fost emis ordinul atacat şi nici nu se aduce atingere în vreun fel postului şi funcţiei didactice pe care reclamantul le îndeplineşte în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior.
Concluzionând, prima instanţă a arătat că reclamantul nu a putut proba vreo vătămare în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme actul administrativ atacat priveşte alte persoane, iar el nu s-a înscris şi nu a participat la concursul pentru ocuparea posturilor de conferenţiar în discuţie.
3. Recursul declarat de reclamant.
Împotriva sentinţei Curţii de Apel Iaşi a declarat recurs în termen legal reclamantul C.C., invocând, în drept, motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 şi art. 306 alin.(3) ambele C. proc. civ.
4. Motivele de recurs.
Recurentul nu şi-a sistematizat criticile formulate, recursul său prezentându-se de fapt ca un amplu memoriu referitor la circumstanţele acestei cauze şi ale altor litigii purtate între aceleaşi părţi.
Cu toate acestea, instanţa de recurs decelează următoarele motive:
4.1 Prima instanţă a ignorat dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr. 554/2004, OG nr. 137/2000, Legea nr. 544/2001, precum şi în ordine de ministru care dovedesc că titlurile de conferenţiar au fost acordate în mod ilegal. Aşa fiind, recurentul consideră că în speţă a fost vătămat un interes public, cu atât mai mult cu cât după intrarea în vigoare a Ordinului MEC nr. 5099/2005 procedura de evaluare a dosarelor pentru promovarea pe post de conferenţiar universitar şi de profesor universitar nu mai este „închisă", ci publică.
4.2. Interpretarea judecătorului Curţii de apel cu privire la condiţia vătămării nu este corectă.
Recurentul afirmă că acordarea celor două titluri didactice s-a realizat cu încălcarea drepturilor şi intereselor sale legitime, chiar dacă nu a participat la concursul respectiv. Consideră nerelevant acest din urmă fapt, subliniind că domeniile sale de interes şi de competenţă nu coincid cu cele ale persoanelor cărora li s-a acordat titlul de conferenţiar universitar, dar, în acelaşi timp, susţine că Legea nr. 554/2004 permite sesizarea instanţei de contencios administrativ şi în cazul în care actele atacate sunt adresate altui subiect de drept.
4.3. Respingerea celui de-l doilea capăt de cerere nu a fost practic motivată.
Recurentul consideră că această cerere are o existenţă de-sine-stătătoare şi trebuia examinată ca atare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
1. Soluţia Înaltei Curţi.
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului declarat, precum şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală. Judecătorul Curţii de apel a interpretat corect dispoziţiile legale aplicabile unui context factual necontestat de recurent.
2. Argumentele Înaltei Curţi corespunzătoare fiecărui motiv de recurs.
2.1 Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin.(1) - (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
„Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".
În speţă, recurentul-reclamant C.C. se consideră vătămat în drepturile şi interesele sale legitime prin emiterea ordinului nr. 4966 din data de 31 iulie 2008 de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, act administrativ individual prin care s-au acordat titluri didactice mai multor persoane, între care şi numiţilor H.V. şi A.M.
Recurentul nu a indicat în concret care este dreptul ori interesul legitim, privat sau public pe care se fondează demersul său judiciar.
Din afirmaţia sa, cuprinsă chiar în motivele de recurs (par. 6 fila 4), referitoare la faptul că nu a participat la concursul finalizat prin emiterea ordinului atacat, fiindcă domeniile sale actuale de interes şi de competenţă nu coincid cu cele ale celor două persoane cărora li s-a acordat titlul de conferenţiar universitar, Înalta Curte deduce că, în realitate, recurentul invocă încălcarea unui interes legitim public.
Or, contrar celor susţinute de recurent la pct. 4.1, prima instanţă a interpretat corect această sintagmă, prin prisma definiţiei conţinute în art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, stabilind că pretinsele neregularităţi indicate în acţiune nu se circumscriu aspectelor avute în vedere de legiuitor.
Mai mult, Înalta Curte observă că recurentul nici nu putea invoca în mod direct vătămarea unui interes legitim public, faţă de dispoziţiile art. 8 alin. (11) din aceeaşi lege a contenciosului administrativ, potrivit cu care:
„Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat".
În concluzie, în contextul reglementărilor amintite, care consacră un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, Înalta Curte va menţine soluţia Curţii de apel fundamentată pe ideea absenţei oricărei vătămări.
2.2 Este corectă afirmaţia recurentului cuprinsă în cel de-al doilea motiv de recurs, referitoare la posibilitatea pe care o are o terţă persoană de a ataca un act administrativ individual, adresat altui subiect de drept, în acest sens fiind dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precitate.
Curtea de apel nu a ignorat această dispoziţie legală, ci a constatat numai că şi în această situaţie, terţul trebuie să dovedească vătămarea pentru a avea legitimare procesuală activă, ceea ce în cauză nu s-a făcut.
2.3. Pe lângă capătul de cerere principal, examinat în cele ce preced, recurentul-reclamant mai solicitase prin acţiune şi.
„- efectuarea operaţiunilor administrative necesare şi precizarea lucrărilor cotate ISI în ultimii 5 ani care, în opinia ministerului, au făcut ca şi Criteriul 3 – Contribuţia Ştiinţifică din Anexa la O.M. nr. 5099 din 3 octombrie 2005 Sistem de Evaluare privind Conferirea Titlului de Conferenţiar Universitar modificat să fie îndeplinit în cazul celor doi candidaţi ducând în final la acordarea titlului didactic de conferenţiar universitar;
- daune morale".
Curtea de apel, constatând raportul de dependenţă în care se găsesc aceste solicitări faţă de capătul de cerere principal a arătat că nu le poate examina pe fond, soluţia pe excepţie, pronunţată în cauză, excluzând în mod logic o altă abordare.
3. Temeiul de drept al hotărârii instanţei de control judiciar.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, îl va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C. împotriva sentinţei civile nr. 50/CA din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4563/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4617/2009. Contencios → |
|---|
